Connect with us
Advertisement

Educație

VIDEO BACALAUREAT 2023: SUBIECTELE la ROMÂNĂ. Caracterizarea unui personaj la Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu, text argumentativ

Bacalaureat 2024

Publicat

Bacalaureat 2023: Absolvenții de liceu au susținut luni, 26 iunie, prima probă scrisă la examen, cea la Română. Au avut la dispoziție trei ore să rezolve subiectele.

Primele rezultate vor fi comunicate în 3 iulie.

Bacalaureat 2023 – SUBIECTELE la ROMÂNĂ

Unul dintre tinerii care a participat la examen spune că pentru el, examenul nu a fost greu. Ela  fost primul elev care a ieșit de la examen, la Colegiul ”Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.

Vezi și: Rezolvarea subiectelor la Limba Română, BAC 2023. Care a fost cel mai greu subiect și cum trebuia răspuns

”Au fost 3 subiecte. La primul subiect a fost uns implu text cu niște întrebări, text argumentativ, la al doilea subiect a trebuit să dăm relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice la o poezie, iar la al treilea subiect, la uman, a fost caracterizare de personaj la Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu” a spus acesta.

La subiectul întâi, pe marginea unui fragment din ”Ion Crengă. Viața și Opera” de Călinescu, elevii au avut mai multe taskuri, printre care și să redacteze un text de minim 150 de cuvinte în care să argumenteze dacă oamenii trebuie sau nu să fie recunoscători școlilor pe care le-au urmat și să formuleze câteva opinii.

  1. „Indică sensul secvenței „din bună seamă”.
  2. Menționează două dintre sursele de venit ale lui Ion Creangă, utilizând informația din textul dat.
  3. Precizează o posibilă semnificația curcubeului pentru Ion Creangă, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.
  4. Explică un motiv pentru care Ion Creangă călătorește la Târgu Neamț.
  5. Precizează o trăsătură morală a lui Ion creangă așa cum reiese din textul dat.”

Vezi BACALAUREAT 2023: BAREMELE și subiectele la ROMÂNĂ, publicate de minister. Variantele de notare și rezolvare

La subiectul I, punctul B, candidații au avut să argumenteze dacă oamenii trebuie sau nu să exprime recunoștință față de școlile în care au fost formați, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din volumul „Ion Creangă. Viața și opera” de George Călinescu, cât și la experiența personală sau culturală.

La subiectul al doilea, trebuia comentată în minim 50 de cuvinte poezia ”A mele visuri” de Alexandru Vlahuță, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.

Subiectul al treilea: Eseu de minim 400 de cuvinte în care să fie prezentate particularitățile artistice ale unui text de Liviu Regreanu sau Camil Petrescu.

Concret, li s-a cerut elevilor să:

  • evidențieze două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ la un curent ligerar.
  • să comenteze două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ respectiv (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale registre stilistice, limbar).

Marți, 27 iunie, se va desfășura proba obligatorie a profilului.

Miercuri, 28 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării.

Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi, 29 iunie.

Calendar probe scrise

  • Luni, 26 iunie: Limba și literatura română
  • Marți, 27 iunie: proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie)
  • Miercuri, 28 iunie: proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie)
  • Joi, 29 iunie: Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale)

Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12.00). Se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Contestațiile pot fi depuse/ transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).

Bacalaureat 2023 – condiții de promovare a examenului

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

  • recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.

Ministerul Educației/ISJ ALBA pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100/0800816258 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement