Connect with us
Advertisement

Actualitate

1,3 milioane de lei pentru reabilitarea clădirii secției Contagioase din Sebeș. Contractul de finanțare, semnat la ADR Centru

Publicat

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor a semnat luni dimineața, la sediul ADR Centru, contractul de finanțare pentru Proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Contagioase din cadrul Spitalului Municipal Sebeș”. Cererea de finanțare a fost depusă prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 3, Operațiunea 3.1 – Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, clădirile publice și sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari – și a fost selectată pentru finanțare nerambursabilă în valoare de 1.389.536,36 lei.

„Municipiul Sebeș este acum un oraș care devine tot mai prosper și își creează un nou drum pe calea dezvoltării durabile. Orașul nostru a devenit unul dintre cele mai importante din județul Alba, datorită dezvoltării economice din ultimii ani. Acum accesăm fondurile europene, deoarece avem nevoie de aceste resurse financiare și investim banii publici în ceea ce s-a dovedit important pentru locuitori. În perioada precedentă nu s-a făcut mai nimic și avem mult de recuperat, de aceea suntem foarte interesați de orice investiție care asigură îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor. Este un lucru deosebit ca semnam acest contract imediat ce am sarbatorit Zilele Municipiului. Este un semnal bun pe care il transmitem publicului, privind faptul ca investim bani europeni în reabilitarea termică a clădirilor, pentru eficientizarea consumurilor de curent și gaz, precum și pentru reducerea costurilor publice. La secția de Boli Contagioase a Spitalului municipal aceste investiții erau necesare, deoarece, până în prezent, nu am avut astfel de lucrări de reabilitare și eficientizare energetica. Anticipăm ca reabilitarea și modernizarea acestei secții va atrage noi cadre medicale și va asigura un act medical de calitate pentru pacienți”, a declarat, în momentul semnării acestui contract de finantare, Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.

„Apelul de finanțare a proiectelor de îmbunătățire a eficienței energetice din Regiunea Centru a fost deschis în urmă cu un mai mult de an și au fost depuse de către autoritățile publice locale, un număr de 87 proiecte spre finanțare, a căror valoare totală este de aproape 660 milioane lei. Spre comparație, alocarea financiară regională este în valoare de 186,6 milioane lei. Ne bucură acest interes major pentru îmbunătățirea eficienței energetice pentru toate tipurile de clădiri publice deținute și ocupate de instituțiile locale, fie că sunt spitale sau policlinici, școli, clădiri administrative etc. Municipiul Sebeș este pe un trend pozitiv, s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă, în special datorită investițiilor private, dar este îmbucurător faptul că administrația publică locală depune toate eforturile să deruleze multe investiții publice, cu fonduri proprii, cu resurse europene sau prin PNDL. Proiectul semnat azi va duce la scăderea facturilor de energie pentru una din clădirile Spitalului Municipal Sebeș, în condițiile în care va crește sigur confortul pacienților și al personalului”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea eficienței energetice și scăderea emisiilor echivalent CO2 aferente clădirii secției ”Contagioase” din cadrul Spitalului Municipal Sebeș.

Proiectul își propune executarea lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea termică a clădirii secției ”Contagioase”, clădire care din păcate se află într-o stare total necorespunzătoare. Constructia existentă a fost edificată începând cu anul 1910 și nu corespunde cerințelor pentru o unitate sanitară modernă, iar consumurile energetice și costurile aferente sunt foarte mari.

Prin investițiile care vor fi puse în practică, clădirea va fi transformată într-una modernă, primitoare și eficientă termic în beneficiul cetățenilor municipiului Sebeș.

Pentru realizarea obiectivului propus vor fi realizate următoarele tipuri de lucrări:

  • izolarea termică a pereților exteriori cu un strat de minim 15 cm de vată minerală bazaltică;
  • izolarea soclului prin aplicarea unui strat de polistiren extrudat de minim 10 cm grosime;
  • izolarea plăcii pe sol cu un strat de polistiren extrudat de minim 10 cm grosime;
  • izolarea termică a planșeului peste pod cu un strat de vată minerală bazaltică de minim 25 cm grosime;
  • înlocuirea învelitoarei existente deteriorate cu învelitoare din țiglă ceramică profilată;
  • înlocuirea scocurilor și burlanelor deteriorate cu altele noi.

Reabilitarea suprafetelor vitrate cu:

  • înlocuirea tâmplăriei existente din PVC cu geam termopan cu acoperire selective Low-E cu sistem automat de inchidere;
  • etanșarea elementelor mobile (uși, ferestre);
  • refacerea pardoselilor existente și refacerea finisajelor corespunzatoare standardelor actuale în zonele de intervenție;
  • reparația locală a trotuarelor și repararea rigolelor de preluare a apelor pluviale pentru a elimina infiltrațiile la infrastructura clădirii;
  • crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces );
  • instalarea unui sistem de climatizare monosplit de tip inverter în camerele destinate cadrelor medicale, registratură, sala de tratament și salon rezervă, montarea unor sisteme inteligente de contorizare (urmărire și înregistrare a consumurilor energetice), pentru fatadele cu expunere se propun parasolare verticale sau orizontale din aluminiu la nivelul vitrajelor pentru a reduce supraîncalzirea camerelor spitalului;
  • reabilitarea instalațiilor de încălzire : modernizarea instalației de încălzire și aer condiționat prin înlocuirea corpurilor de încălzire existente din fontă cu corpuri statice noi din tablă, montarea robineților cu reglaj termostatic pe fiecare corp de încălzire în parte, înlocuirea conductelor și a coloanelor care transportă agentul termic precum și izolarea acestora, echilibrarea instalațiilor termice, dotarea instalației de încălzire cu echipament de reglare cu ceas, programabil;
  • reabilitarea instalației de apă prin instalarea unui sistem solar pentru prepararea apei calde cu energie regenerabilă: înlocuirea racordurilor obiectelor sanitare, montarea robineților cu temporizare pentru reducerea consumului de apă rece și apă caldă de consum, înlocuirea conductelor și coloanelor de distribuție a apei reci și apei calde, înlocuirea conductelor care transportă agentul termic de la centrala termică precum și izolarea lor;
  • reabilitarea instalației de iluminat: înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri eficiente energetic tip led, instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mișcare, acolo unde acestea se impun pentru economia de energie, refacerea instalațiilor de iluminat deteriorate.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement