23 august 1944: 79 de ani de la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. Zi națională a României, în perioada comuniștilor

23 august: Se împlinesc 79 de ani de la unul dintre cele mai controversate evenimente din istoria României. Timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României.

În urmă cu 78 de ani, la 23 august 1944, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, URSS, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.

Pactul Ribbentrop- Molotov actul prin care URSS anexa Basarabia și Bucovina

Cu câteva zile înainte de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, la 23 august 1939, era încheiat, la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic („Pactul Molotov-Ribbentrop”), al cărui protocol adiţional secret cuprindea consimţământul Germaniei la anexarea Basarabiei de către URSS (art. 3), notează volumul „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Un an mai târziu, la 26 iunie 1940, ministrului României în Uniunea Sovietică, Gheorghe Davidescu, îi era înmânată nota ultimativă a guvernului sovietic, de către ministrul sovietic de externe, Veaceslav Mihailovici Molotov, prin care se cerea cedarea imediată a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, conform unei hărţi anexate.

A doua notă ultimativă a guvernului sovietic a fost prezentată în noaptea de 27/28 iunie, şi cerea guvernului român evacuarea în decurs de patru zile a teritoriilor respective, începând din 28 iunie 1940, orele 14.00.

Aflat sub presiunea notelor ultimative şi în contextul izolării totale a ţării, guvernul român a răspuns la termenul fixat că „pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”, consemnează aceeaşi lucrare.

Armata şi administraţia română s-au retras din Basarabia şi nordul Bucovinei, însă trupele sovietice au ocupat şi ţinutul Herţa, parte a vechiului Regat.

Teritoriul ocupat de sovietici avea o suprafaţă de 50.762 kmp şi avea o populaţie de 3.776.000 locuitori. Pierderea Basarabiei şi a nordului Bucovinei a determinat o schimbare esenţială în orientarea politicii externe a României.

Dictatul de la Viena: Cum s-a pierdut Transilvania

În urma capitulării Franţei în faţa Germaniei naziste la 22 iunie 1940, guvernul român a renunţat, la 1 iulie, în plină expansiune sovietică asupra teritoriului românesc, la garanţiile anglo-franceze din aprilie 1939.

Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 43.492 km pătraţi, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populaţie de 2.667.000 locuitori.

Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra, cu o suprafaţă totală de 6.921 km pătraţi şi aproximativ 410.000 locuitori.

România intră în război alături de Germania împotriva URSS

La 22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Mareşalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi Nordul Bucovinei.

Un comunicat militar oficial din 25 iulie 1941, arăta: „Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la răsărit s-a terminat. Din Carpaţi până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”.

La acţiunile pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord (până la 31 iulie 1941), au participat 473.103 militari români, pierderile ridicându-se la 24.396 militari morţi, răniţi, bolnavi, dispăruţi. După eliberarea teritoriilor româneşti, armata a primit ordin să-şi continue înaintarea dincolo de Nistru.

Preocupările oamenilor politici români, în ceea ce priveşte scoaterea ţării din război, au crescut în intensitate către sfârşitul anului 1943, printr-o serie de tratative duse la Ankara, între septembrie 1943-martie 1944, dar şi la Cairo (martie-iunie 1944) şi Stockholm (noiembrie 1943-iunie 1944).

În aprilie 1944, guvernul sovietic transmitea condiţiile „minimale” de armistiţiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a „celei mai mari părţi a ei” la România. Guvernul român a respins condiţiile de armistiţiu la 15 mai.

Arestarea mareșalului Ion Antonescu. Momentul zero al ieșirii din alianța cu Germania nazistă

În contextul declanşării, la 20 august 1944, a ofensivei pe direcţia Iaşi-Chişinău, trupele sovietice au făcut o puternică spărtură în frontul germano-român din Moldova.

Se demonstra, astfel, că ţara noastră se afla la capătul rezistenţei, situaţia de pe front agravându-se continuu. La 23 august, generalul Hans Friessner, comandantul Grupului de armate german „Ucraina de Sud”, a solicitat generalului Heinz Guderian, şeful Marelui Stat Major al forţelor terestre, asigurarea acoperirii aeriene pentru a menţine linia Focşani-Brăila. Demersul nu a avut succes.

În dimineaţa aceleiaşi zile, politicianul Gheorghe Brătianu a făcut un nou demers pe lângă mareşalul Antonescu, în vederea încheierii neîntârziate a armistiţiului.

La orele amiezii, mareşalul Ion Antonescu a fost în audienţă la regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), declarând că este dispus să semneze armistiţiul, după stabilizarea frontului şi obţinerea acordului lui Hitler. În aceste condiţii, regele Mihai I l-a destituit din funcţia de conducător al statului şi a ordonat arestarea acestuia.

Regele Mihai, anunță întoarcerea armelor împotriva puterilor Axei

În 23 august 1944, regele Mihai anunţa, la radio, că România întoarce armele împotriva Germaniei naziste şi se alătură Coaliţiei Naţiunilor Unite.

La orele 20.20, prin Proclamaţia către ţară, difuzată de posturile de radio, regele Mihai anunţa „ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”.

În acelaşi timp, s-a anunţat formarea unui guvern de uniune naţională care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Naţiunile Unite: „din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite”, conform volumului „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), volumul IV, Mihai I” (Editura Enciclopedică, 2004).

Totodată, noul şef al Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail, împuternicit de rege cu comanda supremă a armatei române, a transmis directiva operativă cu nr. 1: „Armata română încetează lupta alături de trupele germane, în scopul de a obţine pacea de la Naţiunile Unite şi de a reîncepe lupta alături de forţele armate ale acestora pentru eliberarea Ardealului de nord”, notează acelaşi volum.

Noaptea în care România s-a aflat în război cu toată lumea

În noaptea care a urmat, s-a creat o stare de panică şi confuzie generală, dat fiind faptul că România se afla în stare de război atât cu Germania, cât şi cu Uniunea Sovietică.

În aceste condiţii, Armata Roşie a dezarmat şi capturat peste 6.000 de ofiţeri, 6.000 de subofiţeri şi mai mult de 150.000 de soldaţi de trupă.

Totodată, linia fortificată Focşani-Nămăloasa-Brăila a fost trecută fără nicio rezistenţă de trupele sovietice, care în câteva zile au ajuns la graniţele cu Bulgaria şi Iugoslavia.

Pe de altă parte, aviaţia germană a bombardat Capitala în zilele de 24-26 august, provocând numeroase distrugeri şi pierderi de vieţi omeneşti.

La 25 octombrie 1944, prin eliberarea oraşelor Carei şi Satu Mare, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan anexat de Ungaria în urma Dictatului de la Viena. La 9 martie 1945 avea loc restabilirea administraţiei româneşti în această regiune.

Participarea României la războiul auntifascist a continuat până la 12 mai 1945, perioadă în care ostaşii români, în cooperare cu armata sovietică, au luptat pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei.

Pe frontul de răsărit, armata română a suferit pierderi de 624.740 de militari, din care 71.585 morţi, 243.622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi.

România declarată o țară înfrântă în război. Despăgubiri uriașe pentru URSS

Convenţia de armistiţiu semnată la 12 septembrie 1944, la Moscova, declara România o ţară înfrântă în război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impunea plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 de milioane de dolari, ce urmau a fi achitate în decurs de şase ani în produse petrolifere, lemnoase etc.

A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena, „Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României; armata română urma să participe cu 12 divizii alături de cea sovietică la eliberarea Transilvaniei.

Aplicarea armistiţiului a fost supravegheată de Comisia Aliată de Control, în care participarea sovietică era hotărâtoare, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

În fapt, această Convenţie de armistiţiu consemna ocuparea României de către Armata Roşie şi impunerea unui regim de tip bolşevic.

Cu ajutorul principalului său instrument politic – Partidul Comunist, controlul sovietic s-a impus în toate sectoarele vieţii politice, economice şi culturale.

În acest context, actul de la 23 august 1944, prezentat iniţial ca o lovitură de stat, a devenit momentul „eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică”, fiind elogiat în permanenţă de Partidul Comunist Român ca „insurecţie armată”, „insurecţie armată antifascistă şi antiimperialistă”, „insurecţie naţională antifascistă şi antimperialistă”, „revoluţie de eliberare socială şi naţională antifascistă şi antimperialistă”, notează „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), volumul IV, Mihai I” (Editura Enciclopedică, 2004).

Începând cu anul 1948 şi până la 23 august 1989, ziua de 23 august a fost sărbătorită drept Ziua Naţională a României.

Cum se sărbătorea 23 august la Alba Iulia

La Alba Iulia, trei locuri erau dedicate acestui tip de sărbători: Stadionul Cetate, unde să puneau în scenă regii complicate cu mii de oameni, strada din fața blocurilor M, peste pasaj, unde erau defilările și uneori zona din fața Muzeului Național al Unirii, unde se simulau spectacole artistice.

”Pe stadion aveam niște chestii colorate în mână, cartonașe am impresia, nu mai știu din ce erau confecționate. Ne aliniau, mâna pe umărul celui din față și ne ziceau cu ce parte să o ridicăm și din mulțimea aceea de oameni și pancarde se forma un mesaj.

Ridicam cartonașul și ieșea: Trăiască pacea, Ceaușescu pace… cei de la școala mea le aveam pe astea cu pacea. Alții aveau alte mesaje. Făceam repetiții zile întregi ca să ne sincronizăm” spune Sebastian C. fost elev al Școlii Nr. 7.

Paul Mureșan era în 1988 pionier și elev la Alba Iulia. Atunci ar fi trebuit să apară la televizor ca membru al unui cor, deși nu știa să cânte și nu cunoștea versurile.

”În fața Muzeului, am făcut playback comunist. Știți cum e? Era muzică de  cor și noi trebuia să cântăm. De fapt, să pară că o facem. Era anul 1988 când am participat la o filmare a TVR.

Ne-au aliniat au pus muzică și ne strigau să deschidem gurile larg, să pară că știm versurile. Partidul, Ceaușescu, România și Iancule mare, Iancule tare. Astea două melodii”. Filmrea nu a fost difuzată niciodată.

”Țin minte o senzație puternică de sete. Era foarte cald și trebuia să îi ducem pe copii la aceste prostii megalomanice. Era vacanță de vară, erau la bunici sau cu părinții și noi trebuia să îi adunăm.

Se conta pe numere mari, să se vadă că toată suflarea, de la mic la mare, îl iubește pe ”tovarășul”. Să dăm bine… Ne filmau și cei de la partid sperau să iasă bine, să prindem și noi 2-3 secunde la montajul TV dedicat zilei. Nu știu să fi apărut și noi vreodată” spune fosta profesoară Maria Perța.

Ziua de 23 august era sărbatoarea naţională a României înainte de 1989. Pentru demonstraţiile de pe stadioanele și bulevardele fiecărui oraș din țară, se muncea enorm sub directa îndrumare a câte unui tovarăș local cu aptitudini artistice.

Surse: Agerpres, wikipedia.org,  Arhivele Naționale, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia