Connect with us
Publicitate

Eveniment

(UPDATE) FOTO-VIDEO: Incendiu pe Masivul Piatra Cetii, lângă Galda de Jos. Pompierii acţionează pentru stingerea flăcărilor

YouTube video

Publicat

Pe zonă de teren greu accesibil de aproximativ 20 hectare, în apropiere de Galda de Jos, vegetaţia uscată şi litiera a fost cuprinsă de flăcări. Intervenţia pompierilor militari este dificilă, din cauza stâncilor şi a pantelor mari. Acţiunea forţelor de intervenţie continuă şi vineri, în a treia zi de la semnalarea evenimentului.

Incendiul cu focare răzleţe a fost localizat pe raza satelor Tecşeşti şi Răicani. Pentru stingerea totală a incendiului de vegetaţie uscată şi litieră, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare au intervenit, joi, 31 pompieri militari de la Detaşamentele de pompieri Aiud şi Alba Iulia, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Galda de Jos şi cu Ocolul Silvic Privat Iezerul Trascău.

Forţele de intervenţie sunt sprijinite şi de localnici şi voluntari. În total, în zonă acţionau, joi, aproximativ 50 de persoane. Pericolul de extindere a incendiului spre zone locuite a fost eliminat, în mare parte datorită acţiunii pompierilor, care acţionau de peste 20 de ore pentru păstrarea situaţiei sub control. Focul a trecut de creasta muntelui (vezi declaraţii VIDEO).

UPDATE, vineri, 7 august: Potrivit ISU Alba, “detaşamentele de pompieri Aiud şi Alba Iulia, în cooperare cu Ocolul Silvic Privat Iezerul Trascău, intervin în continuare pe raza comunei Întregalde, sat Tecşeşti, pentru stingerea incendiului de litieră şi vegetaţie uscată, ce a afectat aproximativ 15 ha de litieră, 10 ha păşune alpină şi 30 ha de zonă stâncoasă cu vegetaţie uscată izolată. Intervenţia este dificilă din cauza zonei extrem de accidentate, cu frecvente dislocări de bolovani şi grohotiş şi prăbuşiri de arbori, iar pentru lichidarea totală acţionează un număr de 28 de pompieri militari cu două autocamioane de intervenţie şi o maşină de teren.”

Din declaraţiile localnicilor, este posibil ca acest incendiu să fi pornit de la crescători de albine, care au folosit foc şi fum pentru a direcţiona roiurile.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” reamintesc faptul că se interzice igienizarea terenurilor prin incendiere, în caz contrar fiind luate următoarele măsuri:

– amendă contravenţională de până la 2.500 lei pentru nerespectarea normelor în domeniul apărării împotriva incendiilor;

– sancţionarea până la suspendarea subvenţiilor acordate de A.P.I.A;

– amenzi contravenţionale aplicate de Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba, în valoare de 3.000 – 6.000 lei persoanelor fizice şi 25.000 – 50.000 lei  persoanelor juridice.

Foto-Video: Andreea Mezei

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Incendiul de pe Masivul Piatra Cetii a fost stins, după cinci zile de intervenţii ale pompierilor | alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate