Connect with us
Advertisement

Eveniment

Spitalul din Ocna Mureș, reabilitat parțial, NU poate trata bolnavi. ISU solicită scenariu de siguranță la foc pe toată clădirea

spital

Publicat

Reabilitarea unui etaj al Spitalului din Ocna Mureș nu poate fi finalizată și dată în folosință din cauza unor interpretări ale legilor care privesc siguranța la incendii. Practic, Spitalul Județean de Urgențe Alba Iulia a reabilitat etajul I al clădirii din Ocna Mureș, dar reprezentanții ISU Alba au refuzat să semneze procesul verbal la finalizarea lucrărilor.

Este nevoie, potrivit acestora, de un scenariu de siguranță la foc pentru toată clădirea, nu doar pe partea reabilitată. Fără procesul verbal, nu se poate face nici recepția lucrărilor și, evident, spitalul nu poate funcționa. Investiția a fost de 2,3 milioane de lei (inclusiv dotările).

Citește și EXCLUSIV: Autocar cu elevi din Alba, în consemn la frontieră. Copiii se întorc din Italia, dintr-o zonă afectată de coronavirus

Situația de la Ocna Mureș se întâlnește în cazul foarte multor proiecte din țară. Practic, dacă administrația locală repară, să spunem, un cabinet dintr-un spital, este necesar un scenariu pentru toată clădirea. Problema este că acest scenariu presupune alte investiții, care nu au fost bugetate anterior. Multe dintre ele nici nu aveau cum să fie bugetate (spre exemplu în cazul finanțărilor europene).

Există de asemenea cazuri în care în același spațiu ar putea fi 2 sau 3 proprietari. În condițiile în care scenariul de siguranță la foc este solicitat pentru întreg, lucrurile se complică foarte tare.

Legea, în forma actuală are o logică, aceea că focul nu ține cont de faptul că sunt mai mulți proprietari și incendiul se poate propaga de la unul la celălalt fără nici o problemă. Pe de altă parte, crează probleme birocratice imposibil de depășit și care fac o serie de investiții inutile. Este cazul de la Ocna Mureș, acolo unde Consiliul Județean Alba a preluat prin Spitalul Județean un etaj al clădirii. 

”Dar situația nu este singulară spune deputatul Florin Roman. Există județe care au pierdut din aceste motive zeci de milioane de euro. Soluția ar putea consta, spun specialiștii, într-un aviz de funcționare, până la obținerea unei autorizații ISU de funcționare. S-a cheltuit destul de mult și în partea de aparatură medicală, s-au pregătit medici, a avut loc prima vizită în teren, cei de la ISU au spus că totul este în regulă… apoi s-au sucit și au spus că e cam complicat să facă o recepție parțială.

Și aici am intervenit cu o modificare legislativă și săptămâna viitoare așteptăm un ordin de ministru, pentru că mie mi se pare total anormal ca autoritățile locale să fie împiedicate să redeschidă spitale, fie de stat, fie private și din cauza legislației neclare care e interpretată diferit de la județ la județ și dacă se poate sau nu și în ce condiții, generează interpretări diferite ale legii, aici așteptăm acest ordin de ministru pentru reglementarea cestor situații” a declarat Florin Roman.

  • Să deţii o autorizaţie de securitate la incendiu reprezintă un lux în România şi asta deoarece cheltuielile aducerii la norme sunt colosale, uneori implicând reabilitarea în totalitate a clădirilor. Mulţi din cei care pornesc pe acest traseu se opresc încă dinainte de a începe ceva deoarece devin conştienţi că nu au şanse să obţină acest document.
  • O clădire poate obţine acest document numai dacă ea îndeplineşte condiţiile specifice normativelor valabile la momentul depunerii, ori la normele existente este aproape imposibil.
  • Cum am spus mai sus la clădirile existente investiţiile ar fi colosale ca să le aducem la norme. Multe dintre clădirile publice ar trebui demolate şi reconstruite căci ar fi mai ieftin, dar acest lucru nu este posibil.
  • În majoritatea statelor europene nu emit un astfel de document pentru că accentul se pune pe cât de sigură este o clădire și nu pe ce hârtii sunt capabili administratorii ei să facă. Inspectoratele sau structurile similare se concentrează pe control şi în timpul acestora stabilesc măsuri PUNCTULAE de creştere a siguranţei.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, investițiile în cadrul Centrului multifuncțional Ocna Mureș, ce va funcționa la etajul 1 al fostului spital, s-au realizat în baza unei asocieri între Primăria Ocna Mureș și Consiliului Județean Alba, în subordinea căruia se află Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.

Primăria a pus la dispoziție spațiul, Consiliul Județean a susținut financiar lucrarea, iar SJU Alba Iulia se ocupă de organizarea activității medicale. De asemenea, plata personalului și cheltuielile privind bunurile și serviciile vor fi suportate de SJU Alba Iulia, prin contractul de furnizare de servicii medicale încheiat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

spital

În cadrul centrului multifuncțional din Ocna Mureș vor fi oferite servicii în regim de ambulatoriu și spitalizare de zi, în următoarele specialități medicale: Pediatrie, Obstetrică-ginecologie și Medicină internă.

Pentru serviciile de spitalizare de zi sunt alocate un număr de 20 de paturi.

Au fost ocupate 1 post vacant de medic rezident aflat în ultimul an de pregătire, confirmat în specialitatea pediatrie – normă întreagă și 1 post vacant de medic rezident aflat în ultimul an de pregătire, confirmat în specialitatea obstetrică-ginecologie – normă întreagă.

Totodată 1 post vacant de medic specialist confirmat in specialitatea medicină internă (normă întreagă) este scos la concurs. De asemenea, mai trebuie să fie ocupate, prin concurs, 4 posturi de asistenți medicali și 1 post de registrator medical.

Centrul multifuncțional Ocna Mureș a fost dotat corespunzător, astfel încât activitatea să se poată desfășura în cele mai bune condiții.

Aparatura achiziționată este modernă și permite furnizarea serviciilor la cele mai înalte standarde. Enumerăm: 1 ecograf 4D Doppler cu sondă vaginală, 1 masă ginecologică reglabilă, 1 cardiotocograf, 1 sterilizator cu abur, 1 aparat EKG, 2 cântare cu taliometru, 1 colposcop, lampe examinare, lampe ultraviolete, 1 pulsoximetru, 1 sistem Fortigate, paturi spitalizare, scaune de recoltare, canapea consultație, instrumentar medical și alte dotări necesare bunei desfășurări a actului medical, în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 153 din 26 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale.

Pentru lucrările de construcții specifice, pentru modernizarea viitoarelor cabinete de consultații și saloane, dar și pentru aparatura medicală performantă, au fost investiți circa 2 mil. de lei, finanțare de la Consiliul Județean Alba.

Inaugurarea depinde de ocuparea celorlalte posturi scoase la concurs, respectiv de obținerea autorizației de securitate la incendiu emisă de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Alba va efectua evaluarea cabinetelor medicale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement