Connect with us

Eveniment

30 septembrie: Ziua Internațională a Traducătorilor. Tema din 2025 pune accent pe încrederea umană

Publicat

Ziua Internațională a Traducătorilor. În fiecare an, pe 30 septembrie, este celebrată inițiativa lansată în 1991 de Federația Internațională a Traducătorilor, prilej în care traducători, interpreți și terminologi din întreaga lume marchează rolul esențial al profesiei lor.

Anual se alege o temă unificatoare și se organizează un concurs pentru realizarea unui afiș care să poată fi imprimat și folosit pentru a promova ziua și a sărbători profesiile respective.

Tema din 2025 este „Traducerea, clădind un viitor în care poți avea încredere”. Aceasta evidențiază importanța încrederii umane.

Este evidențiat rolul traducătorilor, interpreților și terminologilor în asigurarea unei comunicări de încredere, în construirea dialogului și a încrederii între părți și în supravegherea textelor generate de inteligența artificială și a traducerilor automate.

Federaţia Internaţională a Traducătorilor a fost înfiinţată în 1953, la Paris, sub auspiciile UNESCO.

Membrii fondatori, şase asociaţii naţionale de traducători şi interpreţi, reprezentau Danemarca, Franţa, Italia, Norvegia, Republica Federală Germania şi Turcia.

Ziua de 30 septembrie reprezintă data la care Sfântul Ieronim, traducătorul Bibliei, considerat sfântul patron al traducătorilor, se stingea din viaţă la Bethleem, în anul 420 d.Hr., potrivit Agerpres.

Sfântul Ieronim a fost un preot din regiunea de nord-est a Italiei, cunoscut mai ales pentru efortul său de a traduce cea mai mare parte a Bibliei în latină din manuscrisele greceşti ale Noului Testament.

De asemenea, el a tradus părţi din Evanghelia ebraică în greacă. Având origini ilire, Sf. Ieronim a învăţat latina într-un mediu organizat şi vorbea fluent greaca şi ebraica, limbi pe care le-a învăţat din studiile şi călătoriile sale.

Foto: fit-ift.org, afiș 2025

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.