Connect with us
Publicitate

Actualitate

Salariile angajaţilor Poştei Române ar putea fi majorate în etape, dacă vor creşte veniturile companiei. Declaraţiile ministrului pentru Societatea Informaţională

Publicat

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, a declarat marţi că salariile angajaţilor Poştei Române ar putea fi majorate cu sume cuprinse între 80 şi 120 de lei. Aceste majorări ar fi posibile în mai multe etape şi condiţionat de creşterea veniturilor operatorului poştal, întrucât o creştere imediată pentru toţi salariaţii ar băga firma în faliment, potrivit ministrului.

„Majorarea salariilor depinde foarte mult de propunerile şi discuţiile pe care le vom avea miercuri. Nu avem un spaţiu mare de manevră în această direcţie. În termeni reali, este nerelevant procentul cu care am putea majora salariile la Poştă, adică 0,2%. Pentru cei 27.000 de angajaţi, acest procent este nerelevant. În mai multe etape şi într-un un anumit interval de timp, salariile ar putea fi majorate cu sume cuprinse între 80 şi 120 de lei. Capacitatea financiară a companiei nu permite în mod imediat pentru toţi cei 27.000 de angajaţi o creştere substanţială a salariilor, iar o eventuală creştere va fi direct corelată cu majorarea veniturilor companiei”, a afirmat Cotovelea.

El a adăugat că, pentru a privatiza Poşta Română, compania trebuie să aibă „o balanţă financiară cât mai bună”.

„Dacă venim acum şi creştem salariile pentru cei 27.000 de salariaţi fără a avea grijă de sănătatea financiară a acestei companii, ne ducem cu ea direct în insolvenţă. Întreaga problematică a Poştei trebuie cu foarte mare grijă gestionată. Guvernul vrea să aibă o privatizare de succes, aşa cum a fost cazul privatizărilor la Automobile Dacia şi Petrom, companii care, în prezent, contribuie serios la bugetul statului prin taxe şi impozite”, a spus ministrul.

Săptămâna trecută, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, Matei Brătianu, a declarat că principalele nemulţumiri şi revendicări sunt legate de salariul prea mic din Poşta Română.

„Aşa cum am spus în mai multe rânduri, peste 80 la sută din salariaţii din Poşta Română au salariul net lunar între 500 de lei şi 1.200 de lei cu tot cu tichete de masă şi toate sporurile incluse. Revendicarea este majorarea salariilor în sumă fixă cu echivalentul ratei inflaţiei pe perioada 2009 – 2014, iar a doua revendicare majoră este legată de angajarea de personal pe locurile de muncă vacante. Sunt locuri de pe care au plecat oamenii prin demisie, îmbolnăvire şi sunt neocupate, iar colegii sunt obligaţi să muncească gratis pentru ei şi oamenii nu mai pot. Deci acestea sunt revendicările majore pentru care oamenii sunt în stradă şi, dacă nu se soluţionează, vor duce la continuarea calendarului de proteste”, a explicat liderul sindical.

Matei Brătianu a declarat că sunt 1.500 de posturi vacante şi s-a cerut, ţinând cont şi de situaţia companiei şi de faptul că se finalizează rezultatele normării făcute anul acesta pe lunile aprilie şi martie, ca cel puţin 800 de posturi să fie ocupate prin concurs într-o primă etapă, chiar pe perioadă determinată.

El a mai spus că directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Ion Smeeianu, i-a invitat la o rundă de discuţii.

Aproximativ 20.000 de angajaţi din Poşta Română au fost, marţi, în grevă japoneză, liderii sindicali ameninţând că dacă cererile angajaţilor nu vor fi soluţionate, vor intra în greva foamei. Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) a anunţat, în 5 mai, că vor fi organizate patru zile de proteste care urmăresc, în principal, demiterea conducerii instituţiei şi creşterea salariilor personalului cu 20 la sută.

Pe 6 mai, în Capitală, peste 100 de persoane au protestat în faţa sediului central al Poştei Române, iar duminică peste 2.500 de sindicalişti din Poşta Română din toată ţara, respective 43 din judeţul Alba au protestat la sediul Guvernului, prezentându-şi fluturaşii de salariu şi cerând demiterea conducerii companiei.

Potrivit liderului sindicaliştilor din Alba, Nicolae Albu, în judeţ o parte din revendicările cerute sunt soluţionate, respectiv deblocarea celor mai urgente posturi vacante şi cereri privind condiţiile de muncă. Acesta a mai spus că în semn de solidaritate continuă programul protestelor stabilit la nivel naţional cu restul liderilor de sindicat. În ce priveşte una dintre solicitări, respectiv demiterea din funcţie a celor doi directori de la nivel naţional, Ion Smeeianu şi Rosita Alexe, Albu a spus că „pentru noi nu este o cerinţă obligatorie”.

Liderul de sindicat din Alba a spus că una dintre solicitări, deblocarea posturilor vacante, a fost soluţionată pentru judeţul Alba, astfel că pe patru dintre posturile urgente se angajează personal. În ceea ce priveşte condiţiile de muncă, Nicolae Albu a declarat că „în judeţul Alba stăm mai bine ca şi celelate oficii din ţară”. Pentru judeţul Alba ar mai trebui achiziţionate de uniforme şi genţi poştale.

Citeşte şi GREVĂ JAPONEZĂ: Peste 350 de angajaţi de la oficiile de poştă din Alba, cu banderolă albă. O parte din revendicări au fost soluţionate

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, a declarat marţi că intenţionează să-l demită pe directorul general al Poştei Române, Ion Smeeianu, instituţia pe care o conduce lucrând în prezent la modalitatea în care se va face eliberarea acestuia din funcţie.

„Nu ni se pare corect ca Poşta să suporte aceste clauze … Exista, pentru că acum nu mai există, o clauză în cazul contractului unui director executiv care, indiferent ce făcea, în momentul în care contractul individual de muncă se încheia, chiar dacă fura, pleca acasă cu 20 de indemnizaţii, situaţie pe care noi o considerăm inacceptabilă … Aceste contracte au fost semnate de actualul director general al Poştei Române, Ion Smeeianu. Se lucrează la asta (demiterea lui Smeeianu- n.r.) Da, bineînţeles, există posibilitatea ca Smeeianu să fie inlăturat de la conducerea companiei”, a declarat marţi ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea.

Ministerul pentru Societatea informaţională (MSI) a anunţat, luni, că întreaga echipă de management a Poştei Române a renunţat benevol, la solicitarea ministrului pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, la orice clauze din contractul individual de muncă referitoare la plata unor salarii compensatorii în cazul încetării activităţii.

La finele săptămânii trecute, MSI a solicitat Corpului de Control al premierului să verifice baza legală prin care fostul director juridic al Poştei Române Rosita Mădălina Alexe va primi 30 de salarii compensatorii, reprezentând aproximativ 60.000 de euro.

MSI deţine 75% din acţiunile Poştei Române. Smeeianu a preluat conducerea Poştei Române în mai 2012.

Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poşta este cel mai mare operator local de profil. Compania are o reţea teritorială de 5.687 de unităţi şi 27.305 de angajaţi.

Compania avea la sfârşitul anului 2012 datorii totale de 568,2 milioane de lei, în creştere cu 2,9% faţă de 2011, potrivit datelor din bilanţul Poştei.

În perioada 2008-2012, compania a consemnat piederi în fiecare an, care, cumulate, au atins 530 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate