Eveniment
Tânăr de 23 de ani din Alba, REȚINUT de polițiști după ce, băut fiind, a incendiat 50 de baloți de lucernă
Un tânăr de 23 de ani din localitatea Beța din comuna Lopadea Nouă a fost reținut de polițiști după ce, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a incendiat 50 de baloți de lucernă.
Potrivit IPJ Alba, la data de 20 decembrie 2025, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 23 de ani, din localitatea Beța, județul Alba, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 19 decembrie 2025, în jurul orei 20.30, fiind sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul ar fi incendiat 50 de baloți de lucernă situați pe raza localității Beța.
Astfel, bărbatul ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei.
În cursul zilei de azi, 21 decembrie 2025, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News