Connect with us
Advertisement

Actualitate

Raport Curtea de Conturi: Prejudicii de 7,3 milioane lei în activitatea unor instituţii publice din judeţul Alba. LISTA

Publicat

curtea de conturi siglaCamera de Conturi Alba a calculat, după acţiunile de audit și control efectuate la primării şi alte instituţii publice, în anul 2016, prejudicii în valoare totală de peste 7 milioane lei.

Anul trecut, din totalul de 255 entităţi aflate în sfera de verificare a Camerei de Conturi Alba, au fost controlate un număr de 82 entităţi, rezultând un procent de 32% faţă de numărul total al entităţilor aflate în sfera de competenţă a Camerei de Conturi Alba

În anul 2016 sunt programate câte două acţiuni de control/ audit, astfel: la UATC Meteș (Audit financiar al contului de execuţie bugetară şi Audit de performanţă); la UATO Teiuș, UATC Doștat și UATC Săliștea (Audit financiar al contului de execuţie bugetară şi Controlul modului de utilizare a fondurilor alocate unităților administrativ-teritoriale de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru modernizarea drumurilor de interes local clasificate și alimentarea cu apă a satelor) și la UATC Bistra (Audit financiar al contului de execuţie bugetară şi Control privind verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor stabilite prin decizii).

Urmare acţiunilor de audit și control efectuate de Camera de Conturi Alba în anul 2016 la nivelul unităților administrativ teritoriale, s-au constatat abateri și nereguli care au determinat nerealizarea unor venituri cuvenite bugetelor publice, au cauzat prejudicii bugetelor locale, sau au influențat calitatea gestiunii economico-financiare a entităţilor verificate.

În urma acţiunilor de verificare efectuate de Camera de Conturi Alba, evaluarea abaterilor constatate se prezintă, astfel:

Total abateri constatate – 93.400.000 lei, din care:

– total prejudicii – în sumă de 7.358.000 lei, din care recuperate operativ 411.000 lei;

– total venituri suplimentare – în sumă de 5.619.000 lei, din care încasate operativ 347 mii lei;

– total abateri care nu au determinat prejudicii – în sumă de 80.423.000 lei

Controale la primării şi Consiliul Judeţean Alba – prejudicii totale în valoare de 7,1 milioane lei

Pentru activităţile desfășurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, în cursul anului 2016 a fost prevăzută desfăşurarea unui număr de 34 misiuni de audit financiar, la un număr de 34 de entităţi, din care: UATJ Alba, UATM Alba Iulia și Aiud, un număr de 4 UATO: Câmpeni, Cugir, Teiuș și Zlatna și un număr de 27 UATC: Arieșeni, Bistra, Cergău, Crăciunelul de Jos, Doștat, Gârbova, Întregalde, Livezile, Lopadea Nouă, Lunca Mureșului, Lupșa, Meteș, Mirăslău, Mogoș, Ohaba, Poiana Vadului, Poșaga, Râmetea, Râmeț, Sălciua, Săliștea, Săsciori, Șibot, Șpring, Vadu Moților, Valea Lungă și Vințu de Jos.

În urma acţiunilor de verificare efectuate de Camera de Conturi Alba în anul 2016, la cele 34 entităţi, evaluarea abaterilor constatate se prezintă, astfel:

Total abateri în sumă de 68.742.000 lei, din care:

– total prejudicii – în sumă de 7.118.000 lei, din care recuperate operativ 395.000 lei;

– total venituri suplimentare – în sumă de 5.277.000 lei, din care încasate operativ 327.000 lei;

– total abateri care nu au determinat prejudicii – în sumă de 56.347.000 lei.

Cea mai mare valoare de abateri în activitate ce a determinat prejudicii, raportată de Camera de Conturi Alba, este la Primăria Oraşului Cugir – 2.780.000 lei (majoritatea sumei, adică 2,77 milioane lei reprezintă plăţi ilegale către Asociația “Clubul de fotbal Metalurgistul Cugir 1939” în perioada sem.II 2013 – aprilie 2016; alte nereguli au fost constatate la lucrările de modernizare a stadionului vechi şi a străzii Culturii din Vinerea).

Urmează comuna Vinţu de Jos, cu prejudicii de 809.000 lei, respectiv Poşaga, cu 714.000 lei.

Alte sume mari (prejudicii):

Zlatna – 414.000 lei

Bistra – 359.000 lei

Meteş – 314.000 lei

Miraslău – 214.000 lei

Şpring – 202.000 lei

Livezile – 165.000 lei

Ohaba – 164.000 lei

Vadu Moţilor – 152.000 lei

Consiliul Judeţean Alba – 108.000 lei

Lopadea Nouă – 76.000 lei

Teiuş – 75.000 lei

Cîmpeni – 70.000 lei

Alba Iulia – 66.000 lei

Situaţia abaterilor financiare identificate de Camera de Conturi Alba:

Unitatea administrativ-teritorială / venituri suplimentare / prejudicii / abateri

UATJ Alba – Audit financiar: 108.000 lei (prejudicii)

– Activitatea proprie: 82.000 lei (prejudicii)

– Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud: 26.000 lei (prejudicii)

UATM Aiud – Audit financiar: 16.000 lei / 27.000 lei (prejudicii) / 0

– Activitatea proprie /11.000 lei / 12.000 lei (prejudicii) /0

– Școala Gimnazială ”Axente Sever” Aiud / 5.000 lei / 6.000 lei (prejudicii) /0

Spitalul Municipal Aiud /0 /9 /0

UATM Alba Iulia – Audit financiar / 227.000 lei / 66.000 lei (prejudicii) / 39.000 lei

– Activitatea proprie /227.000 lei / 66.000 lei / 0

– Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel” Alba Iulia / 0 / 0 / 28.000 lei

– Liceul Teologic Romano Catolic ”Grof Majilath Gustav Karoly” Alba Iulia, / 0 / 0 / 11.000 lei

– Căminul pentru Persoane Vîrstnice Alba Iulia /0 /0 /0

UATO Câmpeni – Audit financiar / 388.000 lei / 70.000 lei (prejudicii) / 306.000 lei (abateri)

– Activitatea proprie /388 /70 /0

– Spitalul de Boli Cronice Câmpeni /0 /0 /306

UATO Cugir – Audit financiar / 19.000 lei / 2.780.000 lei (prejudicii) / 0

– Activitatea proprie /3.000 lei / 2.775.000 lei / 0

– Școala Gimnazială ”Iosif Pervain” Cugir /0 /0 /0

– Club Sportiv Orășenesc Cugir /16.000 lei / 5.000 lei / 0

UATO Teiuș – Audit financiar și control /14.000 lei / 75.000 lei (prejudicii) / 91.000 lei (abateri)

– Activitatea proprie /14.000 lei / 75.000 lei / 91.000 lei

– Liceul Teoretic Teiuș /0 /0 /0

UATO Zlatna – Audit financiar /7.000 lei / 414.000 lei (prejudicii) / 0

– Activitatea proprie / 7.000 lei /414.000 lei /0

– Liceul ”Corneliu Medrea” Zlatna /0 /0 /0

UATC Arieșeni – Audit financiar /125.000 lei / 33.000 lei / 632.000 lei

– Activitatea proprie / 125.000 lei / 22.000 lei / 311.000 lei

– Liceul tehnoligic de Turism și Alimentație Arieșeni /0 / 11.000 lei / 321.000 lei

UATC Bistra – Audit financiar /428 / 359.000 lei / 779.000 lei

– Activitatea proprie / 428.000 lei / 348.000 lei / 779.000 lei

– Școala Gimnazială ”Nicodim Ganea” Bistra /0 /11.000 lei /0

UATC Cergău – Audit financiar /30.000 lei /19.000 lei /0

– Activitatea proprie /30.000 lei /19.000 lei /0

Școala Gimnazială ”Aron Cotruș” Cergăul Mare /0 /0 /0

UATC Crăciunelul de Jos – Audit financiar /10.000 lei /3.000 lei /0

– Activitatea proprie /10.000 lei /3.000 lei /0

– Școala Gimnaziala Crăciunelul de Jos /0 /0 /0

UATC Doștat – Audit financiar și control /195.000 lei / 15.000 lei / 301.000 lei

– Activitatea proprie /195.000 lei /14.000 lei /301.000 lei

– Școala Gimnazială Dostat /0 /1.000 lei /0

UATC Gârbova – Audit financiar /65.000 lei /2.000 lei /11.000 lei

– Activitatea proprie /65.000 lei / 2.000 lei / 11.000 lei

– Școala Gimnazială Gîrbova /0 /0 /0

UATC Întregalde – Audit financiar /2.000 lei /12.000 lei /411.000 lei

– Activitatea proprie /2 /8 /0

– Școala Gimnazială Întregalde /0 /4 /411.000 lei

UATC Livezile – Audit financiar /30.000 lei /165.000 lei /14.000 lei

– Activitatea proprie /30.000 lei /164.000 lei /14.000 lei

– Școala Gimnazială Livezile /0 /1 /0

UATC Lopadea Nouă – Audit financiar /76.000 lei / 25.000 lei /0

– Activitatea proprie /76 /20 /0

– Școala Gimnazială Lopadea Nouă /0 /5 /0

UATC Lunca Mureșului – Audit financiar /82.000 lei /53.000 lei /0

– Activitatea proprie /82 /50 /0

– Școala Gimnazială ”Simion Lazăr” Lunca Mureșului /0 /3 /0

UATC Lupșa – Audit financiar /36.000 lei /15.000 lei /0

– Activitatea proprie /36.000 lei /12.000 lei /0

– Școala Gimnazială ”Dr. Petru Șpan” Lupșa /0 /3.000 lei /0

UATC Meteș – Audit financiar /46.000 lei /314.000 lei /0

– Activitatea proprie /46 /267 /0

– Școala Gimnazială Meteș /0 /47 /0

UATC Mirăslău – Audit financiar /1.704.000 lei /214.000 lei /0

– Activitatea proprie /1.704.000 lei /214.000 lei /0

– Școala Gimnazială Mirăslău /0 /0 /0

UATC Mogoș – Audit financiar /200.000 lei /27.000 lei / 51.297.000 lei

– Activitatea proprie /200.000 lei /27.000 lei /51.297.000 lei

– Școala Gimnazială Mogoș /0 /0 /0

UATC Ohaba – Audit financiar /123.000 lei /164.000 lei / 10.000 lei

– Activitatea proprie /123.000 lei /152.000 lei /10.000 lei

– Școala Gimnazială Ohaba /0 /12.000 lei /0

UATC Poiana Vadului – Audit financiar /0 /2.000 lei /0

– Activitatea proprie /0 /1 /0

– Școala Gimnazială Poiana Vadului /0 /1.000 lei /0

UATC Poșaga – Audit financiar /28.000 lei / 714.000 lei /0

– Activitatea proprie /28.000 lei /714.000 lei /0

– Școala Gimnazială Poșaga /0 /0 /0

UATC Râmetea – Audit financiar /78.000 lei /30.000 lei / 2.409.000 lei

– Activitatea proprie /78 /18 /2.409

– Școala Gimnazială”Sebeș Pal” Râmetea /0 /12 /0

UATC Râmeț – Audit financiar /34.000 lei / 63.000 lei / 197.000 lei

– Activitatea proprie / 34.000 lei /63.000 lei / 197.000 lei

– Școala Gimnazială Râmeț /0 /0 /0

UATC Sălciua – Audit financiar /109.000 lei / 39.000 lei /0

– Activitatea proprie /109.000 lei /39.000 lei /0

– Școala Gimnazială ”Simion Pantea” Sălciua /0 /0 /0

UATC Săliștea – Audit financiar și control /54.000 lei /87.000 lei /111.000 lei

– Activitatea proprie /54.000 lei /87.000 lei /88.000 lei

– Școala Gimnazială ”David Prodan” Săliștea /0 /0 /23.000 lei

UATC Săsciori – Audit financiar /386.000 lei /57.000 lei /0

– Activitatea proprie /386.000 lei /57.000 lei /0

– Școala Gimnazială Săsciori /0 /0 /0

UATC Șibot – Audit financiar /172.000 lei /32.000 lei /28.000 lei

– Activitatea proprie /172.000 lei /30.000 lei /28.000 lei

– Școala Gimnazială ”Iosif Sârbu” Șibot /0 /2.000 lei /0

UATC Șpring – Audit financiar / 14.000 lei / 202.000 lei /0

– Activitatea proprie /14.000 lei / 152.000 lei /0

– Școala Gimnazială Șpring /0 / 50.000 lei /0

UATC Șugag – control /0 / 27.000 lei /0

– Activitatea proprie /0 / 27.000 lei /0

UATC Vadu Moților – Audit financiar /0 / 152.000 lei /0

– Activitatea proprie /0 /152.000 lei /0

– Școala Gimnazială Vadu Moților /0 /0 /0

UATC Valea Lungă – Audit financiar /24.000 lei /12.000 lei /0

– Activitatea proprie /24.000 lei /12.000 lei /0

– Școala Gimnazială ”Ion Bianu” Valea Lungă /0 /0 /0

UATC Vințu de Jos – Audit financiar /558.000 lei / 809.000 lei / 108.000 lei

– Activitatea proprie /558.000 lei / 809.000 lei / 105.000 lei

– Școala Gimnazială ”Iuliu Maniu” Vințu de Jos /0 /0 /3.000 lei

RA Ocolul Silvic ”Valea Sebeșului” – control /20 / 11.000 lei / 23.673.000 lei

– Activitatea proprie /20 / 11 / 23.673.000 lei

RA Ocolul Silvic Sebeș – control /317 /13.000 lei / 6.000 lei

– Activitatea proprie /317 /13 /6

SC Drumuri și Poduri Locale SA Alba control /2 / 148.000 lei /0

– Activitatea proprie / 2.000 lei / 148.000 lei /0.

Exemple de abateri şi ilegalităţi, în urma controalelor Camerei de Conturi Alba – date din raportul pe 2015

Urmare misiunilor de audit au fost identificate multiple și grave abateri de la disciplina financiară în utilizarea banului public, generatoare de prejudicii în cazul: UATO Cugir, Câmpeni, Teiuș, Zlatna și UATC: Vințu de jos, Poșaga, Bistra, Livezile, Săsciori, Sălciua, Săliștea, Șibot și Râmeț.

Deficiențe în ceea ce privește organizarea și efectuarea operațiunii de inventariere a patrimoniului entităților auditate, în sumă de 2.986.000 lei, în speță:

– nu au fost inventariate toate elementele patrimoniale, de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale fiecărei entităţi, abatere identificată la UATO Teiuș și UATC: Bistra, Cergău, Lopadea Nouă, Lupșa, Mogoș, Poiana Vadului, Poșaga, Râmeț, Șibot, Șpring, Vadu Moților și Vințu de Jos, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia, ordonator terțiar de credite subordonat UATM Alba Iulia, la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, ordonator terțiar de credite subordonat UATO Câmpeni și la Școlile Gimnaziale Doștat, Lopadea Nouă, Ohaba și Săliștea, ordonatori terțiari de credite subordonați comunelor: Doștat, Lopadea Nouă, Ohaba și Săliștea;

– nu a fost efectuată reevaluarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, cel puţin odată la 3 ani, în scopul actualizării valorii acestora, potrivit cadrului legal specific, ceea ce a diminuat nejustificat patrimoniul entităţilor respective, cu suma de 2.986.000 lei, abatere identificată la UATO Câmpeni și Teiuș, la UATC: Arieșeni, Doștat, Livezile, Lupșa, Râmeț, Râmetea și la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, ordonator terțiar de credite subordonat UATO Câmpeni.

UATC Râmetea: nu s-a efectuat, până la finele anului 2015, evaluarea tuturor elementelor patrimoniale existente în patrimoniul comunei, în speță a terenurilor forestiere în suprafață de 803 ha, conform prevederilor legale, care impun efectuarea acestei operațiuni, cel puțin odată la 3 ani, cu scopul de a se asigura o valoare justă și reală a patrimoniului entității, în situațiile financiare. În timpul verificării, această operațiune a fost efectuată de entitatea auditată, iar diferențele rezultate, în sumă de 2.409.000 lei, au fost evidențiate în contabilitate.

Au fost efectuate și decontate din bugetul local cheltuieli cu bunuri şi servicii, fără contraprestaţie în sumă de 86.000 lei, abatere identificată la UATC: Arieșeni, Doștat, Mirăslău, Poiana Vadului, Râmeț și Vințu de Jos, precum și la Spitalul Municipal Aiud, ordonator terțiar de credite subordonat UATM Aiud, precum și la Școlile Gimnaziale Doștat, Livezile, Lopadea Nouă, Ohaba, ordonatori terțiari de credite subordonați comunelor: Doștat, Livezile, Lopadea Nouă și Ohaba;

Au fost efectuate și decontate din bugetul local cheltuieli, reprezentând lucrări suplimentare pentru reparații curente, în sumă de 81.000 lei, acceptate la plată, în condițiile în care contractul inițial a fost atribuit în baza unei oferte care nu a respectat cantitățile de lucrări înscrise în proiectul tehnic, abatere identificată la UATC Ohaba.

UATC Vințu de Jos a efectuat din bugetul local cheltuieli bugetare în sumă de 131 mii lei, pentru refacerea infrastructurii degradate pe un tronson de 400 m pe strada Valea Goblii – drum executat în totalitate din fonduri europene finalizat și recepționat în luna mai 2012, aflat în prezent în perioada de garanție de 5 ani (din luna mai 2012 și până în luna mai 2017).

Cu toate că entitatea auditată a fost avertizată de către constructorul obiectivului de investiții finanțat în totalitate din fonduri europene, SC Albanic Service SRL Alba Iulia, privind degradările pe strada Valea Goblii, datorate circulației autovehiculelor de mare tonaj în vederea dispunerii de măsuri pentru evitarea pagubelor materiale care pot să apară în asfalt, UATC Vințu de Jos a ignorat avertizările constructorului și a alocat din bugetul local fonduri pentru repararea și refacerea străzii Valea Goblii (pe o distanță de 400 ml, care face parte din obiectivul finanțat integral din fonduri europene: ”Modernizare infrastructură rutieră în Comuna Vințu de Jos”) distrusă de autovehicule de mare tonaj care au circulat pe această porțiune de drum, pentru realizarea unui alt proiect cu finanțare din fonduri europene (proiect Axa 4 Leader Măsura 4.1.3).

Motivațiile conducerii entității verificate sunt total nejustificate, fiind puse pe seama faptului că erau obligați să asigure mentenanța acestui drum pe o perioadă de 5 ani, dar în realitate entitatea verificată a refăcut drumul în cauză (inițial era realizat un strat de balast stabilizat de 15 cm și un covor asfaltic din BA16 de 5cm grosime, iar prin lucrările, așa zis de reparații curente, s-a executat un drum care are fundație din balast de 28 cm, fundație din piatră spartă de 12cm, un strat de covor asfaltic BAD25 de 6 cm precum și un covor asfaltic BA16 de 4cm), în condițiile în care acest drum se află în perioada de garanție.

Deși a fost avertizat de către constructorul SC Albanic Service SRL, pentru a asigura buna funcționare a circulației pe drumul finanțat integral din fonduri europene (tronsonul de 400 ml de pe strada Valea Goblii), chiar cu scoaterea acestui tronson din garanție, ordonatorul principal de credite a ignorat aceste avertismente și în loc să ia măsurile necesare pentru asigurarea unui trafic de circulație corespunzător unui drum aflat în perioada de garanție, a procedat total eronat la remedierea degradărilor produse pe acel tronson, alocând sume din bugetul local, contrar prevederilor ce reglementează modul de utilizare a fondurilor publice.

Prin urmare, prin ignorarea avertismentelor constructorului de lucrări și prin alocarea total nejustificată de fonduri publice pentru refacerea drumului degradat datorită neasigurării unui trafic de circulație corespunzător pe un drum aflat în perioada de garanție, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 131 mii lei, răspunderea revenind ordonatorului principal de credite care avea obligația de a asigura buna gestionare și administrare a obiectivului finanțat din fonduri europene, respectiv de a asigura circulația autovehiculelor pe tronsonul de 400 ml de pe strada Valea Goblii în mod corespunzător, în continuarea căruia urma să fie realizat un alt drum finanțat pe proiectul Axa 4 Leader Măsura 4.1.3. cu finanțare tot din fonduri externe.

Primăria Municipiului Zlatna

Unitatea a angajat și decontat nelegal din bugetul local, cheltuieli de capital în sumă de 239.000 lei, pentru obiectivul ”Amenajarea râului Ampoi și a afluenților săi” prin acceptarea nejustificată la plată a unor situații de lucrări suplimentare supraevaluate, majorate în același timp, atât prin actualizarea cu indicele de inflație, cât si prin introducerea unor articole de cheltuieli ”diferențe de preț” (actualizate la rândul lor cu indicele de inflație), precum și prin acceptarea la plată a unor situații de lucrări suplimentare în care au fost înscrise prețuri unitare mai mari decât cele din oferta anexă la contract, pentru articole identice cu cele din ofertă, cu consecințe nefavorabile asupra bugetului local, potrivit raportului Camerei de Comerţ.

Nereguli semnificative în acordarea şi utilizarea conform destinaţiilor stabilite, a alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor, precum şi a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ- teritoriale, în valoare de 3.598.000 lei:

– au fost acordate nelegal din bugetul local al UATO Cugir și al UATC: Livezile și Vințu de Jos suma de 3.563 mii lei reprezentând finanțarea nerambursabilă a unor asociații sportive: ”Club Metalurgistul Cugir 1939”, ”Sportul Livezile” și ”Mureșul” Vințu de Jos, fără respectarea prevederilor legale de acordare stipulate în Legea nr.350/2005 sau de Legea educației fizice și sportului nr.69/2000;

– nu s-a urmărit modul de justificare a sumelor acordate din bugetul local sub formă de sprijin financiar pentru unităţile de cult la UATC: Arieșeni, Cergău, Livezile, Lupșa, Mirăslău și Șibot, ceea ce a prejudiciat bugetul acestor entități cu suma de 35 mii lei.

UATO Cugir: În perioada semestrul II 2013 – aprilie 2016, UATO Cugir a asigurat finanțarea unei Asociații ”Clubul de fotbal Metalurgistul Cugir 1939” din bugetul local cu suma de 2.772 mii lei, fără să existe un Contract de finanțare nerambursabilă în condițiile Legii nr.350/2005 (finanțare nerambursabilă pe baza de selecție de proiecte) sau un Contract de finanțare în condițiile Legii nr. 69/2000 (contract pentru finanțarea programelor sportive de utilitate publică din alocații de la bugetul local).

Alocarea de fonduri pentru finanțarea structurii sportive s-a efectuat pe baza solicitărilor efectuate de către asociație. Acestea nu cuprind referiri la obiectul şi volumul activităţilor specifice, parametrii sportivi de realizat, suma stabilită pentru finanţarea programelor, defalcată pe obiective, activităţi şi naturi de cheltuieli. Unele dintre activitățile pentru care se solicită finanțarea nu se regăsesc în categoriile de cheltuieli care pot fi efectuate pentru realizarea acţiunilor sportive din fonduri publice.

Echipa de audit a constatat că, în fond, prin „asociere” s-a asigurat finanțarea aproape integrală a structurii sportive, utilizând-se o formă de finanțare proprie autorității administrativ-teritoriale, cu acoperire legală prin hotărâri ale autorității deliberative, fără respectarea cadrului legal care reglementează finanțarea cluburilor sportive de drept privat.

Având în vedere faptul că UATO Cugir nu a încheiat nici o formă legală de finanțare a acestei structuri sportive și ținând cont de prevederile Legii nr.69/2000 a educației fizice și sportului, care la art. 67 alin. 2 lit. b) și c) stipulează,,Administrarea bugetului anual de venituri şi cheltuieli se face astfel: b) potrivit condiţiilor stabilite prin contractele încheiate între părţi, pentru sumele acordate de organele administraţiei publice centrale şi locale, pentru finanţarea programelor structurilor sportive de drept privat fără scop lucrativ, de utilitate publică; c) în condiţiile prevăzute de normele privind finanţele publice, pentru alocaţiile de la bugetul de stat şi bugetele locale, acordate de organele administraţiei publice centrale şi locale structurilor sportive de drept public, precum şi pentru veniturile proprii ale acestora, prevederile O.G. nr.26/2000 care la art.46 lit.f) stipulează: (1) Veniturile asociaţiilor sau federaţiilor provin din:… f) resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale; coroborat cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, art. 51, alin.(3) Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii și ale art.54 (5) ,,Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor, executarea serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de către contabil şi şeful compartimentului financiar-contabil, reiese că, fondurile publice trebuie cheltuite potrivit condițiilor stabilite prin contractele încheiate între părți, în conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006, în condițiile în care fondurile transferate trec din sectorul bugetar, în sectorul privat.

Nefiind contracte perfectate între părţi şi neavând valori estimative, nu există angajamente legale în sensul celor prevăzute la art.2 pct.3 din Legea nr.273/2006 şi prin urmare nu există acte juridice din care rezultă sau ar putea rezulta obligaţii pe seama fondurilor publice.

În consecință, plățile pe care UATO Cugir le-a efectuat către Asociaţia “Clubul de fotbal Metalurgistul Cugir 1939”, trebuiau să urmeze regulile unui contract încheiat în vederea realizării în comun de activități sportive în interesul comunității și nu a ”finanțării ” aproape în totalitate a activității asociației în cauză, care în fapt este de drept privat.

Același aspect deficitar s-a constatat și la UATC: Vințu de Jos și Livezile, unde a fost asigurată finanțarea asociațiilor „Sportul Livezile” și”Mureșul” Vințu de Jos, fără bază legală și fără documente justificative. Din verificarea și analiza Raportului nr.6328/11.07.2016, întocmit de o comisie numită la nivelul UATC Vințu de Jos, s-au constatat încălcări grave ale prevederilor legale în vigoare referitor la utilizarea de către A.S. ”Mureșul” Vințu de Jos a sumelor alocate din bugetul UATC Vințu de Jos, fiind efectuate o serie de cheltuieli din bani publici care nu au nicio legătură cu activitatea sportivă a asociației și nici cu entitatea auditată, respectiv:

– au fost achiziționate băuturi alcoolice și produse care nu au nicio legătură cu activitatea asociației sportive;

– au fost decontate cheltuieli de transport fără documente justificative;

– în unele cazuri, pe listele de indemnizații pentru primele de joc și indemnizațiile de efort lipsesc semnăturile persoanelor care au primit sumele respective;

– restituiri de împrumuturi către o persoană fizică, de către AS ”Mureșul” Vințu de Jos, în sumă de 105 mii lei, neconforme cu legislația în vigoare;

– plăți ale utilităților casnice efectuate către o persoană fizică

Comuna Mirăslău: nu s-au stabilit corect zonele de impozitare pentru suprafețele de teren ale Comunei Mirăslău, potrivit prevederilor legale, în perioada 2011 – 2015, ceea ce a determinat nestabilirea, neînregistrarea și neîncasarea de venituri cuvenite bugetului local, reprezentând impozit pe clădiri și terenuri, persoane fizice și juridice, în sumă estimată de 1.028.000 lei, fiind diminuate nejustificat veniturile proprii ale UATC Mirăslău. S-a constatat că au fost majorate nejustificat cheltuielile materiale, cu suma estimată de 113.000 lei, prin înregistrarea pe cheltuieli a consumului de carburanți pentru autovehiculele proprii, fără documente legale de justificare a consumurilor de această natură (fișe individuale de alimentare cu carburant, foi de parcurs, bonuri de lucru, bonuri de confirmare a lucrărilor executate sau situații de lucrări, FAZ), cu consecințe nefavorabile asupra bugetului local al comunei Miraslău.

La nivelul UATC Meteș s-a constatat că au fost efectuate plăți nelegale din bugetul local în sumă de 203 mii lei pentru reîntregirea fondurilor de la bugetul de stat, buget afectat prin acceptarea la plata nejustificată către constructorul de lucrări, a unor situații de lucrări reactualizate la inflație la obiectivul de investiții Modernizarea DC68:DN74 – Lunca Meteșului, în condițiile în care Programul aprobat prin HG nr.577/1997 nu a susținut contravaloarea actualizării la inflație în perioada 27.04.2010—20.05.2013.

Abaterea constatată a fost generată de interpretarea eronată a Deciziei Civile nr.8251/2014 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus anularea recursului formulat de UATC Meteș împotriva Încheierii nr.4/2014 și a Deciziei nr.51/2013, pct.3 a Camerei de Conturi Alba. Prin interpretarea eronată a Deciziei Civile nr.8251/2014 a Curții de Apel Alba Iulia, ordonatorul principal de credite a remediat în mod eronat măsura dispusă prin Decizia nr.51/2013 prin plata din bugetul local a sumei de 203 mii lei, în condițiile în care:

– în Contractul de lucrări nr 2307/30.06.2009 şi în Fişa de date a achiziţiei, s-a prevăzut posibilitea actualizării la inflaţie cu indicii INS., fără însă a se menţiona şi modul concret de ajustare a preţului (ex. ce fel de indici de actualizare se utilizează – indici medii, indici produse alimentare, indici produse nealimentare, etc.)., astfel : „Preţul este ferm, după 12 luni, se va folosi indexarea cu indici INS”, situaţie în care conform art.97,alin.(4) din H.G. nr.925/2006, „lipsa respectivelor informaţii/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică.”

– facturile cu actualizarea la inflaţie menţionate mai sus, nu au fost însoţite de documente justificative care să ateste modul de calcul a actualizării la inflaţie

Potrivit Sentinţei nr.950/CAF/27.05.2014 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin Decizia nr.8251/2014 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a stabilit fără echivoc că “facturile emise de executantul lucrărilor şi care au ca obiect indicele de inflaţie la Contractul nr. 2307/30.06.2009 nu puteau fi acceptate la plată în lipsa unor documente justificative prin care să se indice modalitatea de calcul a actualizărilor pretinse”, ordonatorul principal de credite al UATC Meteş avea obligația punerii în aplicare a Deciziei nr.51/2013 prin stabilirea certă a prejudiciului creat bugetului de stat și luarea măsurilor de recuperare și virare a acestuia pe destinațiile stabilite de lege. Contrar acestor dispoziții, ordonatorul principal de credite procedează în mod eronat la acoperirea prejudiciului produs bugetului de stat (MDRAP) în sumă de 203 mii lei reprezentând actualizări nelegale la inflaţie, dobânzi şi penalităţi aferente, prin efectuarea de plăti nejustificate din bugetul local, buget pe care l-a prejudiciat cu aceeași sumă de 203 mii lei.

UATC Arieșeni nu a înregistrat în evidența contabilă și nu a inventariat două mijloace de transport elevi (microbuze școlare), în valoare de 230.000 lei, deși acestea existau faptic în entitate încă din anul 2014 (un microbuz) și din cursul anului 2015 – al doilea microbuz, fiind folosite pentru transportul elevilor, ceea ce a denaturat patrimoniul entității.

UATC Mogoș nu a înregistrat în evidența contabilă rezultatele reevaluării activelor corporale aflate în proprietatea entității, în valoare de 50.842.000 lei, deși această operațiune s-a efectuat în cursul anului 2015, ceea ce a denaturat patrimoniul entității și situațiile financiare întocmite la finele anului 2015

UATC Bistra: au fost majorate nejustificat cheltuielile materiale cu suma de 112.000 lei, reprezentând daune compensatorii, cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare și onorariu executor judecătoresc, prin executarea silită a conturilor deținute de entitate la Trezoreria Orașului Câmpeni, urmare nepunerii în executare a Sentinței Civile nr.701/19.05.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpeni, a Deciziei Civile nr.140/A/2008 a Tribunalului Alba, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr.48/5.02.2009 a Curții de Apel Alba Iulia și neluarea măsurilor de recuperare a acestei sume, de la persoanele responsabile de nepunerea în aplicare a acestor sentințe ale instanțelor de judecată.

Au fost efectuate şi decontate nejustificat din bugetul local cheltuieli materiale în sumă de 822.000 lei, reprezentând:

– consum energie electrică achitat de UATC Doștat, Gîrbova, Poșaga, Șpring, pentru spaţiile ocupate şi utilizate de terţe persoane, fără a lua măsuri de recuperarea acestor cheltuieli de la utilizatorii spaţiilor în cauză;

– plata nejustificată a unor servicii de colectare a deşeurilor, persoanelor de pe raza UATC: Arieșeni, Bistra, Lopadea Nouă, Lunca Mureșului, Mogoș, Vadu Moților, fără a se dispune măsuri de recuperare;

– plata unor amenzi din fonduri publice, fără a lua măsuri de recuperare a acestor cheltuieli de la persoanele răspunzătoare, în cazul UATC Ohaba, în cazul Școlilor Gimnaziale Lopadea Nouă și Lupșa, ordonatori terțiari de credite subordonați UATC Lopadea Nouă și Lupșa;

– plata de daune compensatorii, cheltuieli de judecată, onorariu și cheltuieli de executare silită, achitate din bugetul local al UATC Bistra, urmare nepunerii în executare a unei sentințe judecătorești, rămasă definitivă și irevocabilă;

– nerecuperarea cheltuielilor de judecată, pentru procesele câștigate de Comuna Mogoș cu terțe persoane;

– cadouri pentru personalul angajat la UATC Mogoș și elevii școlii din localitate, fără ca la baza acestor cheltuieli să stea angajamente legal întocmite, recepții și documente care justifică consumul;

– contribuții achitate către Filiala ACOR Alba peste nivelul celor aprobate de Consiliul Local al Comunei Mogoș;

– plata dublă a unei facturi reprezentând servicii de arhivare la UATC Râmeț;

– plata unei manopere pe oră, în cazul unor lucrări de reparații curente, mai mare decât manopera achitată efectiv pe statele de plată, de către prestator, muncitorilor care au executat efectiv lucrările de reparații, la UATC Râmetea și Școala Gimnazială ”Sebes Pal” Râmetea;

– efectuarea unui număr de 5 donații și o sponsorizare către unitățile de cult, fără respectarea prevederilor legale, la UATC Sălciua;

– drepturi de personal și cheltuieli de judecată, stabilite prin hotărârea instanței de judecată, achitate de UATC Sălciua unei angajate căreia i s-a desfăcut contractul de muncă nelegal;

– plata unor servicii de telefonie mobilă (donații, servicii cu suprataxă, SMS, numere speciale, etc) sau penalități pentru neplata facturilor în termenul legal, care nu au legătură cu activitatea instituțiilor verificate, în cazul UATC Cergău, Ohaba, Poșaga, Săliștea, Șibot, Șpring, Vințu de Jos, Liceul Tehnologic de Turism și Alimentație Arieșeni;

– achitarea unor servicii de cazare unor persoane din afara entității verificate, UATC Săliștea;

– folosirea microbuzului deținut de UATC Săsciori, de către terțe persoane din afara entității, fără aprobarea Consiliului Local;

– plata nelegală de penalități de întârziere datorate pentru neachitarea la termenul scadent a unor facturi, în cazul UATC Șibot și Vințu de Jos;

– produse lactate și produse de panificație achitate unor elevi absenți de la cursuri;

– achitarea nejustificată a unor servicii de curățenie și întreținere la Bazinul Olimpic Alba Iulia și la grupurile sanitare din Latura de Vest;

– ajutoare de urgență achitate de către UATO Câmpeni, unor persoane care nu îndeplineau condițiile legale pentru a beneficia de astfel de ajutoare;

– cheltuieli de transport achitate de către UATO Teiuș, Clubului de fotbal Rapid CFR Teiuș;

– angajarea şi decontarea de cheltuieli ocazionate de evenimente social-culturale, fără ca acestea să fie cuprinse în Programul de activităţi culturale aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local al Comunei Săsciori;

– plata de servicii neexecutate, penalități de întârziere, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare silită, fără a se analiza cauzele care au generat aceste cheltuieli și fără a se stabili persoanele responsabile, abatere identificată în cazul UATC Ohaba;

– angajarea și decontarea de servicii de pază sau servicii juridice, de către UATC Șpring și Școala Gimnazială Șpring, fără existența documentelor care să ateste efectuarea acestor servicii;

– angajarea și efectuarea de cheltuieli cu reclamă și publicitate, achitate de UATM Aiud, fără a se urmări respectarea clauzelor cuprinse în contractul încheiat între părți;

– angajarea și plata de produse de balastieră pentru reparații curente drumuri, de către UATC Mirăslău, la prețuri mai mari decât cele practicate pe piață, la data la care s-a efectuat achiziția;

– achitarea la bugetul de stat, de TVA aferent activității economice desfășurată de UATC Bistra, în sumă mai mare decât rezultă din decontul de TVA

Aspecte deficitare privind stabilirea și acordarea unor drepturi salariale, inclusiv sporuri, premii personalului angajat la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, ordonator terțiar de credite subordonat UATJ Alba, la UATO Teiuș, la 9 UATC: Bistra, Întregalde, Livezile, Lopadea Nouă, Mirăslău, Râmeț, Săliștea, Șibot și Valea Lungă, precum și la Școlile Gimnaziale ”Axente Sever” Aiud, Întregalde, Lopadea Nouă, Lunca Mureșului, Râmetea și Șibot, ordonatori terțiari de credite subordonați UATM Aiud, UATC Întregalde, Lopadea Nouă, Lunca Mureșului, Râmetea și Șibot.

Entităţile verificate au achitat nelegal drepturi salariale în sumă de 253.000 lei:

– sporuri salariale acordate persoanelor care au desfășurat activități pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene, în cuantum mai mare decât cel cuvenit, determinat în funcție de timpul efectiv alocat lunar, rezultat din raportul comisiei întocmit de managerul de proiect;

– spor de complexitate pentru activitatea de CFPP, acordat unor persoane care nu îndeplineau condițiile impuse prin lege;

– majorări salariale acordate fără respectarea condițiilor impuse prin OUG nr.27/2015;

– indemnizație de conducere acordată secretarilor și administratorilor financiari din instituțiile de învățământ preuniversitar, fără îndeplinirea condițiilor legale impuse prin Legea nr.63/2011

– plăţi nejustificate pentru o persoană cu atribuții financiar contabile, căreia nu i s-a desfăcut contractul de muncă, deși, la îndeplinirea condițiilor standard de pensionare, raporturile de serviciu încetau de drept, conform Legii nr.188/1999 privind funcționarii publici;

– spor pentru condiții vătămătoare acordat angajaților din cadrul UATC Bistra, Mirăslău și Șibot, fără îndeplinirea condițiilor legale;

– spor acordat pentru activitatea desfășurată peste durata normată a timpului de lucru, fără îndeplinirea condițiilor legale;

– indemnizații de ședință, acordate consilierilor locali, pentru ședinte la care nu au participat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement