29 aprilie: Ziua Internațională a Dansului. Cum a apărut această artă – scurt istoric

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept Ziua internaţională a dansului, în 1982, la iniţiativa Comitetului de Dans al Institutului Internaţional de Teatru (ITI) din cadrul UNESCO.

În acest fel este celebrat atât dansul, cât şi fondatorul baletului modern, Jean Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727.

Dansul este o formă universală de expresie artistică, ce depăşeşte frontierele politice, culturale şi etnice. De obicei, manifestările de Ziua Dansului includ spectacole speciale, cursuri deschise publicului, repetiţii publice, expoziţii, seri dansante, programe radio şi TV, vizite, spectacole de stradă etc.

Cine a fost Jean Georges Noverre

Jean Georges Noverre (1727-1810), maestru francez al dansului şi baletului, s-a născut la Paris şi este considerat creatorul baletului modern.

Prima apariţie într-un spectacol a avut loc la Fontainebleau, în 1743, iar în 1747 a compus primul spectacol de balet pentru Opera Comică.

Doi ani mai târziu, a montat spectacole de balet – ”Iphigenie en Tauride”, ”Alceste”, colaborând cu Christoph Willibald Gluck.

Între 1758 şi 1760, a realizat o serie de spectacole de balet la Lyons – ”Fetes du serail”, ”Les Rejouissances flamandes”, ”La Mort d’Ajax”, ”Orphee aux Enfers”, şi şi-a publicat lucrarea ”Lettres sur la danse et sur les ballets” (1760), în care a definit dansul ca ”o pictură plină de pasiuni, moravuri, obiceiuri”.

În 1775, la cererea reginei Maria Antoaneta, a fost numit maestru al spectacolelor de balet la Opera din Paris. A murit la Saint-Germain-en-Laye, la 19 noiembrie 1810.

Cum a apărut dansul

Originile dansului coincid cu începuturile comunităților omenești, având funcții rituale (mistice, războinice), de invocare a forțelor divine, pentru reușita la vânătoare, confruntări tribale etc. La unele popoare, caracterul ritual s-a păstrat, decantat și abstractizat, până în zilele noastre.

În Grecia antică, dansul făcea parte din disciplinele fundamentale ale educației, considerat eficient pentru sădirea, menținerea și întărirea sentimentelor de solidaritate socială. În acest scop, se practicau dansuri războinice (pirice), pacifice (emelii), de cules al viilor (epilenice) etc.

În Roma antică, exista dansul ritual saltatio, cu funcții invocatoare, dar acesta a degenerat odată cu decăderea Imperiului Roman.

În Evul Mediu, în ciuda tendinței clerului de a menține funcția religioasă a dansului, influențele laice au devenit din ce în ce mai puternice, accentuându-se în sec. al XIII-lea, când în practica socială s-au dezvoltat diverse genuri de dans (denumite chorea, charola, carole, danse, estampie, ductia, pastourelle ș.a.), ca o expresie simplă și puternică a dragostei de viață a poporului.

Renașterea a adâncit acest proces. Pașii simpli din dansurile vechi s-au dezvoltat, au combinat gesturile și mișcările, s-au individualizat.

Au apărut forme noi și s-au creat succesiuni tipice, în care un dans lent, binar, era urmat de altul rapid, ternar. În felul acesta a luat naștere suita, care consta din în patru părți fixe: allemanda, couranta, sarabanda și giga.

În vremea lui Johann Sebastian Bach, suita se executa independent și juca un rol important în dezvoltarea muzicii instrumentale.

Pe lângă cele patru dansuri de bază, au început să fie incluse și altele – boureé, gavota, musette, polacca, menuetul (foarte important, devenind parte constitutivă a simfoniei), ciacona, passacaglia (variațiuni pe o temă ostinato, cu rol determinant în unele forme muzicale).

Unul dintre cei mai importanți dansatori români din toate timpurile este Gigi Căciuleanu, un prieten al orașului Alba Iulia și al Festivalului de Teatru.

Surse: Agerpres, wikipedia, enciclopedia Britannica