Connect with us
Advertisement

Eveniment

REZIDENȚIAT 2020, în 15 noiembrie: Înscrieri, metodologie, specializări și condiții speciale la concursul din acest an

reteta retete medici medic

Publicat

Ministerul Sănătăţii organizează pe 15 noiembrie concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Testul grilă se va desfășura în condiții speciale de securitate sanitară și cibernetică. Printre altele, candidații vor trebui să aibă părul strâns la examen, astfel încât să fie vizibile urechile, pentru a preveni tendințele de fraudă la examen prin utilizarea căștilor.

Înscrierile la concurs se fac în perioada 8-20 octombrie, dosarele candidațiilor fiind depuse exclusiv prin poştă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire.

UPDATE: „Pentru anul universitar 2020-2021, cifra de școlarizare pentru rezidențiat se suplimentează cu 961, față de 6.100, conform Hotărârii Guvernului nr. 327/2020 privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2020-2021; astfel, cifra de școlarizare pentru anul universitar 2020-2021 este 7.061”, se arată într-un ordin de ministru publicat marți în Monitorul Oficial.

Vor fi 4.518 locuri și posturi pentru domeniul medicină, câte 1.219 locuri și posturi pentru medicină dentară și farmacie și 105 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiției și MAI.

Știrea inițială

Examenul se desfăşoară în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Numărul locurilor scoase la concurs ar urma să fie mai mare anul acesta – 6.100 față de anul trecut – 4.350.

Detaliile de organizare au fost stabilite într-un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial.

Specialităţile deficitare pentru care se organizează rezidenţiat pe post în spitale clinice cu secţii clinice universitare, institute sau centre medicale clinice în sesiunea din 15 noiembrie:

– anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, cardiologie pediatrică, chirurgie cardiovasculară, chirurgie pediatrică, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, epidemiologie, expertiză medicală a capacităţii de muncă, gastroenterologie pediatrică, hematologie, igienă, medicină nucleară, medicină de urgenţă, medicină de laborator, microbiologie medicală, nefrologie pediatrică, neonatologie, neurologie pediatrică, oncologie medicală, ortopedie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pediatrie, pneumologie, pneumologie pediatrică, radiologie-imagistică medicală, radioterapie şi sănătate publică şi management.

Taxa de participare la concursul de rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie este de 500 lei/participant, se precizează într-un alt ordin publicat în Monitorul Oficial.

Tematica și bibliografia au rămas neschimbate, la domeniul medicină, față de sesiunea anterioară (08.12.2019), iar la domeniile medicină dentară și farmacie există modificări atât la tematici cât și la bibliografie.

Tematica și bibliografia MEDICINĂ

Tematica și bibliografia MEDICINĂ DENTARĂ

Tematica și bibliografia FARMACIE

Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului:

înscrierile pentru concurs se fac prin direcţiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie

– dosarele de concurs vor fi depuse exclusiv prin poştă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire, în perioada 8 – 20 octombrie, inclusiv data poştei

– concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare

– concursul are o durată de 4 ore; vor fi respectate reguli sanitare şi de protecţie în contextul prevenirii şi combaterii infectării cu SARS-CoV-2

– organizatorii asigură materialele de igienă şi de protecţie sanitară necesare atât pentru candidaţi, cât şi pentru personalul implicat în organizarea concursului, precum şi respectarea măsurilor igienico-sanitare; totodată, asigură aerisirea sălilor de concurs înainte de a permite intrarea candidaţilor

– la intrarea în clădirea de concurs, candidaţilor le va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depăşească 37,3 grade C) de către cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată a desfăşurării activităţilor; candidaţii a căror temperatură depăşeşte 37,3 grade C vor fi conduşi de şeful de clădire pe un traseu separat în sala de rezervă special destinată acestor candidaţi; pentru fiecare corp de clădire se va stabili minimum o sală de rezervă pentru fiecare domeniu de concurs din clădirea respective

– intrările/ ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare către sălile de concurs şi toalete sunt stabilite de organizator şi sunt semnalizate corespunzător, urmând a fi dezinfectate în mod regulat

– candidaţii pot intra în sala în care au fost repartizaţi, începând cu ora 8.30; la intrare candidaţii au obligaţia de a purta mască medicală; în cazul în care nu deţin acest dispozitiv, vor primi din partea organizatorilor o mască medicală la intrarea în clădirea de concurs şi se legitimează în faţa şefului de sală cu buletinul/ cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate; cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiţi în sala de concurs

– masca va fi purtată de candidaţi şi supraveghetori/ şeful de sală pe toată durata concursului până la părăsirea clădirii unde au fost repartizaţi; supraveghetorii şi şefii de sală vor purta şi mănuşi chirurgicale

– din motive de securitate epidemiologică, candidaţii nu se pot strânge în grupuri mai mari de 3 persoane

– candidaţii sunt aşezaţi în sală în ordine alfabetică, cu excepţia perechilor soţ-soţie, fraţi-surori, care au obligaţia, sub sancţiunea anulării lucrării şi eliminării din concurs, să semnaleze şefului de sală aceste situaţii, pentru a putea fi aşezaţi separate

– candidaţii sunt aşezaţi în sală în aşa fel încât să rămână cel puţin un loc liber între 2 candidaţi, respectând distanţa de securitate epidemiologică (minimum un metru)

– în timpul concursului candidaţii nu au voie să consulte niciun fel de materiale, să discute cu ceilalţi candidaţi, să copieze sau să aibă asupra lor aparatură electronică de comunicare

– ”candidaţii îşi vor strânge părul astfel încât urechile să fie vizibile, iar cei ce poartă proteze auditive sunt rugaţi să le scoată pe perioada celor 4 ore de concurs, pentru a se evita suspiciunea de transmitere a informaţiilor prin radiorecepţie; orice abatere (comunicare între candidaţi, copiere, păstrarea asupra candidatului în timpul concursului a oricărei aparaturi de transmisie, înşelăciune asupra identităţii) este socotită fraudă şi se sancţionează cu eliminarea din concurs”

din motive de securitate cibernetică, în ziua concursului, în intervalul orar 10.00 – 14.00, site-urile oficiale ale universităţilor de medicină şi farmacie îşi pot suspenda activitatea

grilele cu răspunsurile corecte sunt transmise din sediul securizat către comisiile locale de rezidenţiat, după ora 13.00, în ziua concursului, în format electronic securizat; comisiile locale de rezidenţiat multiplică grilele cu răspunsurile corecte, le sigilează în plicuri corespunzătoare fiecărei săli de concurs şi le distribuie în sălile de concurs prin delegaţi însoţiţi de personal de pază (2 – 3 persoane pentru fiecare corp de clădire); plicul este înmânat şefului de sală de către delegaţi după minimum 15 minute de la expirarea celor 4 ore de concurs şi după predarea de către toţi candidaţii din sala respectivă a grilelor pentru corectat

– eventualele contestaţii privind răspunsurile corecte sunt depuse de candidaţi până la ora 16.00 în data de 16 noiembrie; acestea se depun la sediul comisiei locale de concurs anunţat pe site-ul universităţii de medicină şi farmacie unde a fost susţinut concursul, numai prin poştă electronică sau fax; nu se pot depune contestaţii privind corectarea manuală a grilelor de concurs; grupurile de specialişti analizează contestaţiile depuse şi comunică răspunsurile corecte rămase definitive, în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de depunere

– alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu

alegerea locurilor/ posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire se face prin teleconferinţă, pe baza punctajului şi a clasificărilor anunţate, în 3 zile consecutive, stabilite de comun acord între Ministerul Sănătăţii şi instituţiile de învăţământ superior cu profil medical acreditate, în intervalul orar 9.00 – 19.00

– ocuparea locurilor/ posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/ posturilor publicate la concurs; se face o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu

– medicii, medicii dentişti/ medicii stomatologi şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioada determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat, iar cei care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv

– candidaţii se vor putea prezenta în unul dintre centrele universitare: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş sau Timişoara. Dacă repartiţia nu se finalizează în prima zi, respectiv în cea de a doua zi, va continua în ziua următoare, în acelaşi interval orar, sau, după caz, până la epuizarea locurilor/ posturilor publicate la concurs sau a candidaţilor care au drept de a alege loc/ post.

surse: agerpres.ro, rezidentiat.ms.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement