Connect with us

Eveniment

FOTO: Dispensarul din comuna Mihalț și-a redeschis porțile, după o investiție de un milion de lei

Publicat

Dispensarul uman din comuna Mihalț și-a redeschis porțile, miercuri, după finalizarea unei investiții de 1 milion de lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Clădirea a fost complet modernizată, iar locuitorii comunității vor beneficia de servicii medicale în condiții mult îmbunătățite, într-un spațiu dotat și amenajat la standarde actuale.

”M-am bucurat să fiu prezent la inaugurarea acestei investiții, alături de președintele Ion Dumitrel, de prefectul Nicu Albu, de primarul Flavius Breaz și de viceprimarul Dorin Breazu.

Felicit administrația locală pentru această reușită și dau asigurări că echipa Consiliului Județean Alba va continua să sprijine total investițiile în infrastructură, sănătate, educație, cultură și alte domenii în toate UAT-urile Albei” a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.

Noul dispensar va deservi un mare număr de oameni, cu ajutorul celor 4 medici care lucrează acolo.

Conform recensământului din 2021, populația comunei Mihalț, județul Alba, era de 3.096 de locuitori, împărțită în patru sate: Mihalț, Cistei, Obreja și Zărieș.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.