Eveniment
Punct de vedere ”rezervat” al Primăriei Sebeș, legat de actualizarea autorizației de mediu a Kronochem. Dezbatere online
Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor a transmis un punct de vedere în numele administraței locale, legat de dezbaterea privind actualizarea autorizației integrate de mediu.
”În contextul desfășurării în mediul on-line a dezbaterii publice pentru actualizarea autorizației integrate de mediu, care să reglementeze activitatea desfășurată de SC Kronochem SRL Sebeș SRL, pe amplasamentul situat în Municipiul Sebeș, str. M. Kogălniceanu, nr. 59, Primăria Municipiului Sebeș își exprimă un punct de vedere rezervat” au transmis reprezentanții insituției.
Primăria solicită ca autorizația să prevadă valorile aflate la limitele inferioare stipulate de lege la indicatorul formaldehidă și la indicatorul TCOV (compuși organici volatili totali).
Având în vedere faptul că, pe teritoriul României ne aflăm încă în stare de alertă, autoritățile de mediu au decis ca publicul interesat să fie consultat în format electronic, on-line.
Astfel, documentația de actualizare a autorizației integrate de mediu pentru activitatea desfășurată de SC Kronochem Sebeș SRL poate fi regăsită pe site-ul Primăriei Municipiului Sebeș – www.primariasebes.ro, pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Alba – https://apmab.anpm.ro, precum și pe site-ul operatorului economic – www.kronospan.ro/mediu.
- ”Îi încurajăm pe toți cei interesați să își exprime punctul de vedere, până la data limită de 10 iunie 2020, prin materiale transmise la adresa de e-mail a Agenției pentru Protecția Mediului Alba office@apmab.anpm.ro” – Primăria Sebeș.
”Municipiul Sebeș cere respectarea BAT-ului, a celor mai bune tehnici referitoare la monitorizarea VLE (valori limită emisii), astfel încât în autorizația integrată de mediu să fie stabilită, la limita inferioară a intervalului, monitorizarea continuă la formaldehidă și lunară la TCOV (compuși organici volatili totali), alături de următoarele măsuri:
- limita la formaldehidă 2 mg/Nmc, cu monitorizare continuă, deși SC Kronochem Sebeș SRL solicită 5 mg/Nmc;
- limita la TCOV 5 mg/Nmc, cu monitorizare lunară, frecvență de monitorizare stabilită prin AIM AB 9/2017, deși SC Kronochem Sebeș SRL solicită 30 mg/Nmc și frecvență de monitorizare anuală;
- finalizarea studiului de dispersie menționat în cadrul programului de Monitorizare vegetație din zona RONPA 0019 RÂPA ROȘIE inclusă în Poligonul Vestic al Sitului ROSCI 0211 PODIȘUL SECAȘELOR și implementarea concluziilor/măsurilor în cadrul AIM;
- implementarea unei automonitorizări la imisii pentru indicatorii PM10 și PM2,5; automat cu afișarea rezultatelor în timp real, 24/24 ore, în cel puțin 2 puncte la limita incintei industriale;
solicităm monitorizarea trimestrială a emisiilor, acolo unde acestea se monitorizează anual (pag. 32 formular solicitare).
Cu toate că în cadrul comisiei de analiză tehnică, Municipiul Sebeș nu are rol decizional, ci doar rol consultativ, am solicitat să fie analizat, cu cea mai mare responsabilitate, punctul de vedere trimis, referitor la actualizarea autorizației integrate de mediu a companiei Kronochem Sebeș SRL, ținând cont de drepturile fundamentale ale cetățenilor noștri, de numeroasele luări de poziție cu caracter imperativ din spațiul mass-media, precum și pentru a ne conforma legislației românești.
Municipiul Sebeș și-a menținut punctul de vedere în scris, în ședința din data de 05.05.2020, deoarece APM Alba a solicitat acest punct de vedere referitor la documentația depusă de SC Kronochem Sebes SRL, în vederea actualizării autorizației integrate de mediu AB 9/2017 – termen 05.05.2020 (data de întrunire a comisiei de analiză internă), deoarece pe perioada stării de urgență, pe teritoriul României, nu s-au mai organizat ședințele CAT, conform Decretelor nr.195/2020 și nr. 240/2020.
Reamintim faptul că populația Sebeșului a participat la referendumul local inițiat de Primăria Municipiului Sebeș, în anul 2018, prilej cu care peste 7.000 de cetățeni au dorit achiziționarea unui sistem automat pentru monitorizarea calității aerului, fapt care s-a și concretizat în anul 2019.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Paduraru
marți, 09.06.2020 at 11:46
In afara poluarii aerului, taiem ca prostii padurile ,adica epuratorul natural al aerului. In tarile lor unii nu au voie nici macar sa se atinga de paduri !