Connect with us
Advertisement

Actualitate

Servicii regionale de ambulanță: Un nou proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății

Publicat

Serviciul de Ambulanță va fi reorganizat, printr-un proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică de către Ministerul Sănătății. Cele 40 de Servicii Județene de Ambulanță vor fi restructurate în 7 Servicii Regionale: Nord Vest, Centru, Vest, Sud Vest, Sud, Sud Est, Nord Est, la care se adaugă Bucureşti-Ilfov. Județul Alba va aparține de Serviciul Regional de Ambulanță Centru.

„La momentul actual, sistemul de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească din România suferă de grave neajunsuri, care au fost semnalate de repetate ori. Problema majoră o constituie separarea administrativă şi operativă între serviciile județene de ambulanță din cadrul unei regiuni, ducând la disfuncţionalităţi grave în acordarea asistenţei medicale de urgenţă în zone apropiate din aceeaşi regiune. Serviciile Județene de Ambulanță funcționează în zone administrative bine determinate şi care nu permit organizarea intervenţiei în mod eficient. De multe ori, ambulanţa întârzie în diverse zone ale ţării, din cauza lipsei unei ambulanţe disponibile în zona administrativă respectivă, când la distanţe mici se află ambulanţe libere în zona administrativă limitrofă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În aceste condiţii, unica soluţie de remediere a problemelor de intervenţie şi de promptitudine este gruparea serviciilor județene de ambulanță pe regiuni, susţin iniţiatorii proiectului.

Toate serviciile regionale de ambulanţă vor fi instituţii publice cu personalitate juridică în subordinea MS, se arată în proiect.

Conform proiectului, se înfiinţează Serviciul Regional de Ambulanţă Centru va fi înfiinţat prin reorganizarea Serviciului judeţean de ambulanţă Mureş şi desfiinţarea serviciilor judeţene de ambulanţă Alba, Sibiu, Braşov, Harghita şi Covasna, urmând să aibă sediul în Târgu Mureş.

Serviciul Regional de Ambulanţă Nord Vest, prin reorganizarea Serviciului judeţean de ambulanţă Cluj şi desfiinţarea serviciilor judeţene de ambulanţă Bihor, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj. Serviciul Regional de Ambulanţă Nord Vest va avea sediul în Cluj-Napoca.

Serviciul Regional de Ambulanţă Vest, cu sediul în Timişoara, va fi înfiinţat prin reorganizarea Serviciului judeţean de ambulanţă Timiş şi desfiinţarea serviciilor judeţene de ambulanţă Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin.

Serviciul Regional de Ambulanţă Sud Vest, cu sediul la Craiova, va fi înfiinţat, potrivit aceluiaşi proiect, prin reorganizarea Serviciului judeţean de ambulanţă Dolj şi desfiinţarea serviciilor judeţene de ambulanţă Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Olt.

În privinţa Serviciului Regional de Ambulanţă Sud, proiectul prevede înfiinţarea acestuia prin reorganizarea Serviciului judeţean de ambulanţă Prahova şi desfiinţarea serviciilor judeţene de ambulanţă Argeş, Călăraşi, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa şi Ialomiţa, sediul urmând să fie în Ploieşti.

Serviciul Regional de Ambulanţă Sud Est, care va fi realizat prin reorganizarea Serviciului judeţean de ambulanţă Constanţa şi desfiinţarea Serviciilor judeţene de ambulanţă Brăila, Buzau, Galaţi, Vrancea şi Tulcea, va avea sediul în Constanţa.

Serviciul Regional de Ambulanţă Nord Est, înfiinţat prin reorganizarea Serviciului judeţean de ambulanţă Iasi şi desfiinţarea Serviciilor judetene de ambulanţă Suceava, Botoşani, Vaslui, Neamţ şi Bacău va avea sediul în Iaşi, potrivit proiectului.

Serviciile regionale de ambulanţă pot interveni şi în afara graniţelor administrative, în zone stabilite prin ordin al Ministrului Sănătăţii, pe principiul „celei mai apropiate resurse de caz”, precum şi în situaţii de urgenţă, la dispoziţia dispeceratului.

Odată cu intrarea în vigoare a hotărârii de guvern, personalul din cadrul serviciilor judeţene, dar şi cel cu specialităţi medico-sanitare şi auxiliar sanitar va fi preluat în totalitate, în interesul serviciului şi cu aceleaşi drepturi salariale, la serviciile regionale.

Pentru personalul tehnic, economic, informatic, administrativ şi de deservire, preluarea se face cu respectarea normativului de personal în vigoare, prevede proiectul de HG.

Finanţarea serviciilor regionale de ambulanţă, inclusiv a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MS. De asemenea, serviciile regionale de ambulanță pot fi finanţate şi prin venituri proprii, donaţii şi sponsorizări, se mai arată în proiect.

Proiectul de HG se află în dezbatere publică până în 22 septembrie.

Sursa: rtv.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement