Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Circulația pe Lotul 3 din Autostrada A1 Lugoj – Deva ar urma să fie deschisă luni, cu restricții de viteză și de tonaj

Publicat

Traficul rutier pe cei 21 de km ai Lotului 3 din autostrada A1 Lugoj – Deva ar urma să fie deschis începând de luni, 23 decembrie, după ce vineri, o comisie a CNAIR a realizat recepția nodului rutier Holdea. Circulația va fi deschisă însă cu restricții de viteză de 80 km/h, și chiar de 60 km/h pe unele poduri, inclusiv cel de peste Mureș, dar și cu restricții de tonaj (7,5t) – ceea ce înseamnă că va fi un tronson de autostradă închis TIR-urilor.

Decizia de deschidere a traficului vine după ce în urmă cu câteva zile la podul peste Mureș s-a lucrat intens pentru repoziționarea aparatelor de reazem, parte din lucrările de reparații pe care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susține că a trebuit să le facă după ce contractul pentru Lotul 3 a fost reziliat în luna august cu spaniolii de la Comsa.

Asociația Pro Infrastructura este de părere că „instituirea unor limite de tonaj pe autostradă după deschiderea circulației” ar fi o „bătaie de joc la adresa șoferilor”.

„Mult trâmbițata expertiză realizată de Iptana confirmă că <deschiderea circulației pe poduri și pasaje fără restricții de tonaj sunt condiționate (corect <este condiționată>) de executarea lucrărilor de corecție a defectelor din zona aparatelor de reazem ale podului peste râul Mureș.> Cu alte cuvinte, după intervenția de săptămâna trecută de la podul peste Mureș traficul rutier poate fi deschis pe autostradă fără nicio restricție de tonaj. Mai mult, din aceeași expertiză putem deduce foarte ușor că traficul rutier se putea deschide încă din luna august pentru vehiculele de maximum 7,5 tone”, susțin reprezentanții Asociației.

Contractul pe lotul 3, reziliat la 99% și 95% plăți făcute. Statul a rămas fără garanție, deși invocă nereguli

Lotul A1 Lugoj-Deva a fost construit în proporție de 99 la sută, iar statul român a acceptat lucrările și a plătit circa 95% din lucrare către constructorul spaniol Comsa.

Cu toate acestea, la final de august, când constructorul a cerut să se facă recepția lucrărilor, Ministerul Transporturilor a invocat nereguli la unele lucrări executate și a cerut constructorului să ofere o perioadă de garanție pe toată lungimea autostrăzii de 10 ani, față de patru ani cum era stipulat în contract.

Totodată, Transporturile au dat atunci termen de 15 zile pentru remedierea neconformităților invocate, dar nu a mai așteptat apoi expirarea termenului și a decis rezilierea contractului, practic renunțând totodată și la cei 4 ani de garanție inițiali.

În schimb, oficialii de la Transporturi invocau că vor recupera „garanția” prin aplicarea unor penalități constructorului și executarea scrisorii bancare de bună garanție, lucru și făcut. Cu toate acestea, Instanța de judecată a suspendat executarea garanției bancare invocând că rezilierea s-ar fi făcut nelegal. Imediat după, constructorul spaniol a deschis un conflict diplomatic la Ambasada Spaniei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement