Connect with us

Eveniment

Salariile din companiile de stat, publicate în premieră de AMEPIP. Ce directori câștigă milioane de lei pe an. Situația din Alba

Ratele românilor vor crește

Publicat

Un document publicat de Guvern arată, pentru prima dată, salariile impresionante încasate de directorii și membrii Consiliilor de Administrație din companiile controlate de statul român, relevând venituri care depășesc cu mult nivelul salarial mediu din țară.

Potrivit datelor oficiale publicate de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Înreprinderilor Publice (AMEPIP), citate de Observator News, la data de 1 august 2025, salariile anuale ale unor directori din companiile de stat ajung la peste 3.000.000 de lei brut, echivalentul a aproximativ 250.000 de lei net pe lună – sume care contrastează dramatic cu venitul mediu al românilor.

Cele mai consistente pachete salariale se regăsesc în sectorul energetic și al transporturilor, unde funcțiile de conducere sunt remunerate la niveluri record.

Romgaz conduce topul, cu doi directori care încasează anual peste 3.000.000 de lei brut fiecare. La Nuclearelectrica, un director beneficiază de un venit de peste 2.000.000 de lei brut anual.

Hidroelectrica prezintă o situație similară: compania are cinci directori, fiecare cu o remunerație anuală de 2,3 milioane de lei. În total, doar pentru echipa de conducere executivă, compania plătește aproape 12 milioane de lei într-un singur an.

Vezi AICI – situația indemnizațiilor fixe și variabile alea membrilor CA/CS și directori – luna august 2025 (în format .PDF)

Indemnizații consistente și pentru membrii CA

Documentul guvernamental dezvăluie că și membrii Consiliilor de Administrație beneficiază de indemnizații considerabile. La Transgaz, un membru al CA poate primi lunar între 30.000 și 80.000 de lei, în funcție de responsabilități și implicare.

În sectorul transporturilor, cifrele sunt la fel de impresionante. La Grup Exploatare și Întreținere Palat CFR, directorul încasează 28.000 de lei lunar, în timp ce la Compania Națională Aeroporturi București, indemnizațiile pot atinge pragul de 70.000 de lei pe lună.

Situația din județul Alba

În județul Alba, la Cupru Min SA Abrud, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei, directorul Mircea Goia încaseasă o indemnizație lunară brută de circa 49.000 de lei. De asemenea, valoarea indemnizațiilor pentru membrii consiliului de administrație este de aproape 20.000 de lei brut lunar. Compania a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de peste 404,5 milioane de lei și un profit de 55,9 milioane de lei.

La Societatea Uzina Mecanică Cugir SA, directorul general Mircea Augustin Trifan încasează o indemnizație lunară brută de aproape 40.000 de lei, în timp ce indemnizațiile membrilor consiliului de administrație sunt de 15.500 de lei lunar brut. Compania a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 115.117.818 lei și un profit de 965.810 lei.

La Societatea Fabrica de Arme Cugir SA, directorul general Radu Constantin Coroamă încasează o indemnizație lunară brută de aproape 20.000 de lei. Indemnizațiile membrilor consiliului de administrație sunt de 3.400 lei lunar brut. Societatea a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 48.576.751 lei și o pierdere de 12.799.878 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.