Vremea până în 9 februarie: temperaturile încep să crească ușor de la mijlocul acestei săptămâni. După nopți geroase și zile reci, maximele se apropie de normalul perioadei.

În weekend vor fi 3-6 grade, cu excepția zonelor de sud și nord-est ale țării, unde va fi mai frig. Vor fi variații mari de temperatură de la o regiune la alta.

Publicitate

De exemplu, în nord-est, de duminică este anunțată o nouă perioadă cu ger: maxime de -7 grade, minime de -10 grade. În centru, săptămâna viitoare, minimele coboară la -7 grade. Va fi frig și în sud.

Vezi și Vremea până în 25 ianuarie în Transilvania și în țară. Când scăpăm de ger, zilele cu ninsori. Prognoza meteo pe două săptămâni

În vest, din 20 ianuarie, temperaturile ajung la 6-7 grade Celsius. După 25 ianuarie, acestea coboară la 2-3 grade și sunt anunțate ninsori.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În centru, se încălzește la 6 grade în 26-27 ianuarie și sunt anunțate ploi și ninsori.

Luna februarie începe cu maxime de 6-8 grade în majoritatea regiunilor, mai puțin nord și nord-est. Vor fi ploi și ninsori în prima săptămână a lunii.

Se răcește iar din 4 februarie și va fi frig în 8-9 februarie.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni, până în 9 februarie.

Vremea în săptămâna 12-18 ianuarie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în extremitatea de nord-est, est și de sud-est a țării.

Publicitate

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 19-25 ianuarie

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-estice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Vremea în săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice.

Publicitate

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.

Vremea în săptămâna 2-9 februarie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor deficitare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.