Educație
VIDEO: BACALAUREAT 2021 – REZOLVAREA subiectelor la ROMÂNĂ. Repere pentru candidați după prima probă scrisă la examen
Elevii care au absolvit clasele a XII-a au avut luni prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2021, cea de Limba și literatura română.
Au primit subiecte prin care au avut de de redactat text argumentativ cu tema „dacă greutățile vieții pot îngreuna sau nu realizarea responsabilităților față de familie”, pe baza unui fragment de text extras din volumul “Viața lui I.L Caragiale” de Șerban Cioculescu, și a experienței personale sau culturale a candidatului.
Au mai avut de prezentat comentariul unei poezii de Ion Vinea și de redactat eseu despre particularitățile unei nuvele studiate.
Silvia Sava, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Emil Racoviță” din București, prezintă rezolvarea subiectelor la Română, potrivit gândul.ro (detalii în video).
UPDATE:
Variante răspunsuri (profesoara Ecaterina Stanca de la Colegiul Național „Tudor Vianu”, pentru Edupedu.ro)
Subiectul I
1. „mereu”, „tot timpul”, „întruna”
2. „sufleur de al doilea”, „copist”
3. „îngăduința relativă, care dă rezultate mai bune decât constrângerea”
4. nevoile profesionale care l-au despărțit de mamă și de soră
5. simțul responsabilității față de mamă și sora sa pe care le ajută cu banii necesari pentru întreținerea zilnică, pentru „o viață așezată”.
Subiectul III Real
Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea nuvelei studiate într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică:
Încadrarea în realism, două trăsături:
Perspectiva narativă este „dindărăt”, obiectivă, întrucât naratorul cunoaște destinele personajelor, dar și soluțiile intrigilor, în discursul său apărând semne anticipative.
Structura epică este echilibrată, planurile narative fiind clar delimitate și respectând principiul compozițional al simetriei.
Personajele sunt tipuri umane, reprezentative pentru o categorie socială
Comentarea a doua episoade/secvențe relevante pentru tema nuvelei studiate:
O secvență reprezentativă pentru tema nuvelei poate fi dialogul dintre Ghiță și soacra sa, nemulțumit de condiția sa socială, deoarece el inițial dorește să asigure bunăstarea familiei sale în timp ce bătrâna, voce a înțelepciunii populare, nu consideră sărăcia o piedică în menținerea echilibrului sufletesc.
O altă secvență ce ilustrează tema acestei nuvele ar putea fi aceea a complicității lui Ghiță cu Lică la proces, când personajul își conștientizează pierderea cinstei, ceea ce va declanșa un puternic conflict interior.
Analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj semnificative pentru nuvela studiata”:
Elementele de structură, de compoziție și/sau de limbaj semnificative pentru această nuvelă ar putea fi principiul simetriei între începutul și finalul nuvelei, în care bătrâna formulează teza morală a textului asupra sensului fericirii și credința în destinul inexorabil, proprie mentalității populare.
Un alt element îl constituie titlul nuvelei, un titlu antifrastic, ce trimite la spațiul „morii cu noroc”, nefast, malefic în regim nocturn ca loc al plănuirii crimei și al jafurilor lui Lică și benefic pentru călători în regim diurn.
Subiectul III Uman:
Stautul social: Evoluția personajului de la statutul de cizmar cinstit, echilibrat și fericit, spre acela de hangiu îmbogățit, dar dezechilibrat sufletește și necinstit.
Psihologic: Fire pătimașă, orgolioasă, impulsivă, dilematică, șovăitoare.
Moral: personaj aflat în involuție, într-o degradare morală continuă, dar și cu reveniri la fondul lui de om cinstit, personaj complex reprezentativ pentru omul care se lasă dominat de slăbiciunea sa, de patima banului.
Două secvențe ce evidențiază trăsătura patimii banului:
- o primă secvență este întâlnirea cu Lică ce surprinde ipostaza omului dilematic, moment în care se naște un puternic conflict interior.
- a doua secvență este aceea care ilustrează accentuarea conflictului interior prin implicarea lui Ghiță în prădarea arendașului. Acesta ajunge să depună mărturie falsă la proces, contribuind la condamnarea unor nevinovați, deși este convins de vinovăția lui Lică. E momentul când își conștientizează pierderea definitivă a cinstei.
În Alba au fost prezenți 2.198 de candidați (97,17%) dintre cei 2.262 înscriși la examenul organizat în 12 centre din județ. Patru dintre candidați au fost eliminați de la proba de Română, pentru că au avut telefoane în sală.
Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 12:00), cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi (luni, 5 iulie), în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/ transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Ministerul Educației/ISJ ALBA pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100/0800816258 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 28 iunie – 1 iulie, între orele 8:00 – 16:00.
CALENDARUL examenului național de Bacalaureat 2021 – sesiunea iunie – iulie:
31 mai – 4 iunie 2021: înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021: încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14 – 25 iunie 2021: echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
28 iunie 2021: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
6 – 9 iulie 2021: rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021: afișarea rezultatelor finale
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News