Connect with us
Advertisement

Educație

Șapte unități școlare din Alba incluse în programul de pilotare a evaluării standardizate. DOCUMENT: LISTA școlilor din România

examen

Publicat

Șapte unități de învățământ din Alba au fost selectate pentru pilotarea evaluării standardizate prin care se va stabili nivelul de competențe ale elevilor la finalul anului școlar 2021-2022. Au fost selectate școli din municipiile Alba Iulia, Blaj, Aiud, dar și din orașul Teiuș și comunele Cricău, Ciumbrud, Galda de Jos.

Potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial, vineri, seara “la nivelul fiecărui județ/sector al municipiului București, pilotarea evaluării standardizate se va organiza în câte 7 unități de învățământ, incluzând unități de învățământ cu profil pedagogic”.

Potrivit edupedu.ro ordinul emis de ministrul Educației introduce organizarea pilotării evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021 – 2022, cu scopul de a stabili nivelul competențe ale elevilor la finalul anului școlar.

Citește și Evaluare Națională 2022: Toate TESTELE de ANTRENAMENT publicate de Ministerul Educației. Alte MODELE de SUBIECTE pentru examen

În Ordinul publicat vineri seară în Monitorul Oficial a fost introdus și un articol care prevede în ce condiții se încheie protocolul de colaborare între minister și compania care furnizează evaluarea, dar nu se menționează numele acesteia.

De ce s-a luat decizia introducerii evaluării standardizate

Ministrul Educaţiei a luat decizia după ce a aflat dintr-un studiu că 44 la sută dintre elevi nu înţeleg ce citesc. Sorin Cîmpeanu introduce testarea standardizată începând cu acest final de an școlar la toate clasele, mai puțin a 8-a și a 12-a, la limba română și matematică, după ce un studiu a relevat faptul că 44% dintre elevi nu înţeleg ceea ce citesc.

Vezi și EVALUARE NAȚIONALĂ 2022: TESTELE de antrenament, setul 3 – Română și Matematică. Modele de subiecte pentru examen

Conform ordinului, vor participa la pilotarea evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021 – 2022 elevii claselor I – a VII-a, respectiv a IX-a – a XI-a din unitățile de învățământ selectate de Ministerul Educației.

Document: extras din Ordinul ministrului privind evaluarea standardizată a elevilor

Art 7. (1)” În vederea pilotării evaluării standardizate, Ministerul Educației încheie un protocol de colaborare cu titlu gratuit fără implicații financiare ale părților. În cadrul protocolului de colaborare activități de pilotare pot fi organizate până la finalul anului 2022. Se aprobă lista unităților de învățământ participante la pilotarea standardizată prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”

Testele se vor da în perioada 30 mai – 10 iunie pentru elevi ai claselor I-a – a VII-a și elevi ai claselor a IX-a – a XI-a vor susține testele în perioada 30 mai – 8 iunie. În total au fost alese 329 de școli.

Criteriile prin care au fost alese școlile pentru pilotarea testelor standardizate:

  • 1. Un colegiu/liceu cu profil pedagogic.
  • 2. O unitate de învățământ gimnazial din mediul urban mare (municipiu).
  • 3. O unitate de învățământ gimnazial din mediul urban mic.
  • 4. O unitate de învățământ liceal din mediul urban mic.
  • 5. O unitate de învățământ gimnazial din mediul rural mic.
  • 6. O unitate de învățământ gimnazial din mediul rural mare.
  • 7. O unitate de învățământ liceal din mediul rural.

Disciplinele la care se organizează Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021 – 2022

  • a) pentru elevii claselor I-a – a VII-a, limba română și matematică;
  • b) pentru elevii claselor a IX-a – a XI-a, limba română și, în funcție de filieră, profil și specializare, disciplina care se susține la examenul național de bacalaureat, ca probă obligatorie a profilului, matematică sau istorie.

Lista școlilor alese de ministerul Educației pentru a face parte din programul pilot

 

Evaluare standardizată: Lista completă a școlilor din România

Lista completă a școlilor din România în care se va desfășura evaluarea standardizată la sfârșitul anului școlar 2021- 2022 poate fi văzută AICI: Ordin Organizarea pilotării evaluării standardizate

Cine organizează evaluarea standardizată

Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021 – 2022 se organizează de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București în perioada 30 mai – 10 iunie pentru elevii claselor I-a – a VII-a și în perioada 30 mai – 8 iunie pentru elevii claselor a IX-a – a XI-a.

Testele pentru evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021 – 2022 sunt construite respectând programa școlară corespunzătoare fiecărei clase/disciplină.

Timpul de lucru efectiv pentru fiecare disciplină la care se susține evaluarea standardizată este 30 de minute, pentru clasele din învățământul primar, respectiv 60 de minute, pentru clasele din învățământul gimnazial și liceal.

Ce se întâmplă cu rezultatele evaluării standardizate

În urma evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021 – 2022 sunt furnizate detalii despre întrebările/itemii la care elevul a răspuns și se generează rapoarte de narative de evaluare la finalul fiecărui test.

Rapoartele narative de evaluare nu se transformă în calificative/note acordate elevilor și nu pot fi utilizate în vederea evaluării activității cadrelor didactice.

Rapoartele narative de evaluare analizează în detaliu competențele elevilor, precizând nivelul de cunoștințe, astfel încât la nivelul Ministerului Educației să poată fi adoptate o serie de măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

surse: edupedu.ro, Ministerul Educației

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement