Eveniment
Schimbări majore la Rabla, în 2026. Ministrul Mediului anunță noi criterii de eligibilitate. Prioritate pentru mașinile europene

Schimbări majore la Rabla, în 2026. Ministrul Mediului a anunțat că Programul Rabla va suferi modificări majore începând cu anul 2026. Diana Buzoianu a transmis, la Digi24, că programul ar putea fi finanțat din fonduri europene și ar urma să includă noi criterii de eligibilitate „cu caracter social”.
Schimbarea cea mai importantă vizează sursa de finanțare a programului. Ministerul Mediului discută în prezent cu Ministerul Fondurilor Europene transferarea Programului Rabla de pe bugetul național pe Fondul Social pentru Climă, un mecanism european la care fiecare stat membru are acces.
Această modificare depinde însă de aprobarea Comisiei Europene.
Schimbări majore la Rabla, în 2026. Criterii sociale pentru beneficiari
Trecerea finanțării programului pe fonduri europene va duce la introducerea unor criterii suplimentare de eligibilitate.
Cel mai semnificativ aspect îl reprezintă componenta socială – mai exact veniturile solicitanților vor putea fi luate în considerare la acordarea sprijinului.
Această măsură urmărește să ajute în special persoanele cu venituri sub medie, care întâmpină dificultăți în alinierea la standardele de mediu europene în continuă creștere.
Ministrul Mediului a explicat că Fondul Social pentru Climă, „creat la nivel european la care fiecare stat în parte va avea acces”, presupune „o tranziție justă, verde, adică, prin implementările de politici verzi, să poată să fie ajutate mai ales persoanele care au venituri sub medie, cărora le este mai dificil, mai greu, să se alinieze cu standardele care sunt în creștere la nivel european. Deci, practic, avem o componentă de verde, dar avem o componentă și socială, într-adevăr, pentru că vrem ca oamenii care nu ar fi putut să țină altfel pasul cu aceste politici să aibă resursele necesare”.
Prioritizarea mașinilor europene
Un alt criteriu discutat pentru viitoarele ediții ale programului vizează originea vehiculelor achiziționare.
Diana Buzoianu a menționat că în alte state europene începe să fie implementată prioritizarea mașinilor produse în țara respectivă sau în Uniunea Europeană. Ministrul consideră că acest aspect ar trebui luat în considerare și în România pentru programele viitoare.
Deși discuția despre această modificare a fost purtată și pentru ediția din 2025, autoritățile au renunțat la implementarea ei pentru a nu întârzia și mai mult lansarea programului. „Dacă am fi modificat astfel platforma, ar mai fi întârziat programul încă o lună sau două luni. Și n-am vrut să facem asta”, a explicat ministrul.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News