Connect with us
Publicitate

Administrație

VIDEO: Ce RESTRICȚII au fost păstrate de astăzi prin hotărâre de Guvern, în perioada stării de alertă

Publicat

Guvernul a fost convocat luni dimineața pentru adoptarea unei hotărâri pentru instituirea stării de alertă din 18 mai, odată cu intrarea în vigoare a Legii 55 aprobate de Parlament. Premierul Ludovic Orban susține că intrăm ”într-o stare de alertă maximă, pentru că legea ne oferă toate pârghiile pentru a asigura regulile stabilite pentru a apăra sănătatea oamenilor”.

Parlamentul urmează să încuviințeze această hotărâre, în termen de cinci zile.

Vezi și Legea privind starea de alertă, în vigoare de astăzi. Ce amenzi pot fi aplicate pentru nerespectarea restricțiilor

Printre altele, hotărârea de Guvern prevede că se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber.

Se suspendă activitatea operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în următoarele domenii: jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine, activități de tratament balnear, locuri de joacă și săli de jocuri.

Se suspendă activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția mall-urilor mici, de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare.

Declarațiile premierului Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern:

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii 55, am convocat ședință de Guvern pentru a lua decizia de instituire a stării de alertă
Exista temeiul anterior stabilit de Ordonanța 21; pentru a nu avea niciun fel de comentariu privitoarea la starea de alertă, pentru ca lucrurile să fie clare, decizia de a institui stare de alertă prin HG este decizia pe care am adoptat-o
Anterior am convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pentru că măsurile trebuie propuse de acesta
Continuăm practic starea de alertă; trecem la stare de alertă maximă pentru că legea ne oferă toate pârghiile pentru a asigura regulile stabilite pentru a apăra sănătatea oamenilor
La ora 19.00, am convocat toate instituțiile statului care au atribuții de control pentru a pune la punct un plan amănunțit de asigurare a respectării măsurilor cuprinse în starea de alertă; toate ministerele trebuie să emită ordine în baza legii și hotărârii de guvern pentru a stabili toate regulile pentru spațiile publice, activității de transport public, activității în spații comerciale, la centrele de îngrijire personal, de îngrijire a persoanelor vulnerabile; trebuie să completeze prin ordine comune cu MS reglementări secundare
Hotărârea de Guvern conține 3 anexe: măsuri de creștere a capacității de răspuns, măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților, măsuri pentru diminuarea impactului de risc; odată adoptată, hotărârea de Guvern va fi transmisă Parlamentului pentru a încuviința toate măsurile
În următoarea perioadă, toate ministerele și autoritățile trebuie să fie mobilizate la maximum; ministerul de interne, prin poliție, jandarmerie, poliția de frontieră, inclusiv prin poliția locală, subordonată operațional poliției nationale, trebuie să se se implice pentru respectarea regulilor
Este o minoritate care din păcate se manifestă de multe ori agresiv şi în sfidarea regulilor, noi trebuie să fim de partea oamenilor corecți; cu cât controlăm mai bine răspândirea virusului, cu atât şansa de a reveni la normalitate este mai mare
Pentru a adopta noi măsuri de relaxare din 1 iunie va trebui ca în această perioadă măsurile de relaxare pe care le-am adoptat să nu genereze o creștere semnificativă a persoanelor infectate; altfel există riscul să revenim asupra unor măsuri
Ca atare, odată cu adoptarea acestei hotărâri de guvern, în baza legii, repet, avem la dispoziţie toate instrumentele legale necesare, inclusiv amenzile
Am rămas siderat că au fost oameni care ne-au acuzat de ce am dat amenzi, iar alții că de ce nu le-am dat; amenzile sunt un instrument prin care cei care nu respectă legea sunt determinați la o conduită corectă
Orice comportament care nu este corect și care poate duce la infectarea concetățenilor este un comportament ce trebuie sancţionat
Suntem democrație, dar nu anarhie; democraţia funcţionează în spiritul celor care respectă legile.

Ce prevede hotărârea de Guvern – proiect

Potrivit actului normativ aprobat de Guvern, ”cu privire la mecanismul decizional, se impune aplicarea art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr.55/2020, potrivit cărora starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, și se supune încuviinţării Parlamentului, atunci când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, și, de asemenea, a art. 3 alin. (1) și (4) din Legea nr. 55/2020, potrivit cărora la instituirea stării de alertă se analizează cumulativ 5 factori de risc, expres prevăzuți”.

HG prevede instituirea stării de alertă pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 18.05.2020,  pe o durată de 30 de zile.

Se instituie măsuri de prevenire și control al infecțiilor, a condițiilor concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și a instituțiilor și autorităților publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă, grupate în trei categorii, în anexele 1-3 ale proiectului de hotărâre a Guvernului.

Secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.

Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este stabilit la art. 64  – 70 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.

Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns:

– coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență (art. 54 – 55 din OG nr. 70/2020) – ISU

– coordonarea operațională a poliției locale (art. 50 – 52 din OG nr. 70/2020) – Poliția Română (IPJ)

– se instituie obligația de a asigura măsurile de continuitate a activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și de a stabili programul de lucru al angajaților, potrivit art.19 din Legea nr. 55/2020 – Ministerul Muncii și Protecției Sociale

– furnizorii de servicii sociale de tip rezidențial își organizează programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2 instituite de autoritățile competente.

– în condițiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, se stabilește desfășurarea în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitatea temporară, precum și a activității Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției și a centrelor județene/a Municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților

– în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție

– pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, se instituie măsura carantinării/izolării la locuința/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz; prin excepție, persoanele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru carantina/izolarea la locuință/altă locație sau care solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, pot opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale; persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la locuință/altă locație sunt introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate; persoanele aflate în carantină instituționalizată la data intrării în vigoare a prezentei anexe, rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate