Proiectul unui bloc cu trei etaje, prevăzut a fi construit în aria protejată a Fortificației Vauban, lângă Hotel Cetate, aprobat de autoritățile locale în urmă cu mai mulți ani, a stârnit revolta secretarului de stat în Ministerul Culturii, Radu Boroianu. Prezent la Alba Iulia pentru a discuta cu autoritățile locale despre Monumentul Marii Uniri, Boroianu a ținut să aducă în atenție proiectul, care „maculează tot ce s-a făcut frumos în Cetate”, precizând că toate avizele de construcție vor fi retrase, iar cei care le-au acordat vor fi pedepsiți. Proiectul blocului a fost realizat de arhitectul Lăncrăjan Franchini, cel care a proiectat și majoritatea lucrărilor din Cetatea Alba Carolina.

Publicitate

„Nu putem să acceptăm să se construiască niciun <P+ nu știu cât> în perimetrul sitului Cetății. Este exclus. Îl anunț public pe cel care a obținut avizele că îi vor fi retrase iar cei care le-au acordat vor fi pedepsiți. Este o aberație. Se străduiește un oraș întreg să construiască ceva nobil, să pună în valoare tradiția istorică și vine un individ, care vrea acum să maculeze în interesul lui propriu sau al altora, cu o construcție nătângă, tot ce s-a făcut frumos. Și așa, intrarea în Parcul Unirii poartă pecetea unei epoci de care nu am fi avut neapărată nevoie. Locul trebuie pus în valoare cu toate calitățile lui. Dacă cineva pe acest lanț birocratic nu și-a făcut cum trebuie datoria, trebuie să urlăm ca din gură de șarpe. Voi fi implacabil”.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Potrivit arhitectului șef al municipiului Alba Iulia, Hedviga Călin, documentele necesare construcției au fost aprobate anterior ca autoritățile locale să inițieze reabilitarea centrului istoric. Prima documentație de urbanism este din 2006 și este valabilă.

„Planul urbanistic a fost solicitat de către o persoană fizică, Eugenia Brânză, iar proiectul blocului a fost realizat de societatea arhitectului Lăncrănjan Franchini. S-a aprobat Planul Urbanistic Zonal, după care s-a elaborat și aprobat un Plan Urbanistic de Detaliu, iar ulterior s-a dat autorizația de construcție. Regimul de înălțime este P+3, înălțimea clădirii este prevăzută la 14 m, la parter au fost proiectate spații comerciale, iar la etaje, locuințe. Acest regim de înălțime este același cu cel al clădirii vecine (Mosquito), iar acest regim de înălțime a fost aprobat de Ministerul Culturii la acea vreme”, a explicat arhitectul șef al orașului, Hedviga Călin.

Publicitate

Secretarul de stat a anunțat intenția Ministerului Culturii de a înăspri legea în domeniul monumentelor istorice. „Vrem să facem un cod al Patrimoniului Național, conform cu cerințele europene, care trebuie să ducă la o claritate și o severitate care nu a existat până acum în România în domeniul monumentelor istorice. Nu mai putem să fim de acord cu niciun fel de derogare. Peste tot în lume există respect. Numai la noi niște speculatori imobiliari care distrug un monument istoric trebuie să fie expropriat și despăgubit. Vom simplifica legea, o vom face mult mai aspră, sper ca toate organismele statului să fie de acord cu noi și să facem să nu mai existe ceea ce a produs atâta pagubă în România”, a completat Boroianu.

Publicitate