Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuți sfinți din calendar, este sărbătorit pe 6 decembrie. Acesta este cunoscut ca ocrotitorul copiilor, al săracilor și al marinarilor, fiind apreciat pentru faptele sale milostive și pentru ajutorul acordat celor aflați în nevoie.

Publicitate

Astfel, în data de 6 decembrie, sărbătoare marcată cu cruce roșie în Calendarul Ortodox 2025, peste 800.000 de români își sărbătoresc ziua de nume.

Sfântul Nicolae a trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), într-un oraş din Asia Mică, Patara. Părinții săi erau de bun neam, drept credincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. A fost singurul lor copil.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Numele său, de origine grecească (Nikolaos), provine din combinarea a două cuvinte: nike, „victorie” (derivat din nikao, „a învinge”) și laos, „popor”, putând fi interpretat ca „biruința poporului”, potrivit crestinortodox.ro.

Citește și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. URĂRI și felicitări pe care le poți trimite celor care-și sărbătoresc onomastica

La bărbaţi, cel mai des întâlnit prenume este Nicolae. Alte nume derivate sunt:

  • Nicu
  • Nicoară
  • Nicușor
  • Colea
  • Nichifor
  • Nikola
  • Culae
  • Lae
  • Laie
  • Nae
  • Necula
  • Neculai
  • Nic
  • Nicholas
  • Nicholaus
  • Nick
  • Nicola
  • Nicolaie
  • Nicolaita/Nicolaiţă/Nicolăiţă
  • Nicolas
  • Nicolaus
  • Nicula
  • Niculae
  • Niculai
  • Niculaie
  • Niculaita/Niculaiţă/Niculăiţă
Publicitate

La femei, cel mai des întâlnit nume este Nicoleta. Alte prenume sărbătorite pe 6 decembrie:

  • Niculina
  • Nica
  • Nicola
  • Nicole
  • Nico
  • Nikolina
  • Niculita
  • Nika
  • Niki
  • Nikki
  • Nikky
  • Niko
  • Nikola
  • Nikole
  • Nikolet
  • Nikoleta
  • Nikolett
  • Nikoletta
  • Nikolette
  • Nikoll
  • Nikolle
  • Niky

Așadar, Sfântul Nicolae, prin faptele și exemplul său de generozitate, rămâne un reper de bunătate, iar numele său continuă să fie ales de părinți și în 2025, păstrând vie tradiția și valorile culturale ale poporului român.