”Rade”, anual, 5000 de hectare de pădure: Reportaj în curtea celei mai mari afaceri cu lemn din România- Holzindustrie Schweighofer Sebeş

În urmă cu câteva zile, o mare agenţie de PR din Bucureşti ne trimitea pe adresa redacţiei o invitaţie să vizităm cea mai controversată fabrică din Alba: Holzindustrie Schweighofer din Sebes.

Adică exact acea fabrică în care ziarişti şi ONG-işti sub acoperire s-au dat peste cap să intre şi să filmeze pe ascuns pentru a afla unde se duc pădurile ţării.

Stârniţi de curiozitate, am acceptat invitaţia şi ne-am înfiinţat, la data şi ora stabilită, la poarta fabricii din Sebeş. Eram aşteptaţi de domnişoara de la multinaţionala de PR şi de directorul fabricii. Răzvan Cosma.

Prezentări, amabilităţile de rigoare şi o invitaţie într-o sală de şedinţe din clădirea de birouri (poate chiar cea din celebra filmare cu camera ascunsă). Nu rămânem multă vreme în sală şi ne echipăm cu veste reflectorizante pe care scrie „Vizitator” – regulă de securitate, ne explică gazdele, care vor să vizităm fabrica înainte de discuţie. Aşa că plecăm toţi din birou, echipaţi şi pregătiţi de o plimbare lungă.

Ieşim din clădirea de birouri şi ne îndreptăm spre un obiectiv pe care din nou îl recunoaştem dintr-un filmuleţ ce a circulat pe internet: celebra poartă de intrare în fabrica unde un ONG-ist şi-a luat bătaie şi spray paralizant de la niste paznici cam prea zeloşi. Peste tot panouri cu „Proprietate privată. Filmatul şi fotografiatul interzis”. Ne uităm sugestiv la gazde şi arătăm spre camera noastră foto. Ne fac semn că e ok şi că putem poza liniştiţi. Până la urmă, şi de-asta ne-au chemat.

Fabrica e o chestie imensă, ultra securizată, plină de camere video şi scannere. O incintă întinsă pe circa 50 de hectare în care hale imense alternează cu spaţii de depozitare pentru buşteni sau produse finite.

Benzi transportoare, utilaje pe care nu ştim să le identificăm, maşini uriaşe cu cleşti parcă scoşi din filmul „Transformers”, care iau mănunchiuri de buşteni ca pe niste scobitori şi le pun în ordine pe benzi care îi duc la tăiere. Doar câţiva oameni, pierduţi parcă în imensitatea de beton îngrădită în cabine încălzite, la manşa unor utilaje.

Totul tehnologizat, computerizat. O fabrică ce lucrează parcă singură, cu o eficienţă care te înfioară când vezi ca pe o parte intră buştenii care acum o săptămână erau brazi în pădure, iar acum sunt lambriuri înfoliate. Cred că, în ora care a trecut de când am intrat pe poartă, o mică pădure a devenit material de construcţii.

Revenim în căldura biroului, copleşiţi de ce am văzut şi cu capul plin de informatii tehnice livrate conştiincios de directorul Răzvan Cosma, care trădează formaţia sa de inginer şi nu neapărat de manager sau de om de comunicare.

Dar acum urmează partea noastră, cea pentru care Holzindustrie a chemat în ajutor cavaleria celor de la PR, care recunosc că fac aici „crisis management” şi un „damage control”, încercând să repare ceea ce Schweighofer a neglijat: imaginea publică. Şi nu are o misiune prea uşoară agenţia. Probabil de aceea au început „de jos”, de la presa locală pe care e posibil să o considere mai uşor de „convins”. Sigur au luat în calcul şi unul din clişeele des întâlnite în provincie: investitorul străin care vine şi ne dă locuri de muncă trebuie ţinut pe palme.

Începem cu o uşoară „încălzire” şi-i întrebăm lucruri pe care cu siguranţă le găsim şi la ei pe site: când s-au înfiinţat în Alba (2002), câţi angajaţi au la Sebeş (aproximativ 800), ce capacitate de prelucrare au (maximum 1,5 milioane de metri cub anual; adică, aşa ca să vă faceţi o idee ce înseamnă asta, am calculat noi că ar fi echivalentul a 5.000 de hectare de pădure pe an – jumătate din suprafaţa oraşului Alba Iulia). Asta doar la Sebeş, pentru că Schweighofer mai are fabrici la Rădăuţi, Reci, Siret şi Comăneşti.

În total au cam 3.000 de angajaţi. Adică oamenii sunt eficienţi, capitalişti adevăraţi. Nu au venit aici să facă acte de caritate, ci profit. Şi se descurcă foarte bine la acest capitol.

Au cifra de afaceri mai mare decât Coca Cola România şi au făcut anul trecut un profit de 14% la o cifră de afaceri de 2.004.696.732 RON. Deci nu se joacă de-a economia de piaţă. Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer a început afacerile în România în 2002, când Guvernul Năstase a dat o ordonanţă de urgenţă care permitea firmelor, pentru prima dată după 1989, să taie cantităţi mari de lemn: 20 de milioane de metri cubi în următorii 10 ani. Premierul şi miniştrii care au semnat atunci documentul nu îşi mai amintesc astăzi nimic.

Şi nu pentru capitalismul feroce pe care îl practică au ajuns să aibă parte de oprobriul public, pentru că înţelegem şi noi că e nevoie de industriaşi, că e nevoie de materiale de construcţii şi că e nevoie de oameni de afaceri, fie ei români sau străini, care creează locuri de muncă şi plătesc taxe la stat.

Problema pe care o are Schweighofer este deocamdată una de moralitate. Asta pentru că asupra lor planează suspiciuni serioase că au dus prea departe ferocitatea cu care îşi conduc businessul. Că în goana lor după materie primă au încălcat cel puţin moral nişte reguli (deocamdată, nu sunt concluzii clare că ar fi încălcat şi legea).

Sunt acuzaţi că au cumpărat lemn din surse ilegale, de la proprietari de păduri care au tăiat mai mult decât le permitea legea sau care au obţinut pădurile prin cumpărări de drepturi litigioase de la proprietarii de drept, care însă nu aveau nicio şansă să le primească de la nişte funcţionari sau judecători ușor de corupt. Mai sunt acuzaţi cei de la Holzindustrie că au cumpărat lemn provenit din parcuri naţionale şi din rezervaţii.

Ei se apără cu documente şi spun că nu au cum să îşi verifice furnizorii mai mult decât o cere legea. Adică, dacă furnizorul face contract şi prezintă documentele necesare, aici se opreşte controlul Schweighofer. Atât le cere legea, atât fac.

Abia acum, după toate scandalurile mediatice, încep să fie mai atenţi şi să deschidă mai bine ochii. Au hotărât de exemplu să nu mai cumpere deloc lemn provenind din parcurile naţionale, cu toate că, spun ei, legea permite exploatarea lemnului din anumite zone chiar din aceste parcuri şi rezervaţii. Dar ei au decis să nu mai cumpere de acolo, cu toate că nu fac faţă cererii de produse finite, deci ar avea nevoie de tot lemnul disponibil. Şi spun că:

„Holzindustrie Schweighofer face deja toate eforturile ce țin de o companie din industria de prelucrare a lemnului pentru a ajuta la stoparea fenomenului tăierilor ilegale: oferirea în mod transparent de date privind trasabilitatea lemnului pe care îl achiziționăm, refuzarea și raportarea livrărilor suspecte de lemn, conformitatea cu întreaga legislație în vigoare și impunerea respectării tuturor prevederilor legale furnizorilor noștri. Mai mult decât atât, Holzindustrie Schweighofer face un pas înainte pentru optimizarea standardelor de selecție a furnizorilor, uniformizează toate regulile interne și lansează un cod de lucru cu furnizorii, oprind colaborarea cu firmele care nu vor respecta acest cod. Nu doar refuzăm orice transport de lemn suspect, care nu prezintă documentele legale complete și corecte, ci îl raportăm autorităților competente să investigheze și să sancționeze eventualele nereguli. Doar în ultimul an, Holzindustrie Schweighofer a respins și raportat peste 60 de transporturi de material lemnos cu documente neconforme.”

Mai sunt „ supăraţi” pe noul Cod Silvic, care nu le mai permite să prelucreze mai mult de 30% dintr-o singură specie. Iar asta-i loveşte în mod direct pentru că în mod uzual până acum prelucrau aproape 50% din răşinoasele tăiate din România, deci asta înseamnă o reducere a producţiei sau găsirea unor surse de lemn din alte ţări.

Asta chiar dacă deţin în proprietate 15.000 de hectare de pădure românească, pe care au dreptul să o exploateze. Îi întrebăm cum o exploatează şi dacă au voie să taie „la ras” adică să rămână locul ca în palmă, dupa ce trec drujbele. Ne spun că da, în unele locaţii au voie să facă asta şi o fac. Nu pot să nu-i întreb dacă nu le e teamă că nepoţii noştri vor sta la umbră doar sub umbrele. Zâmbesc amar şi mă asigură că nu peste tot se întâmplă asta. Şi chiar dacă au aproape 15.000 de hectare de pădure, ceea ce prelucrează provine doar în mică parte din acele păduri. Deci tot achiziţia de la terţi rămâne de baza. Şi din importuri spun ei, care au reprezentat aproximativ 30% în 2014. Dar în acelaşi timp, 28% din brazii şi molizii tăiaţi în ţară în 2014 au fost cumpăraţi şi prelucraţi de Schweighofer.

Pentru că nu îmi pot scoate din minte dealurile golaşe punctate de cioturi pe care le văd de câte ori merg la schi în Şureanu sau în Apuseni, vreau să aflu de la cei doi ce acţiuni de responsabilitate corporatistă au făcut în cei 12-13 ani de când lucrează în România. Se pare că şi ăsta e un punct de care, în goana după profit, au cam uitat austriecii de la Schweighofer.

Ne spun totuşi că prin 2012 au participat la renovarea unui liceu din Sebeş căruia i-au schimbat geamurile şi uşile, într-o operaţiune care i-a costat cam 160.000 de euro. Nu pot să nu remarc cu voce tare că 2012 era an electoral şi unul dintre candidaţii la fotoliul de primar (actualul primar în funcţie) era director de liceu. Râdem cu toţii şi oamenii îmi spun că e doar o coincidenţă şi că primarul era profesor la alt liceu. Îi întrebăm cu ocazia asta dacă au sponsorizat vreodată partide sau candidaţi locali sau judeţeni şi ni se răspunde cu un categoric „nu”. Nu ne zic însă dacă li s-a cerut vreodată aşa ceva. Ne mai spun că „la nivel național, în aceeași perioadă, HS a oferit sprijin financiar în cuantum de 4,75 milioane euro pentru diverse proiecte sociale (spre exemplu: reabilitarea spitalului din Comănești și salvarea sa de la închidere, renovarea unor școli, grădinițe, creșe, construirea de locuințe sociale etc.)”.

Revenind la proiectele lor pentru comunitate, le spunem că nu înţelegem de ce Schweighofer nu se implică în operaţiuni de reîmpădurire a zonelor din care exploatează. Se eschivează în spatele unei chestii legislative şi ne spun că doar proprietarii pădurilor pot face reîmpăduriri, împreună cu Romsilva. Le atragem atenţia că Realitatea TV, cu Mihai Tatulici în frunte, nu erau proprietari de păduri când au umplut ţara de voluntari care au plantat sute de mii de copaci peste tot în România. În cele din urmă, ne dau dreptate şi când le sugerăm să înfiinţeze sau să finanţeze un ONG care să se ocupe de treaba asta şi ne spun că oricum aveau în plan o astfel de operaţiune. Iar doamna de la PR şi-a notat urgent ceva în agendă. Măcar asta să rămână.

După mica dispută pe programul lor de CSR (corporate social responsibility) ajungem de fapt la subiectul pentru care s-au pregătit: controalele din luna mai. în urma scandalurilor media. Oamenii spun că nu au nimic de ascuns, că e un subiect artificial, că lucrează în deplină legalitate şi că la ei intră doar lemn cu documente de provenienţă şi cod unic ce poate fi verificat prin „radarul pădurilor” . Le lăudăm sistemul de control şi evidenţă (se văd, aşa cum v-am zis, camere video, scannere şi oameni de pază peste tot), iar ei ne confirmă din nou că nimic nu intră şi nu iese fără documente, programare la descărcare/încărcare şi inventariere. Într-adevăr aşa pare şi nimic nu ar putea aparent explica descoperirea celor de la Ministerul Mediului, care zice (pe surse) că ar fi găsit în depozitele Schweighofer 160.000 de metri cub de lemn fără documente. Îi întrebăm ce părere au de această cifră devenită publică prin media şi nu printr-un raport oficial în urma controlului.

Răspunsul vine oarecum standard: nu sunt cifre oficiale, noi încă nu am primit acest raport care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, n-am semnat nici un proces verbal de încheiere a controlului. Deci nici nu confirmă, nici nu neagă această cifră totuşi mare. Din nou, ca să vă faceţi o idee, 160.000 de metri cubi de buştean înseamnă aproximativ 530 de hectare de pădure rasă. Dacă se confirma oficial, acolo nu încape loc de greşeală materială sau de vina unui funcţionar mărunt şi se va lăsa cu urmări grave sau cel puţin aşa ar trebui.

În condiţiile astea, îi întrebăm ce ar însemna plecarea Schweighofer din Sebeş şi din România. Încercăm să ne răspundem singuri: 3.000 de locuri de muncă directe (dar la Sebeş ar fi rapid absorbiţi oamenii disponibilizaţi de ceilalţi operatori de pe platforma industrială, permanent în criză de forţă de muncă), o sursă destul de importantă de valută din exporturi şi probabil un scandal cu Austria care nu va sta pasivă în faţa perspectivei ca unul dintre industriaşii ei importanţi să-şi piardă businessul de succes.

Nu vrem să încheiem într-o notă gravă şi întrebăm gazdele noastre ce înseamnă Holzindustrie Schweighofer pentru economia judeţului şi a României. Ne spun cu satisfacţie că „HS este un investitor strategic important pentru România, cu investiții de 778 milioane de euro în perioada 2002-2015. O mare parte din profituri este reinvestită constant în România” şi că “la nivel național, HS a plătit taxe și contribuții sociale totalizând peste 100 milioane de euro în perioada 2011-2014”. Nu sunt bani puţini pentru bugetul unui stat ca România însă îmi aduc aminte de faptul ca 75% din producţia lor merge la export, deci recuperează TVA de la statul român. Am solicitat să ne spună și câţi bani au primit de la stat sub formă de rambursare TVA. Inițial ne-au spus că ne vor trimite și aceste date dar, după câteva zile, ne-au transmis că este complicat să extragă cifrele din evidențe contabile. (C.M; F.M.C)