Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

VACANȚA de VARĂ 2016: Tabere şcolare în toată țara, pentru elevi și studenți. Unde se poate merge și cum se fac înscrierile

Publicat

tabere2 Mai sunt doar câteva zile până la vacanța de vară și cu siguranță elevii și studenții se gândesc unde și-ar putea petrece măcar o parte din cele peste două luni pe care le au libere. O opțiune interactivă și educativă ar fi taberele școlare din țară. Cadrele didactice sau cei interesați să organizeze o astfel de tabără se pot adresa Direcției Județene pentru Sport și Tineret Alba, pentru a vedea locurile disponibile și perioada în care se pot relaxa la una dintre taberele din România.

Zeci de tabere școlare îi așteaptă pe elevi și pe studenți, imediat ce va suna clopoțelul de final de an. Cei interesați să organizeze o astfel de excursie au la dispozoție, prin Ministeul Educației Tineretului și Sportului, opțiuni în toată țara.

Aproape toate județele pun la dispoziție tabere școlare pentru cei care vor să petreacă zilele de vară alături de colegi sau prieteni.

Persoanele din județ care vor să organizeze o deplasare alături de o grupă de elevi, studenți sau tineri până în 35 de ani, trebuie să se adreseze Direcției Județene Pentru Sport și Tineret Alba. Aici veți fi informat cu privire la locurile disponibile în județul ales și tarifele pentru în sejur, care nu pot fi mai mari de 80 de lei de persoană pe zi.

TABERE ŞCOLARE 2016 (date din reţeaua MTS):

În județul ALBA sunt două locaţii de tabere şcolare, la Roica (zona Galda de Jos) și în Arieșeni (Munţii Apuseni). 

Centrul de Agrement de la ROICA: 

– 4 cabane din lemn, stil Harghita, prevăzute cu câte 3 camere fiecare;

– 60 de locuri de cazare

– 12 camere, bloc alimentar cu sală de mese (60 locuri/serie)

Trasee turistice:

– drumeții și excursii: Cheile Turzii,  Salina Turda, Grădina Botanică Cluj, Cetatea Alba Iulia, Catedrala Reîntregirii Alba Iulia, Muzeul Unirii, Cetatea Devei Sarmisegetusa, Poiana Narciselor, Sibiu, Cheile Rîmeţului etc.

ARIEȘENI:

Condiţii de cazare:
– clădire monobloc, parter şi două etaje
– 26 locuri de cazare
– 20 de camere de 6 locuri și 3 camere de 2 locuri. Total – 23 de camere prevăzute cu grup sanitar propriu, bloc alimentar cu 80 de locuri/serie
– suplimentar (facilitate)  TV – antenă satelit

Trasee turistice:
–   drumeții și excursii: peștera și ghețarul Scărișoara, peștera lui Ionele, peștera Urșilor, peștera Meziad, Băile Felix, Muzeul Aurului – Brad, Groapa Ruginoasă, Cheile Turzii, Casa Memorială Avram Iancu, Cetățile Ponorului, Cascada Vîrciorog, Salina Turda, Cetatea Alba Iulia, Catedrala Reîntregirii Alba Iulia, Muzeul Unirii etc.

În judeţul MARAMUREȘ sunt două tabere:

Baza Turistică MARA se află în centrul municipiului Baia Mare, pe strada Culturii, nr. 7A, în apropierea principalelor instituţii publice locale şi judeţene.

Condiţii de cazare:
–  150 locuri de cazare
– 25 de camere; cazarea se face în camere cu 6 paturi, grup social în cameră şi duşul la capătul holului, cu apă caldă.
– dotări suplimentare: club, televizor în hol, centru de tineret cu acces gratuit la intemet, recepţie permanent; sală de mese modernă, situată în imediata apropiere a centrului de agrement.

Trasee turistice:
– staţiunea Mogoşa – 36 km dus-întors: lac de agrement, telescaun;
– staţiunea lzvoare – 60 km dus-întors: telescaun;
– staţiunea balneo-climaterică Ocna Şugatag – 86 km dus-întors: ştrand cu apă salinizată
– excursie tur mare sau tur mic de Maramureş;
– excursie în Ţara Lăpuşului;
– vizitarea principalelor obiective turistice ale oraşului Baia Mare

Baza turistică STIBINA – în centrul orașului Baia Mare:

Condiţii de cazare:
– Număr total de locuri: 48
– Număr de camere: 8 – cazarea se realizează în camere cu 6 paturi, grupul social şi duşurile modern amenajate sunt situate la capătul holului, apă caldă.
– dotări suplimentare: club, televizor în hol, centru de tineret cu acces gratuit la internet, sala de mese, modernd, situată în incinta centrului de agrement.

Trasee turistice:

– staţiunea Mogoşa – 36 km dus-întors: lac de agrement, telescaun;
– staţiunea lzvoare – 60 km dus-întors: telescaun;
– staţiunea balneo-climaterică, Ocna Şugatag – 86 km dus-întors: ştrand cu apă salinizată;
– excursie tur mare sau tur mic de Maramureş;
– excursie în Ţara Lăpuşului;
– vizitarea principalelor obiective turistice ale oraşului Baia Mare.

În judeţul PRAHOVA sunt trei tabere școlare:

Centrul de agrement SINAIA – VILA ,,CASA ELEVILOR”. Sinaia, una dintre cele mai frumoase staţiuni montane din România, este situată la o altitudine cuprinsă între 798 şi 1.055 m, pe versantul sud-estic al Masivului Bucegi, de-a lungul văii râului Prahova.

Condiţii de cazare:
– 27 locuri/serie, în 10 camere cu 2, 3 şi 4 paturi
– cazarea se asigură în camere confortabile, cu mobilier modern, încălzire centrală, parchet, tâmplărie cu geam termopan, grupuri sanitare pe fiecare nivel, cu excepţia unui număr de 2 camere ce au grup sanitar propriu. Vila nu dispune de bloc alimentar, servirea mesei putând fi asigurată la o pensiune turistică situată în imediata vecinătate.
– dotări suplimentare: TV cablu în fiecare cameră, sală destinată organizării de seminarii şi alte acţiuni pentru tineret (capacitate 27 locuri).

Trasee turistice:
Vizitarea obiectivelor turistice din staţiune şi din împrejurimi:
– Complexul Muzeal Peleş (castel construit pe Valea Peleşului de Regele Carol I în anul 1883) şi Pelişor;
– Mănăstirea Sinaia (ridicată în anul 1695 de Spătarul Mihai Cantacuzino, în jurul ei dezvoltându-se ulterior localitatea);
– Casa Memorială ”George Enescu” (Vila “Luminiş” – inaugurată în casa în care a trăit şi creat marele compozitor);
– Parcul “Dimitrie Ghica” (înfiinţat în anul 1881, adăposteşte mai mulţi arbori seculari);
– Muzeul Rezervaţiei Bucegi (situat în parcul staţiunii, oferă vizitatorilor o imagine completă asupra florei şi faunei din Munţii Bucegi);
– Casino Sinaia (ridicat în anul 1912 după modelul celui din Monte Carlo);
– Cimitirul Eroilor (situat în apropierea Hotelului Palace, a fost ridicat în memoria ostaşilor căzuţi în bătăliile din primul război mondial);
– Muzeul Cinegetic Posada – situat în localitatea Posada (la o distanţă de aproximativ 10 km sud, adăposteşte o diversitate de animale naturalizate, trofee de vânătoare de record mondial, colecţie de arme, salon de artă decorativă).
Drumeţii montane:
– Sinaia – Piscul Câinelui (traseu uşor, circa 1 oră);
– Sinaia – Poiana Stânii (Stânca Franz Joseph oferă o panoramă unică asupra Văii Prahovei);
– Sinaia – Cota 1400 – Vârful cu Dor (transport pe cablu);
– Sinaia – Cota 1400 – Fosta Cabană Vârful cu Dor – Cabana Valea Dorului – Şaua Lăptici – Cabana Padina (5,5 – 6 ore; marcaj pătrat cu bandă roşie).

Centrul de Agrement BUŞTENI – VILA “ŞOIMUL” şi VILA “CRIŞUL

Condiţii de cazare:
Centrul de Agrement dispune de două vile cu o capacitate totală de cazare de 114 locuri/serie, astfel:
VILA ”ŞOIMUL”:
Amplasare: oraşul Buşteni, str. Mihai Eminescu, nr. 16
Regim de funcţionare: permanent
Capacitate de cazare: 74 locuri/serie, în 17 camere cu 2, 3, 4, 5 şi 6 paturi:

Vila a fost renovată şi modernizată în ultimii ani, principalele lucrări de investiţii constând în recompartimentarea spaţiilor de cazare, grupuri sanitare în fiecare cameră, parchet, tâmplărie modernă (uşi, lambriuri, geam termopan), încălzire centrală.
– dotări suplimentare: 2 TV cablu (pe holuri), aparatură audio, mese tenis, şah, rummy; sală de mese cu dotări moderne şi o capacitate de 80 locuri/serie.

VILA ”CRIŞUL”:
Amplasare: oraşul Buşteni, str. Griviţei, nr. 24
Regim de funcţionare: permanent
Capacitate de cazare: 40 locuri/serie, în 11 camere cu 2, 3, 4 şi 5 paturi.

Vila a fost complet renovată în toamna anului 2009, dispunând în prezent de încălzire centrală, grupuri sanitare moderne pe fiecare nivel, parchet, tâmplărie cu geam termopan. Servirea mesei se poate asigura la blocul alimentar al Vilei ”Şoimul”, situat în imediata vecinătate.
– dotări suplimentare: TV cablu (pe holul de la parter), şah, rummy.

Trasee turistice:
– “Sfinxul” şi “Babele” – stâncile modelate de vânt în Masivul Bucegi (2.200 m altitudine, pe Platoul Bucegilor; se poate apela la transportul pe cablu în condiţii deosebite de siguranţă);
– Crucea de pe Vârful Caraiman (2.284 m altitudine), construită între 1926 şi 1928 la iniţiativa Reginei Maria, în memoria eroilor căzuţi în bătăliile de pe Valea Prahovei din timpul primului război mondial, acest impresionant monument având o înălţime totală de 48 metri;
– Casa Memorială “Cezar Petrescu” – muzeu construit în anul 1918, adăposteşte biblioteca personală a scriitorului (mai mult de 10.300 de volume);
– Biserica Domnească (Biserica Regelui), construită de Regele Carol I şi Regina Elisabeta în anul 1889;
– Pârtia de schi Kalinderu – cu dotări ultramoderne, oferă facilităţi deosebite pentru practicarea sporturilor de iarnă;
– Staţiunea Azuga – complex de sporturi de iarnă cu pârtiile de schi Cazacu şi Sorica, telescaun, schi – lifturi şi pârtii de schi fond.
Drumeţii montane: Staţiunea Buşteni oferă o panoramă unică asupra Masivului Bucegi, putând fi abordate trasee turistice marcate, sau putându-se opta la transportul pe cablu până pe Platoul Bucegilor (“Sfinxul” şi “Babele”, Crucea de pe Vârful Caraiman). Principalele trasee montane care se pot parcurge în condiţii de siguranţă sunt:
– Buşteni – Cascada Urlătoarea (aproximativ 1 oră; marcaj punct roşu, deschis tot timpul anului);
– Buşteni – Cabana Gura Diham – Şaua Baiului – Cabana Diham (2,5 – 3 ore; drum carosabil şi potecă, marcaj triunghi albastru, deschis tot timpul anului);
– Buşteni – Valea Jepilor Mari – Cantonul Jepi – Cabana Piatra Arsă (3,5 – 4 ore; marcaj triunghi albastru, traseu interzis în sezonul de iarnă);
– Buşteni – Valea Jepilor Mici – Cabana Caraiman – Cabana Babele – Hotel Peştera (5 – 6 ore; marcaj pătrat cu cruce albastră, traseu interzis iarna între Buşteni şi Cabana Caraiman);
– Buşteni – Căminul Alpin – Plaiul Munticelului – Poiana Coştilei – Pichetul Roşu –  La Prepeleac – Cabana Mălăieşti (5 – 6 ore; marcaj triunghi roşu, traseu interzis iarna între Pichetul Roşu – Cabana Mălăieşti);
– Buşteni – Plaiul Fânului – Poiana Coştilei – Valea Cerbului – Cabana Vf. Omu (5,5 – 6,5 ore; marcaj pătrat cu bandă galbenă, traseu interzis iarna între Poiana Coştilei şi Cabana Vf. Omu).

Centrul de Agrement CHEIA – vila BRĂDET

Centrul de agrement se află în staţiunea montană Cheia.

Condiţii de cazare:
17 locuri/serie, în 4 camere cu 3, 4 şi 6 paturi

Vila a fost renovată şi modernizată în anul 2009, dispunând de două grupuri sanitare comune, încălzire centrală, parchet, tâmplărie modernă (uşi, lambriuri, termopan). Vila nu dispune de bloc alimentar pentru servirea mesei, aceasta putând fi asigurată la pensiunile turistice situate în apropiere, la preţuri negociabile în funcţie de numărul de persoane şi de pensiuni.
Dotări suplimentare:  TV cablu în living-ul de la parter, oficiu dotat cu frigider, cuptor cu microunde, aragaz; masă tenis

Trasee turistice:
– Mănăstirile Cheia şi Suzana (la 5 km sud de staţiune);
– Muzeul Mineralogic ”Flori de Mină” – în care este prezentată geologia zonei, cu minerale şi roci caracteristice;
– Muzeul ”Natura Văii Superioare a Teleajenului”;
– Barajul şi lacul de acumulare de la Măneciu;
– Oraşul Vălenii de Munte (Casa Memorială ”Nicolae Iorga”);
– Mănăstirea Zamfira – la 15 km de Vălenii de Munte (primul lăcaş de cult pictat de Nicolae Grigorescu);
Drumeţii montane: zona oferă posibilitatea unor plimbări şi drumeţii prin pădurile de foioase şi conifere ce înconjoară localitatea, pe trasee turistice marcate:
– către Cabana ”Muntele Roşu”;
– către Cabana ”Zăganul”;
– plimbări pe rute uşoare spre Cheile Cheiţei şi pe Valea Berii;
– alte trasee spre înălţimile Ciucaşului, unde se pot admira ciudatele stânci cu forme antropomorfe şi zoomorfe.

La BRAȘOV este „Centrul de agrement PREDEAL”

Condiţii de cazare:
– număr total de locuri: 71
– număr total de camere: 6 camere a câte 2 locuri (12 locuri), 11 camere a câte 3 locuri (33 locuri), 2 camere a câte 4 locuri (8 locuri), 3 camere a câte 6 locuri (18 locuri).
– dotări suplimentare: TV, Internet.

Trasee turistice:
– Masivul Piatra Mare, Cascada Tamina, Cabana Susai, Masivul Postăvarul, valea Lambda spre masivul Postăvarul, Cabana Trei Brazi, din Pârâul Rece spre masivul Bucegi.

MOLDOVA:

În judeţul VRANCEA sunt două tabere școlare:

Centrul de agrement GĂLĂCIUC. Aşezat în partea de nord a judeţului Vrancea, comuna Tulnici, la o distanţă de 75 km de municipiul Focşani, în zona turistică Lepşa – Greşu, altitudine 700 metri.

Condiţii de cazare:
– număr total de locuri: 179
– dotări suplimentare (facilităţi): Centrul dispune de un complex alimentar renovat în anul 2008 cu sală de mese modernă de 200 locuri/serie, bucătărie modern utilată. În clubul din incinta cenrului de agrement se pot desfăşura activităţi cultural-educative, distractive. Se pot organiza: banchete, cantonamente şi competiţii sportive, mese festive, cazări ocazionale. Există terenuri de volei, handbal, fotbal, tenis de masă, scenă în aer liber pentru spectacole, loc de joacă pentru copii.

Trasee turistice:
Satul Tulnici, Casa Memorială Baba Vrâncioaia, Staţiunea Soveja, Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei, Păstrăvăria Lepşa, Cascada Putnei, Casa Memorială Moş Ion Roată, Staţia Seismică Vrâncioaia, Staţia Meteorologică Tulnici, zona turistică Lepşa – Greşu, monumentele istorice de la Soveja, Mărăşti şi Mărăşeşti,  Salina Tîrgu Ocna, Lacul Sfânta Ana.

Centrul de agrement COTEȘTI. Aflat în partea de nord-vest a judeţului Vrancea, comuna Coteşti, la o distanţă de 25 km de municipiul Focşani, în zona de podgorie.

Condiţii de cazare:
–  număr total de locuri: 12
–  număr de locuri pe camere:6 camere, câte 2 locuri în fiecare cameră

Dotări suplimentare (facilităţi):
– fiecare cameră are încălzire centrală şi de baie proprie cu cabină de duş şi este dotată cu mobilier nou, modern, cu frigider şi televizor.
– blocul alimentar are sală de mese cu o capacitate de 70 de locuri, sală de debarasare, bucătărie dotată cu instalaţii moderne de preparare a hranei, spaţii de depozitare, vestiar cu duşuri pentru personalul de deservire precum şi un birou.

Trasee turistice:
Casa Memorială Baba Vrâncioaia, Staţiunea Soveja, Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei, Păstrăvăria Lepşa, Cascada Putnei, Casa Memorială Moş Ion Roată, Staţia Seismică Vrâncioaia, Staţia Meteorologică Tulnici, zona turistică Lepşa – Greşu, monumentele istorice de la Soveja, Mărăşti şi Mărăşeşti, Casa Memorială Alexandru Vlahuţă, Muzeul de Istorie Focşani, Muzeul de Ştiinţele Naturii Focşani, Sala Sporturilor Vrancea, Cramele Coteşti, Mănăstirea Coteşti.

LITORAL

În judeţul Constanța sunt două tabere.

New Paradise EFORIE SUD:

Condiţii de cazare:
– număr total de locuri: 448
– număr camere:
– camere cu 2 locuri – 32 camere
– camere cu 3 locuri – 8 camere
– camere cu 5 locuri – 16 camere
– camere cu 6 locuri – 20 camere
– camere cu 8 locuri – 20 camere
Dotări suplimentare: locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, sală de şedinţe, sală de dans, aparate de fitness în aer liber, acces la Internet, discotecă în aer liber. Se pot pune la dispoziţie videoproiector, panou proiecţie, flipchart, 2 săli de mese cu o capacitate de 335 locuri, clădirea Doljeni este dotată cu sistem de climatizare şi camerele au grup sanitar propriu.

Trasee turistice:
– tur de litoral (Mamaia – Aqua Magic, Neptun, Jupiter, Venus)
– vizitarea oraşului Constanţa
– vizitarea oraşului Eforie Sud
– vizite la acvariu, planetariu, delfinariu
– vizitarea mănăstirilor Dervent, Sfântul Andrei
– vizitarea monumentelor Adamclisi, Histria, Cetatea Tomis
– vizite la muzee (Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul Marinei)
– vizite în Delta Dunării
Se pot organiza excursii în Bulgaria unde se poate vizita palatul de la Balcic (cu îndeplinirea condiţiilor legale de ieşire din ţară pentru cetăţenii români minori)

Centrul de agrement 2 MAI

Condiţii de cazare:
– număr total de locuri: 200 locuri
– număr de camere:

Camere cu 2 locuri – 8 camere
Camere cu 4 locuri – 6 camere
Camere cu 5 locuri – 32 de camere
Dotări suplimentare: locuri de joacă pentru copii, sală de şedinţe, acces la Internet, teren de sport, teren de minigolf, discotecă în aer liber, sală de mese cu 120 de locuri, fiecare cameră are grup sanitar propriu.

Trasee turistice:
– tur de litoral (Mamaia – Aqua Magic, Neptun, Jupiter, Venus)
– vizitarea oraşului Constanţa
– vizitarea oraşului Mangalia
– vizite la acvariu, planetariu, delfinariu
– vizitarea mănăstirilor Dervent, Sfântul Andrei
– vizitarea monumentelor Adamclisi, Histria, Cetatea Tomis
– vizite la muzee (Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul Marinei)
– vizite în Delta Dunării
Se pot organiza excursii în Bulgaria unde se poate vizita palatul de la Balcic (cu îndeplinirea condiţiilor legale de ieşire din ţară pentru cetăţenii români minori).

Tabere școlare există și în județele: Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Timiș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu etc. VEZI AICI lista cu toate taberele școlare din România.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax