Eveniment
20 noiembrie: Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Cum trebuie protejați cei mici și care este situația în Alba
Ziua de 20 noiembrie 1989 este una deosebit de importantă pentru copiii din întreaga lume. A fost data la care s-a semnat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, un set de standarde și obligații universal valabile, această zi devenind Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.
Pe scurt, copilul are următoarele drepturi, conform convențiilor internaționale:
- stabilirea şi păstrarea identităţii sale;
- dreptul la un nume, o cetățenie, o familie;
- dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale;
- dreptul de a-și exprima liber ideile;
- dreptul la îngrijire medicală;
- dreptul la educație;
- dreptul la joacă și timp liber;
- dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie;
- dreptul de a fi protejat împotriva oricărei forme de violență, abuz, neglijare sau exploatare.
DGASPC Alba a transmis un comunicat de presă, cu acest prilej, semnat de directorul Valentin Frăcea, în care reamintește o serie de informații legate de acest subiect.
”România a fost printre primele state care au aderat la Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificând-o prin Legea nr. 18/1990, iar prevederile acesteia au stat la baza elaborării Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin care se fac cunoscute drepturile și libertățile de care trebuie să se bucure fiecare copil.
Marcarea acestei zile este un bun prilej de a reaminti că drepturile copilului încă sunt încălcate, iar cât timp există cazuri de abuz şi violenţă asupra copiilor, precum și cazuri de neglijare a nevoilor fizice şi emoţionale ale copilului, atunci trebuie să existe și semnale de alarmă privind acest fenomen.
În conformitate cu prevederile Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare:
”Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic.”
”Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.”
”Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii.”
”Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv.”
20 noiembrie: Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Cât abuzuri au fost înregistrate în Alba
”La nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba victimele violenței beneficiază de servicii de evaluare/informare/consiliere, socială, juridică și psihologică oferite de personalul de specialitate din cadrul Compartimentul de intervenție în regim de urgență în domeniul asistenței sociale, abuz, neglijare, violență domestică și telefonul copilului sau de ocrotire, prin instituirea unei măsuri de protecție specială.
Dintre cele 172 de cazuri de abuz, neglijare, exploatare a copilului, confirmate și înregistrate în primele nouă luni ale anului 2025, 144 au reprezentat cazuri de neglijare, 15 cazuri de abuz fizic, 7 cazuri de abuz sexual, 3 cazuri de exploatare sexuală, 2 cazuri de abuz emoțional și un (1) caz de exploatare pentru comitere infracţiuni.
Pentru toate aceste cazuri specialiștii DGASPC Alba au efectuat evaluări sociale/psihologice, au oferit servicii de informare/consiliere, au colaborat cu specialiști din alte instituții sau unde s-a impus, în urma evaluărilor, cazurile au fost referite spre soluționare către instituțiile competente” precizează comunicatul DGASPC.
În urma efectuării evaluărilor, pentru 22 de copii, s-a instituit măsura de protecție specială plasament, iar 150 de copii au rămas în familie și beneficiază de servicii, cazurile fiind monitorizate de către autorităţile publice locale.
Serviciile acordate copiilor abuzaţi şi/sau neglijaţi beneficiază sunt: servicii de reabilitare – consiliere psihologică, psihoterapie; servicii medicale; servicii educaționale – reintegrare școlară, orientare și pregătire profesională; servicii de consiliere/asistență juridică.
Din cei 172 de copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi, 92 copii provin din mediul urban și 80 copii provin din mediul rural.
Copiii au drepturi oriunde s-ar afla, acasă la părinții naturali, în familii substitutive, în instituții de îngrijire sau la școală.
Copiii, părinții, grupurile profesionale care lucrează cu copiii, dar și orice cetățean responsabil trebuie să știe de existența acestor drepturi și de obligația de a raporta cazurile de abuz sau neglijență îndreptate asupra copiilor.
Pentru a cunoaște situațiile critice în care sunt unii dintre copiii județului este nevoie de un efort comun al tuturor cetățenilor, iar în vederea prevenirii sau pentru obținerea de servicii cei interesați pot solicita sprijin sau pot raporta/semnala situațiile de risc, abuz, neglijare, trafic, violență de orice fel asupra minorilor:
- direct la sediul instituției noastre: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Alba Iulia, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, jud. Alba;
- la numerele de telefon: 0735 – 406 581, 0258 – 818 266, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 -16,00;
- sau apelând numărul unic național – 119, gratuit din orice rețea fixă sau mobilă din România, disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News