Connect with us
Publicitate

Actualitate

Se schimbă REGULILE în construcţii. Amenzile ar putea creşte semnificativ. Alte modificări dintr-un proiect al Guvernului

Publicat

blocuri, alba iulia Amenzile pentru nereguli în construcţii ar urma să crească şi de 50 de ori. Sancţiunile îi privesc atât pe constructori, cât şi pe cei din primării. Guvernul pregăteşte modificarea regululilor, pentru întărirea disciplinei în urbanism şi autorizare.

Executivul urmează să majoreze semnificativ cuantumul amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor legale privind urbanismul şi autorizarea executării construcţiilor. Amenda pentru refuzul instituţiilor publice de a furniza informaţii care, prin natura lor, sunt publice, pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism, este în prezent de 1.000 de lei până la 3.000 de lei. Ar urma să aibă o valoare fixa, dar de 50 de ori mai mare decât limita minima actuală, adică 50.000 de lei.

Acelaşi cuantum de sancţiune va fi şi pentru semnarea de documentaţii care conţin date eronate, dacă nu intră sub incidenţa legii penale, faptă amendată în prezent cu sume cuprinse între 1.000 si  9.000 de lei.

De asemenea, avizarea şi aprobarea de documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism semnate de către alte persoane decţt cele stabilite de lege este sancţionată în prezent cu amendă între 1.000 şi 9.000 de lei, urmând să creasca la 10.000 – 25.000 de lei.

Amenzi mai mari vor fi introduse şi pentru investitorii şi executanţii care efectuează sau desfiinţează, total sau parţial, fără autorizaţie, diferite lucrări. În aceste cazuri, limita minimă a amenzii creşte de la 1.000 de lei la 20.000 de lei, iar limita maximă va fi redusa la jumătate, de la 100.000 de lei la 50.000 de lei.

 

Într-un proiect pentru modificarea Regulamentului de recepţie a construcţiilor, făcut public de Ministerul Dezvoltării Regionale se arată că, pentru sporirea responsabilităţii investitorilor, executanţilor şi altor persoane fizice şi juridice implicate în procesul de recepţie, prin prezentul proiect de act normativ sunt vizate modificări substanţiale privind recepţia construcţiilor.

Potrivit proiectului de act normativ, recepţia construcţiilor reprezintă procesul care se finalizează cu admiterea sau respingerea recepţiei la terminarea lucrărilor de către investitor; în acest sens se definesc şi sintagmele „data de începere a recepţiei” şi „data finalizării recepţiei”.

Investitorul/ proprietarul poate prelua o parte din construcție, pe stadii de execuție distincte din punct de vedere fizic şi funcţional, înainte de terminarea întregii lucrări prevăzute în contract, în urma încheierii unui proces-verbal de constatare privind stadiul realizării construcţiei. Procesul-verbal de constatare privind stadiul realizării construcţiei serveşte şi la înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiilor pe stadii de execuţie în cartea funciară.

Din componenţa comisiei de recepţie fac parte în mod obligatoriu: un reprezentant desemnat de către investitor, care este și președintele comisiei; un reprezentant desemnat de către administraţia publică locală care a emis autorizaţia de construire; specialişti cu activitate în construcţii atestaţi/autorizaţi, alţii decât cei implicaţi în proiectarea/execuţia obiectivului de investiţie; reprezentanţi ai ordonatorului principal de credite (în cazul în care acesta nu este investitorul), autorităţilor administraţiei publice şi ai organelor cu atribuţii de control, după caz, în funcţie de categoria de importanţă a construcţiilor, clasa de importanţă a clădirilor, includerea acestora pe lista monumentelor istorice etc.

De asemenea, se prevede că reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice şi ai organelor cu atribuţii de control în comisia de recepţie au drept de veto, pentru un plus de obiectivitate în derularea procesului de recepţie şi în vederea eliminării situaţiilor în care investitorul, prin votul membrilor numiţi în comisie, să ignore propunerile reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice şi ai organelor cu atribuţii de control.

Proiectul de act normativ prevede, ca obligaţie a proiectantului, întocmirea şi prezentarea în faţa comisiei de recepţie a referatelor pe specialități, în vederea evidențierii modului în care lucrările executate asigură nivelul de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile, așa cum au fost stabilite prin proiectul tehnic şi detaliile de execuţie.

Referatele pe specialități vor cuprinde obligatoriu următoarele:

– modul de îndeplinire a obligațiilor ce îi revin potrivit prevederilor din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările ulterioare;

– respectarea pe parcursul execuției lucrărilor a prevederilor autorizației de construire, a proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și a reglementărilor tehnice în vigoare,

responsabilizându-se, astfel, proiectantul, în scopul asigurării asistenţei tehnice pe parcursul execuţiei lucrărilor.

Se stabilesc, printr-o enumerare specifică şi completă, totalitatea atribuţiilor comisiei de recepţie; aceasta poate decide amânarea recepţiei, respectiv poate propune admiterea sau respingerea recepţiei.

Recepţia se admite numai dacă nu există obiecţii,  în vederea evitării situaţiilor în care executantul, uneori, cu acceptul investitorului nu soluţionează obiecţiile consemnate de comisia de recepţie, în termenele prevăzute de acesta.

Investitorul hotărăşte admiterea sau respingerea recepţiei pe baza procesului-verbal de recepţie şi în conformitate cu propunerea comisiei, subliniind, astfel, importanţa respectării  deciziilor luate în cadrul derulării procesului de recepţie.

După operarea acestor modificări, va vi abrogat Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994.

surse: hotnews.ro, profit.ro, mrdap.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate