Connect with us
Publicitate

ABRUD

750 de milioane de euro pentru fostele zone monoindustriale din România. Ce se întâmplă în comunitățile sărace din Alba

Publicat

Comisia Europeană a anunțat modalitățile prin care UE va contribui la susținerea țărilor afectate de implementarea prevederilor pactului Green Deal. Țara noastră va primi 747 de milioane de euro, sub formă de granturi nerambursabile. În ce măsură sunt însă capabile, sau dispuse, administrațiile locale din zonele afectate, să schimbe situația în care se zbat comunitățile lor, este o întrebare la care răspunsul a fost până acum pesimist.

Uniunea Europeană va acorda această sumă pentru susținerea zonelor monoindustriale, în special cele carbonifere, care vor fi afectate de trecerea la o economie neutră din punct de vedere climatic, potrivit G4Media.

În județul Alba există mai multe zone monoindustriale, aflate în special în zona Munților Apuseni. Mai multe localități din zonă s-au prăbușit practic după închiderea exploatărilor miniere. Au fost afectați zeci de mii de oameni.

Citește și: Exploatările miniere din Apuseni, scurt istoric al unui dezastru programat. Cum au dispărut întâi minerii, ca să poată dispărea minele!

Comunitățile au sărăcit și o mare parte dintre oameni au plecat în străinătate sau spre orașe mai mari. Un sector întreg a dispărut fără ca în locul lui să apară altceva.

Și nici nu avea cum, în contextul în care administrațiile locale s-au complăcut în această situație ani întregi, ignorând cu totul accesarea unor fonduri europene nerambursabile.

La nivel local s-a format o mică elită formată din funcționarii de stat și câțiva afaceriști locali care controlează zona și cărora le convine menținerea ei în situație de dependență totală. Nici urmă de strategii de dezvoltare, viziune sau proiecte.

Fostele localități miniere din Munții Apuseni nu-și găsesc, la aproximativ 15 ani de la închiderea minelor, o altă identitate. N-au devenit nici orașe sau stațiuni turistice, nici n-au reușit să găsească alte modalități de a prospera.

VIDEO: Eșecul dramatic al mineritului din Țara Moților. Ruinele fostei exploatari de la Baia de Arieș, îngropate în gunoaie

Unele dintre administrațiile locale abia au bani de funcționare, iar numărul celor fără ocupație, nici măcar nu mai este contabilizat. Silicoza și fibroza, două boli pe care le cunoaște aproape orice familie de foști mineri, completează tabloul sumbru al dispariției unei meserii vechi de mii de ani sub o încrengătură de interese mascate excelent în incompetență.

Bani europeni

România face parte din țările care vor primi cei mai mulți bani de la Comisia Europeană. Înaintea sa se mai află doar Polonia și Germania.

În esență, planul Uniunii Europene este de a face din Europa primul continent neutru din punct de vedere al climatului, până în 2050. Comisia Europeană a prezentat Green Deal drept cel mai ambițios pachet de măsuri care ar urma să permită cetățenilor europeni, dar și companiilor, să trăiască într-un climat fără emisii de gaze cu efect de seră.

Spune că, pentru asta, este nevoie de investiții atât din partea UE și statelor membre (individual), dar și din partea sectorului privat. În acest sens, Comisia a prezentat Sustainable Europe Investment Plan, un plan de investiții prin care urmărește să susțină regiunile afectate de schimbările urmărite prin Green Deal.

În esență, adoptarea obiectivelor Green Deal vine la pachet cu o serie de tranziții pentru statele membre. Acest lucru ar însemna și o transformare radicală atât din punct de vedere economic, cât și social, destul de imposibil de susținut doar din fonduri naționale.

În România există mai multe regiuni monoindustriale și carbonifer intensive care nu contribuie sub nicio formă la lupta cu schimbările climatice. Astfel, tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic ar necesita finanțări majore. Totuși, banii vor fi obținuți de către țara noastră în urma prezentării unor proiecte concrete prin care să se urmărească obiectivul suprem al Green Deal.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax