Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ziua imnului național al României – Deșteaptă-te române! A fost cântat pentru prima dată oficial în Râmnicu Vâlcea.

Publicat

La 29 iulie, se sărbătorește Ziua imnului național al României – Deșteaptă-te române!, simbol al unității Revoluției Române de la 1848, amintind, astfel, de data la care, în anul 1848, ”Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

La originea imnului național al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureșanu și publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania. A fost intonat în timpul Războiului de Independență (1877-1878), în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.

”Deșteaptă-te române!” a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la inițiativa domnitorului Știrbei Vodă.

”Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, ”Deșteaptă-te române!” a fost ales imn național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991, modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituția prevede, prin Articolul 12, că imnul național este ”Deșteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului, se arată pe site-ul www.cdep.ro.

Data de 29 iulie a fost proclamată Zi a imnului național al României, în anul 1998, fiind instituită prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de către celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol și jumătate de la Revoluția română din anul 1848, Banca Națională a României (BNR) a pus în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, Zi a imnului național, simbol al unității Revoluției române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei și 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR.

 

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement