Connect with us
Advertisement

Câmpeni

VIDEO Povestea lui Viorel Trifa din Câmpeni, fost legionar ajuns episcopul SUA și al Canadei. Cum a fost descoperit trecutul său

YouTube video

Publicat

Un documentar despre metodele utilizate de criminaliștii americani îl are în prim plan pe Vasile Trifa, născut la Câmpeni, în 1914 și ajuns lider al Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada. 

Pe baza unor tehnologii avansate pentru vremea respectivă, aceștia au dovedit, pe baza unei amprente de pe o carte poștală veche, că Trifa este un fost membru activ al Gărzii de Fier din România și că a mințit autoritățile americane când le-a spus că este un supraviețuitor al lagărului de concentrare de la Dachau.

”În 1950, Viorel Trifa a venit în Statele Unite în căutarea unei vieți mai bune. Trifa le-a spus oficialilor de la serviciul de emigrări că a fost o victimă a naziștilor, în timpul războiului. A spus că a fost luat prizonier de Gestapo și că a fost deținut în lagărul de la Dachau și a fost norocos să supraviețuiască”, spun autorii documentarului.

7 ani mai târziu a primit cetățenia. Era deja preot și s-a ridicat rapid în rang. A devenit arhiepiscop de Detroit sub numele de Valerian, însă îndoielile au început să apară încă de atunci, prima dată printre credincioșii din parohia sa.

Au început cercetările, iar americanii au descoperit că el fusese unul dintre editorii ziarului legionar Libertatea. Era greu de dovedit însă că preotul era același cu legionarul.

În 1973, Deparamentul de Justiție a deschis oficial o anchetă. Procurorii americani au cerut asistență celor din Germania, care dețineau în arhivă 22 de cărți poștale trimise de Viorel Trifa. La început s-a analizat scrisul și s-a comparat cu mostre ale scrisului preotului. Concluzia a fost că autorul cărților poștale era Valerian Trifa, dar acesta a negat în permanență apartenența sa la Garda de Fier.

Pe una dintre ele, era însă o amprentă. Pentru că nu putea fi analizată, cazul a stagnat ani de zile. În anii 70, apariția unei noi tehnologii, bazate pe laser, a permis reanalizarea cazului.

Era o tehnologie clasificată ca secretă, iar germanii care au adus cartea poștală nu au avut acces la procedură.

Amprenta a fost comparată ci cea care îi fusese luată episcopului la venirea ca emigrant în SUA.

Cine a fost Viorel Trifa

Viorel Trifa, fiu al învățătorului Dionisie Trifa, s-a născut la 28 iunie 1914, în comuna Câmpeni, pe atunci județul Turda, în Țara Moților.

După terminarea școlii primare în satul natal, a urmat patru clase la gimnaziul „Horia” din Câmpeni, după care s-a înscris la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Între anii 1931 și 1935 a urmat cursurile facultății de teologie din Chișinău, care făcea parte din Universitatea din Iași, și la 24 iunie 1935, chiar în ziua de naștere când împlinea 21 de ani, Viorel Trifa a obținut licența în teologie cum laude.

După terminarea studiilor de teologie, audiază cursuri de filosofie la Universitatea din București, iar în 1939 se înscrie la Universitatea din Berlin, unde urmează două semestre cursuri de istorie și jurnalistică.

În anii studenției, Trifa a făcut parte din Mișcarea Legionară, devenind și redactor al gazetei „Libertatea” din Orăștie.

În 1940 este ales președinte al „Uniunii Naționale a Studenților Creștini Români”. La 21-23 ianuarie 1941 Trifa a participat la Rebeliunea legionară contra regimului antonescian, după al cărei fiasco s-a refugiat în Germania împreună cu alți lideri legionari: Horia Sima, Vasile Iașinschi, Ilie Gârneață, Constantin Popovici, Dumitru Grozea, Corneliu Georgescu etc.

Guvernul nazist german le stabilește, în martie 1941, domiciliu forțat în satul Berkenbruck. La presiunile lui Ion Antonescu, în decembrie 1942 ei sunt internați (cazați) întâi în lagărul de concentrare de la Buchenwald, apoi în lagărul de la Dachau, în ambele în condiții privilegiate de cazare, alimentație și libertate de mișcare, potrivit lui Radu Ioanid.

La sfârșitul lui august 1944 s-a refugiat împreună cu alți legionari la Viena, unde a fost scurt timp secretar al mitropolitului Visarion Puiu – apoi la Paris și – după sfârșitul războiului – timp de cinci ani a fost profesor de istorie antică și limbă franceză în Italia la un colegiu catolic, unde se pregăteau preoți misionari.

Emigrarea în Statele Unite

La 17 iulie 1950 Trifa a emigrat în Statele Unite în cadrul legii americane „Displaced Persons Immigration Law”.

Potrivit unor surse, este plauzibil faptul că CIA să fi cunoscut trecutul politic al lui Trifa și să îi fi înlesnit emigrarea și infiltrarea în cadrul diasporei române.

Ziaristul Virgil Lazăr a publicat un articol în ziarul România Liberă din 5 august 2011 cu titlul „Cum a recrutat CIA legionari români”.

Dezvăluirile acestui articol, care nu au fost confirmate de alte surse notabile, relatează că serviciile secrete americane (CIA), care începuseră recrutarea de colaboratori anti-comuniști, participanți potențiali la Războiul rece care se întrevedea, au vrut să se folosească de membrii Gărzii de Fier pentru a face legătura cu grupurile de rezistență din România.

Arhiva declasificată a CIA, consultată de Alba24 deține multe informații despre Trifa și trecutul său, însă multe sunt imprecise sau ulterioare dezvăluirilor. De exemplu, potrivit CIA acesta avea o slabă pregătire teologică, lucru neadevărat, ținând cont de studiile sale avansate de la Chișinău, București și Berlin.

Există însă și documente care arată că Trifa era monitorizat. Spre exemplu, un document al CIA spune că nu există dovezi că Trifa s-ar fi întâlnit cu un colonel rus, ceea ce arată că exista interes pentru el.

Episcopia Ortodoxă Română din America – incluzând mai târziu și Canada – dorea să-și afirme autonomia față de autoritățile Bisericii Ortodoxe din România comunistă. La congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America, ținut la Chicago în 2 iulie 1951, Viorel Trifa a fost ales episcop.

Hirotonirea ca arhiereu a fost făcută la 27 aprilie 1952 în biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din Philadelphia, iar la 4 iulie 1952, cu numele de Valerian, a preluat conducerea spirituală a Episcopiei. La 7 martie 1970 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop.

Timp de 33 de ani, Valerian Trifa a funcționat ca șef spiritual și administrativ al bisericii românilor ortodocși din Statele Unite și Canada.

La 25 august 1980 un tribunal american i-a retras lui Viorel-Valerian Trifa cetățenia americană, ca fiind obținută prin fraudă, iar creștinii ortodocși români din Statele Unite și Canada i-au sugerat să-și dea demisia din pozițiile sale laice și religioase (arhiepiscop al Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada).

În anul 1984 Trifa s-a refugiat în Portugalia, unde a primit azil politic și unde a decedat la 28 ianuarie 1987 în urma unui infarct miocardic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement