Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

SONDAJ ALBA24 după două zile | USL Alba la un an de guvernare: Florin Roman (PNL), considerat cel mai activ politician al Puterii

Publicat

Ziarul Alba24.ro a lansat un sondaj de opinie prin care vă dă posibilitatea să îi evaluaţi pe cei care vă reprezintă pe scena politică şi administrativă locală. Senatori, deputaţi sau consilieri locali care au reuşit să obţină voturile pentru a prelua funcţii de răspundere sunt acum “în vizor” şi pot verifica dacă, după un an, răspund sau nu aşteptărilor dumneavoastră. Vă prezentăm în continuare situaţia voturilor, la doar două zile de la startul sondajului. Până vineri la ora 16.30 au votat un număr de 734 cititori. Fiecare participant a putut să voteze până la 3 persoane incluse în sondaj.

Primul loc în preferinţele cititorilor Alba 24 după două zile de la lansarea sondajului îl are vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman (PNL), care, prin modul de comunicare cu locuitorii oraşului şi judeţului pare că a reuşit să capteze atenţia şi interesul acestora. Atât prin mediatizarea unor proiecte iniţiate la nivelul administraţiei judeţene, cât şi prin frecventele opinii exprimate fie pe reţeaua de socializare, fie în cadrul unor evenimente, Roman rămâne “cap de afiş” la capitolul preferinţe. A reuşit să adune în două zile 26% dintre voturile cititorilor ziarului nostru.

La o diferenţă de doar şase procente se află consilierul local liberal Rareş Buglea, a cărui popularitate a crescut odată cu declaraţiile acestuia de pe Facebook legate de sterilizarea femeilor rome. Opiniile sale au generat ample discuţii şi ecouri, pe scena locală, naţională sau chiar internaţională, dar şi pierderea funcţiei de preşedinte al TNL Alba. Tânărul liberal se află pe locul doi în sondaj, cu 20 de procente.

Surpriza clasamentului este Daniel Zdrânc – consilier local din partea PNL, mai puţin cunoscut pe scena politică locală, care a reuşit să adune 12% din voturi şi se află pe locul trei. Acesta şi-a exprimat opinia sau chiar a votat împotriva unor proiecte locale de interes pentru albaiulieni, cum ar fi Bazinul olimpic sau transportul local.

Cititorii Alba24 au considerat că parlamentarii cei mai activi din Alba sunt senatorul Teodor Atanasiu cu 9%, urmat la o diferență de un procent de deputatul PSD Ioan Dîrzu. Cel mai puțin apreciați sunt deputatul Călin Potor și Dan Coriolan Simedru, cu câte 3 procente fiecare.

Prin acest sondaj, Alba24 vă propune transparență în relația dintre aleși și alegători. Guvernarea USL a împlinit un an, iar acum aveţi ocazia să îi evaluați pe social-liberalii din Alba care v-au câștigat încrederea în campaniile electorale: consilieri locali, senatori și deputați.

Cei care doresc să voteze o pot face aici. Votul este deschis până la sfârşitul săptămânii viitoare, când vor avea loc alegerile din cadrul organizaţiei judeţene Alba a PNL.

Rezultatele sondajului Alba24 – vineri, 10 mai, ora 16.30:

* Florin Roman – vicepreședinte Consiliul Județean Alba (PNL) (26%)

* Rareș Buglea – consilier local (PNL) (20%)

* Daniel Zdrânc – consilier local (PNL) (12%)

* Teodor Atanasiu – senator (PNL) (9%)

* Ioan Dîrzu – deputat (PSD) (8%)

* Simone Albani – consilier local (PNL) (6%)

* Ovidiu Jidveian – consilier local (PSD) (5%)

* Gabriel Pleșa – consilier local (PNL) (3%)

* Călin Potor – deputat (PNL) (3%)

* Dan Coriolan Simedru – deputat (PNL) (3%)

* Bogdan Medrea – consilier local (PSD) (2%)

* Horațiu Clepan – consilier local (PSD) (2%)

* Vasile Crișan – consilier local (PSD) (1%)

* Vasile Petric – consilier local (PNL) (1%).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. deni

    duminică, 12.05.2013 at 12:22

    sa fi si mai bun la inceput e bine

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax