Eveniment
VIDEO Operațiunea ”Ziua Z”: Trupele speciale din Alba au intrat peste o persoană bănuită de pornografie infantilă. Cum proceda
Ziua Z: Polițiștii de la BCCO Alba Iulia alături de procurorii DIICOT Alba Iulia au efectuat miercuri dimineață, 26 noiembrie, o percheziție domiciliară, într-un dosar de pornografie infantilă, pe raza județului Alba.
La nivel național sunt efectuate 150 de percheziții care vizează cazuri similare, sau trafic de droguri, în operațiunea numită generic ”Ziua Z”.
Din primele informații, vizată percheziții este o persoană din Alba, care în cursul anilor 2020 și 2023, o persoană, acționând în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi procurat și distribuit pe o rețea de socializarea fișiere conținând imagini cu minori aflați în ipostaze sexuale explicite.

Percheziții în ”Ziua Z”, la nivel național
La nivel național, DIICOT își intensifică activitatea de combatere a formelor grave de criminalitate, prin derularea alături de Poliția Română și cu sprijinul Jandarmeriei Române, a unei ample operațiuni ce cuprinde 30 de acțiuni operative desfășurate în cadrul a tot atâtea dosare penale.
Sunt puse în executare peste 150 mandate de percheziție domiciliară și peste 240 mandate de aducere în cauze ce vizează destructurarea unor grupuri infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, pornografie infantilă, trafic de minori și criminalitate informatică.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News