Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Scumpiri la apă și canalizare în județul Alba. Conducerea Apa CTTA explică motivele pentru care e nevoită să crească prețurile

Publicat

dreghiciu bardan Propunerea de majorare a tarifului la apă potabilă și canalizare în județul Alba a fost motivată de creșterea salariului minim pe economie și introducerea taxei de 80 de lei/tona de deșeu depozitat, potrivit reprezentanților Apa CTTA Alba. Dacă majorarea se va aproba, populația va plăti 3,42 lei/mc pentru apa potabilă, respectiv 3,78 lei/mc la canalizare, cu TVA inclus de 19%. Cumulate, noile prețuri sunt mai mici decât cele din 2015, atunci când se aplica TVA de 24%. 

Potrivit reprezentanților operatorului, creșterile au fost avizate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC).

„La aproape 300 de angajați din 800 a trebuit să le creștem salariul minim. Evident că salariile au crescut și pentru ceilalți, pentru că nu puteam lăsa un calificat la același salar cu un necalificat. Au apărut tot mai multe elemente care au dus la acest nou tarif. Este o creștere nu foarte mare, de câțiva bani la mc de apă și apă uzată. Aici a apărut și acea taxă care s-a plătit până acum o lună, acea taxă de 80 de lei/tona de deșeu depozitat. Tot nămolul care rezultă de la stațiile de epurare din județ trebuie să facem ceva cu el. Pe lângă că plătim, în urma unei licitații, o firmă care ne ia acest nămol, mai plătim și acei 80 de lei/tonă. E vorba de câteva sute de tone de nămol, lunar”, a spus directorul general al Apa CTTA Alba, Ștefan Bardan, joi, într-o conferință de presă.

Bardan spune că intenția de modificare a tarifului s-a concretizat din lunile martie – aprilie ale acestui an. Toate documentele au stat la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC) până în 31 iulie, iar avizul acesteia a fost dat după aproape 5 luni.

Potrivit acestuia, majorarea tarifelor încă nu a fost votată.

„Nu a votat nimeni, în niciun consiliu, mărirea tarifelor. S-a dat un mandat special reprezentantului în Asociația APA Alba, pentru a discuta și vota acest tarif. După asta se vor putea aplica aceste tarife noi. Noi am preconizat că îl vom putea aplica cu 1 septembrie, dacă nu, cu 1 octombrie”, a spus Ștefan Bardan.

Directorul Apa CTTA a declarat că sunt foarte multe județe care au apa mai scumpă decât cea din Alba.

„Mai scumpă apă decât noi, din 42 de operatori, au 32. Cu toate astea, noi am făcut investiții destul de mari. Și mai sunt investiții de făcut”, a spus Ștefan Bardan.

În perioada 2017-2022 se va implementa un proiect regional de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare. Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 114 milioane de euro, din care contribuția Apa CTTA Alba este de 12,3 milioane de euro.

Citește și Investiţii de peste 600 milioane lei în reţeaua de apă şi canalizare în Alba. Contractul pentru lucrări în 24 de localităţi din judeţ, semnat la minister

„Pentru a putea primi finanțare pe acest proiect, consultantul nostru a întocmit o strategie de tarifare care trebuia aplicată de la începutul anului 2017. A fost aprobată de consiliul județean și consiliile locale și am depus-o spre aprobare la ANRSC. Datorită faptului că Guvernul României nu a aprobat metodologia după care s-a întocmit acea strategie de tarifare și s-a realizat analiza cost-beneficiu, ANRSC nu a putut să valideze acea strategie. Drept urmare, ținând cont de costurile care au crescut de la începutul anului, creșterea salariului minim, taxa de depozitare pe tona de nămol, care acum este amânată până la 1 ianuarie 2018, când va fi 120 lei/tonă nu 80 lei/tonă, am făcut uz de Ordinul 65 al președintelui ANRSC, prin care am întocmit fișă de fundamentare pentru ajustarea prețului la apă potabilă și a tarifului la canalizare. Fișele de fundamentare au fost însoțite de documentele doveditoare care să ateste costurile realizate și prognoza pentru perioada următoare. ANRSC a avizat creșterea la prețul la apă și a tarifului la canalizare. Creșterea este puțin mai mare decât în strategie și se datorează creșterii salariului minim pe economie, creșterii energiei electrice și taxei de depozitare pe tona de gunoi”, a explicat directorul general adjunct, Ioan Dreghiciu.

Acesta a explicat diferențele între prețul la metru cub de apă potabilă și apă uzată din 2015 și cel cu majorările propuse în prezent:

  • Prețul la apă potabilă, în 2015, cu TVA 24% – 3,73 lei /mc
  • Prețul la apă potabilă, după creșterea propusă, cu TVA 9% – 3,42 lei/mc

 

  • Prețul la apă uzată (canalizare), în 2015, cu TVA 24% – 3,55 lei /mc
  • Prețul la apă uzată (canalizare), după creșterea propusă, cu TVA 19% – 3,78 lei /mc

Cumulând prețul (cu TVA) la apă potabilă și apă uzată (canalizare):

  • în 2015, cu TVA 24% – 7,28 lei /mc
  • după creșterea propusă, cu TVA 9%, respectiv 19% – 7,2 lei /mc

„Nu vrem să spunem că favorizăm populația prin faptul că spunem cifrele acestea, dar este o realitate. Tot realitate este și faptul că nu putem beneficia de fondurile de la Comisia Europeană fără să avem o strategie de tarifare aprobată”, a mai explicat Ioan Dreghiciu.

Conform reprezentanților Apa CTTA, după majorarea tarifelor, în factura lunară a unei familii care consumă 10 mc/lună, la apă potabilă este o diferență de 1,3 lei, iar la canalizare de 3,2 lei. Asta înseamnă cu 4,5 lei mai mult pe lună, pentru o familie care consumă 10 mc.

Explicația diferenței între prețul la apă potabilă și cel la apă uzată

„Poate ați sesizat, prețul la canalizare față de precedenta perioadă de facturare este mai mare decât prețul la apă potabilă. Este absolut normal. Pe Programul Operațional Sectorial Mediu, etapa 2007 – 2013, s-au construit 7 stații de epurare. Noi ne-am angajat ca și țară că ajungem până la anumite date la niște indicatori în ceea ce privește gradul de acoperire al populației cu servicii de apă potabilă și canalizare și de protecția mediului”, a mai spus Ioan Dreghiciu.

„Costurile pe metru cub de apă uzată, ca să o putem face apă curată, este mult mult mai mare decât costurile pe apă brută, ca să o facem apă potabilă”, a continuat Ștefan Bardan.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

9 Comentarii

9 Comentarii

  1. VOX

    vineri, 01.09.2017 at 11:06

    Cum naiba ati stabilit voi volumul apei uzate (pe canal nefiind nici un instrument de masura) ?
    Pai omul mai uda o planta (sau o curte, sau o gradina), mai adapa ceva animale, apa se mai si evapora, omul se mai pise si prin alta parte dacat in wc-ul propriu.
    Deci e un abuz sa considerati volumul apei uzate ca fiind egal cu volumul apei potabile !!!.
    Sunteti ingineri sau politicieni ?

  2. maya

    sâmbătă, 02.09.2017 at 12:27

    nu mai speriati lumea cu ANRSC,ca astia nici ei nu stiu cu ce se osupa! faceti presiuni cu asta crezand ca lumea e proasta si doar cei de la apa ctta sunt destepti! anrsc valideaza sau verifica cele pe care le stabileste consiliul local.deci aprobare consiliul si apoi anrsc .solicit a hu stiu cata oara structura pretului la apa potabila si apa canal avand in vedere noile conditii(statii epurare,mariri salarii ) cat si modul de stabilire a cantitatii de apa canal(care nu se contorizeaza) precum si parametrii acesteia>

  3. maya

    sâmbătă, 02.09.2017 at 12:52

    este buna intrebarea, pacat ca unul dintre ingineri este de instalatii, dar a terminat cu instalatiile pentru ca diploma hu a trebuit decat la angajare sau poate nici acolo(a beneficiat de repartitie cum era inainte de 89

  4. ghita

    duminică, 03.09.2017 at 13:27

    PREMII DE ZECI DE MII DE EURO PENTRU PEDELIMEA (SEFII ) DE LA APA .DE UNDE ?
    RASPUNS- DIN PRET .

  5. Maria

    luni, 04.09.2017 at 15:57

    La Apa CTTA oare chiar este cineva plătit cu salariul minim pe economie?

  6. maya

    luni, 04.09.2017 at 23:27

    cred ca ar fi interesant sa vedem si noi cine poate avea minimul pe economie la o firma atat de prospera pe banii contribuabililor …de fapt

  7. maya

    marți, 05.09.2017 at 07:55

    d-l draghici arata foarte clar strategia pe care o are apa ctta scumpim apa =obtinem fondurri europene ….calitatea serviciilor nu intra in aceasta strategie….

  8. maya

    sâmbătă, 09.09.2017 at 17:21

    va multumesc pentru raspunsul primit atat eu cat si ceilalti comentatori privind apa potabila si apa de canalizare(pret);se pare ca marii specialisti nu pot da raspuns intr-o saptamana, de maine probabil dispar comentariile si nu mai este nevoie!

  9. maya

    luni, 25.09.2017 at 15:24

    d-l bardan este exemplu perfect de postat la rubrica sa moara capra vecinului….in toate cele …comentarii nimeni hu a vehiculat preturi….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement