Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Primul GRUP de SUPORT pentru bolnavii de cancer, în Alba Iulia. Discuții cu actuali și foști bolnavi, sprijin psihologic pentru a depăși maladia

Publicat

Pentru prima dată în Alba Iulia, bolnavii de cancer sau chiar cei care au rude sau prieteni afectați de această boală, vor putea primi sprijin din partea unui grup special constituit în acest sens. Doi albaiulieni, foști pacienți, au luat inițiativă și au pus bazele primului Grup de Suport pentru bolnavii de cancer. Aceștia își propun să organizeze întâlniri de discuții pentru a le oferi doritorilor sprijinul moral și psihologic de care au nevoie, din poziția cuiva care știe exact prin ce trec aceștia și care este convins că această boală este, pe cât de înfiorătoare pe atât de curabilă, dacă este tratată corespunzător. Prima întâlnire va avea loc vineri, 11 aprilie, în sediul Asociației Filantropia.

Este una din realitățile zilelor noastre, aceea că fiecare dintre noi cunoaște personal sau a auzit de cineva bolnav de cancer. Este cu atât mai lăudabilă inițiativa a doi tineri din orașul nostru, diagnosticați cu această maladie și care, după tratamentul specific sunt bine, sănătoși, și-au reluat viața socială și dacă îi vezi nu te poți gândi că au avut vreodată o asemenea problemă. Ei au dorit să împărtășească și celorlați din experiența lor și astfel au creat primul grup de sport pentru bolnavii de cancer din Alba Iulia.

Coordonatorii proiectului și inițiatorii grupului de suport sunt Paul Bălșan și Mădălina Vesa din Alba Iulia, care ne-au transmis câteva informații despre ce își propune proiectul.

Totul a plecat de la nevoia pacientului de a lua contact direct cu persoane cu o poveste asemănătoare lui. În acele momente simți că un cadru medical care te îmbărbătează nu valorează mare lucru, pentru că el nu știe cum e să ai aceea problemă. Că lor le este ușor să vorbească, tocmai pentru că nu au trecut printr-o experiență similară. Și noi am trăit astfel de frustrări și ne-am bucurat când am stat de vorbă cu persoane care au depășit cu bine atât diagnosticul cât și tratamentul.

Diagnosticul de neoplasm afectează întreaga familie (este o boală a întregii familii), așadar grupul este deschis participării oricărui membru al familiei care necesită suport și informații suplimentare. Dar obiectivul nostru principal este acela de a strânge cât mai mulți pacienți care trec acum prin această experiență. Lor le este destinat acest grup de suport.

Menirea grupului este aceea de a crea un context plin de căldură și siguranță în care fiecare persoană să își exprime frământările și gândurile, să schimbe informații utile și experiențe relevante.

Întâlniri de discuții cu pacienții

În cadrul acestor întâlniri ne propunem să discutăm despre etapele pe care le parcurge un pacient la aflarea diagnosticului, cum ar fi: durerea, suferința, neputința, emoțiile, uneori nevoia de a brava, despre mecanismele adaptive pe care le poate dezvolta, despre a-și da permisiunea să sufere și să trăiască toate aceste etape care sunt firești într-o asemenea situație. Acest diagnostic modifică radical viața pacientului, poate duce la izolare socială, uneori la însingurare, pacientul nedorind să își încarce familia și prietenii cu această suferință.

Ne propunem să încurajăm exprimarea acestor emoții cât și suportul psihologic oferit de către ceilalți membri participanți, prin schimbul de informații și experiență, lucru care duce la o creștere a gândurilor pozitive și a speranței de viață.

Vom încerca să ne descoperim împreună resursele interioare necesare pentru a gestiona cât mai bine perioada de tratament și efectele acestuia, să capete încredere că poate fi curabil și să conștientizeze cât de importantă este gândirea pozitivă, în sensul că resursele psihice sunt aproape la fel de importante ca tratamentul în sine.

Ne așteptăm, de pe altă parte, la o rezistență cognitivă în a participa la un asemenea grup, iar ceea ce încercăm prin demararea acestui proiect este tocmai de a modifica aceste mod de a privi lucrurile și de a accepta ajutorul. Sigur că și familia oferă suport, dar uneori se poate întâmpla ca acest subiect, tocmai pentru că este atât de sensibil, să devină tabu sau să existe discuții selective vizavi de boală.

Primul grup de suport din Alba Iulia: Când și unde se vor ține întâlnirile

După informațiile noastre, aceasta este prima inițiativă de acest gen din Alba Iulia, de a aduna sub același acoperiș actuali și foști bolnavi de cancer. După câteva căutări am ajuns la Asociația Filantropia care au fost foarte deschiși și amabili și ne-au pus la dispoziție o sală în clădirea lor din strada B.P. Hașdeu nr. 15 A, în zona Cetate / Stadion, o clădire frumoasă între blocuri. Am planificat ca prima întâlnire să aibă loc acolo, vineri 11 aprilie începând cu ora 18.

Cei interesați pot găsi detalii și pe pagina de Facebook a proiectului sau prin email la grup_suport_cancer@yahoo.com.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax