Connect with us

Eveniment

Vârstnic din Teiuș, acuzat că a avut relații intime cu o minoră în vârstă de 15 ani. Fapta s-a întâmplat în urmă cu o lună

Publicat

Un vârstnic din Teiuș va da explicații în fața procurorilor din Alba, după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră în vârstă de 15 ani. 

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, care în data de 20 septembrie 2025, ar fi întreținut un raport sexual cu minora. Deoarece diferența dintre cei doi este mai mare de șapte ani, iar minora are sub 16 ani, bărbatul va fi cercetat pentru viol. 

Bărbatul a fost reținut în data de 5 noiembrie.

Potrivit IPJ Alba, din cercetări a reieșit că, în data de 20 septembrie 2025, în timp ce se afla pe raza orașului Teiuș, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual normal cu o minoră, în vârstă de 15 ani.

În cursul zilei de joi, 6 noiembrie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în vederea dispunerii măsurilor legale, au transmis oamenii legii.

UPDATE: Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a comunicat că a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în cazul bărbatului. De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat pe o durată de 30 zile.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că:

”În cursul zilei de 20 septembrie 2025, în timp ce se aflau pe un teren viran din orașul Teiuș, inculpatul (în vârstă de 65 ani) a întreținut un raport sexual cu o persoană vătămată minoră, în vârstă de 15 ani. Fapta a fost sesizată în data de 5 noiembrie 2025”.

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.