Connect with us
Publicitate

Actualitate

Reguli noi pentru dezvoltatorii imobiliari. Actele pe care vor trebui să le dea cumpărătorilor de locuinţe. Proiect

imobiliare

Publicat

O nouă autoritate națională pentru locuințe urmează să fie înfiinţată, iar aceasta va ţine evidența proiectelor imobiliare și va da amenzi dacă dezvoltatorii imobiliari nu respectă normele. Autoritatea va funcționa după o lege nouă. Detaliile sunt trecute într-un proiect ce va intra în dezbatere la Senat.

Proiectul prevede ca orice dezvoltare imobiliară, adică orice ansamblu de locuințe format din construcția a cel puțin o clădire de minim 6 locuințe individuale și cu o amprentă la sol de minim 500 metri, să fie înregistrată la noua autoritate, după ce dezvoltatorul trimite toate datele societății, planurile de dezvoltare imobiliară, aprobările obținute sau în curs de obținere, istoricul firmei.

Abia după obținerea acestei înregistrări la Autoritatea pentru Locuințe, dezvoltatorul va avea voie să își facă publicitate privind vânzarea locuințelor, ofertele acestuia fiind publice doar după această etapă.

Noua Autoritate pentru Locuinţe se va baza pe actuala Agenție Națională pentru Locuințe. Însă vor fi create proceduri astfel încât niciun cumpărător de locuință din România să nu mai fie păcălit de vreun dezvoltator.

Reglementările după care va funcţiona noua autoritate sunt trecute în Legea privind cerințele fundamentale aplicabile dezvoltatorilor imobiliari și construcțiilor din cadrul dezvoltărilor imobiliare, al cărei proiect a fost pus în dezbatere publică la Senat.

Potrivit proiectului, sunt considerate tehnici de vânzare agresive, următoarele activități:

– oferirea de informații cu privire la dimensiune, specificații sau alte detalii ale locuinței care pot induce în eroare

– oferirea de stimulente financiare în schimbul unor decizii imediate

– sugerarea unei creșteri viitoare de preț.

La momentul rezervării locuinţei, cumpărătorii vor trebui să primească de la dezvoltator următoarele acte:

– planurile de proiectare aprobate, cu toate specificațiile

– calendarul etapelor de finalizare a proiectului, cu toate prevederile privind apa, salubrizarea și electricitatea.

În proiect se arată că “un dezvoltator nu poate pretinde sau accepta o sumă mai mare de 10% din costul apartamentului, parcelei sau clădirii, după caz, ca plată în avans sau o taxă de rezervare, din partea unui cumpărător, fără a încheia în prealabil o promisiune de vânzare, înscris autentic, cu o astfel de persoană și fără să autentifice acel antecontract de vânzare, în temeiul oricărei legi care este în vigoare la acel moment.

Dacă dezvoltatorul nu respectă prevederile înțelegerii prealabile, a promisiunii de vânzare sau a contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul are dreptul de a solicita rambursarea sumei achitate, împreună cu dobânda legală și despăgubiri de la 10% la 20%, în funcție de încălcarea normelor. Autoritatea pentru Locuințe va fi obligată să verifice reclamațiile și să anuleze înregistrarea firmelor care nu își respectă contractele, sau să aplice amenzi în cazurile prevăzute de noua lege”.

După dezbaterea în Senat, decizia finală pentru acest proiect legislative va fi luată în Camera Deputaților.

sursa: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate