VIDEO: Eșecul dramatic al mineritului din Țara Moților. Ruinele fostei exploatari de la Baia de Arieș, îngropate în gunoaie

Fostele exploatări miniere din Munții Apuseni au ajuns niște ruine, în ciuda rezervelor mari de minereuri din subteran. Minele s-au închis treptat peste filoanele de aur de la Roșia Montană sau de la Baia de Arieș, dar și în alte părți ale munților.

O industrie altădată prosperă s-a prăbușit ușor din cauza lipsei de tehnologie, a intereselor imediate și sub nepăsarea autorităților locale și naționale.

La Baia de Arieș e sărăcie lucie. Tinerii au plecat în alte țări pentru a-și găsi de lucru, iar cei rămas trăiesc în mare parte din pensia câte unui membru al familiei care a fost miner.

Mulți dintre foștii ortaci sunt afectați acum de boli profesionale, cum este silicoza sau fibroza. Un tablou sumbru al dispariției unei meserii vechi de mii de ani, domină întreaga zonă.

Din fosta exploatare minieră a orașului au rămas acum doar niște clădiri mizerabile. Este vorba despre zona birourilor, a vestiarelor și despre cantină. Mirosul greu, de gunoi, își face loc prin ochiurile negre ale fațadei, care au rămas după ce cineva a furat geamurile.

Printre sticle sparte, hârtii, bucăți de plastic și dejecții, se poate observa până și un câine mare, aflat în putrefacție. Cărămizile din pereți au căzut, iar locul a ajuns un focar de mizerie.

Situația a fost complet scăpată de sub control. Primarul Traian Pandor spune că spațiile au fost vândute acum câțiva ani unei firme, ai cărei reprezentanți nu mai sunt de găsit. Firma ar fi vrut să facă acolo un azil de bătrâni, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. În schimb, a fost furat tot ce era înăuntru.

În 1990 la „ArieșMin” Baia de Arieș lucrau aproximativ 1.600 de oameni. Firma a fost închisă complet în 2004, când au fost concediați ultimii 500 de angajați. Primarul spune că ”în primăvară” va încerca să facă ceva.

Un fost angajat al exploatării a declarat pentru Alba24 că minereurile rămase acolo sunt extrem de bogate. ”Cine a avut motive să o închidă? Acolo este foarte mult aur, eu știu ce este pentru că am avut acces la documentele secrete întocmite pe vremea lui Ceaușescu. Acum vin diferite firme și prospectează zona, de fapt iau aur de pe filoane fără să intenționeze să redeschidă. Dacă ar vrea să redeschidă minele, ar fi foarte simplu”, spune acesta.

Ce s-a întâmplat cu exploatările miniere și de ce este sărăcie în Apuseni

În vremea industrializării României din perioada comunistă, în jurul exploatărilor miniere tradiționale din Apuseni au apărut adevărați coloși de extracție și prelucrare a minereurilor. Rezultatul: orașe și comune monoindustriale.

În timp, situația s-a schimbat. Sectorul s-a prăbușit sub încă o mineriadă, odată cu atenția opiniei publice, ajunsă să îi considere pe ortaci noii dușmani ai poporului și ai democrației.

Totul a început în jurul anilor 2000, când industria ”strategică” a mineritului s-a transformat, relativ rapid, într-o gaură neagră. Până atunci, organizațiile sindicale ale minerilor erau mult prea puternice.

După prăbușirea sistemului de extracție și prelucrare, oamenii au rămas fără alternative. Autoritățile locale nu au reușit să profite de fonduri europene sau să atragă în zonă alți investitori. În cel mai bun caz au realizat câteva proiecte europene cum ar fi piscine, terenuri de fotbal,

Afacerile în jurul închiderilor de mine au fost aur curat pentru o pătură de funcționari din ministere și pentru o serie de firme private. Este vorba despre zeci de milioane de euro alocate pe hârtie în anii 2000, pentru reconversie socială și programe pentru mineri. Rezultatul a fost aproape de zero, din punct de vedere social. În cel mai bun caz, câteva firme locale au profitat de câteva lucrări minore la sigilarea fostelor galerii.

Așa că, în ceea ce privește exploatările miniere din Apuseni, datorii tot mai mari au fost agățate de gâtul ”Arieșmin” Baia de Arieș, ”Roșiamin” Roșia Montană, ”Zlatmin” Zlatna și chiar ”Cuprumin” Abrud. Au apărut furnizori imaginari sub forma firmelor căpușă (care nu aveau alți clienți în afara exploatărilor miniere) și firme suveică.

Într-un joc acceptat sau poate chiar coordonat de la Ministerul Industriilor, au apărut subvențiile care ar fi trebuit să acopere aceste găuri negre și să ajute la continuarea activității și repunerea pe picioare a acestor companii.

Odată cu subvențiile, s-au înmulțit însă și contractele cu firmele căpușă. Sistemul era destul de simplu: furnizorii creați special pentru scurgerea banilor erau plătiți primii, iar datoriile către stat, ultimele.

Compania „Minvest” Deva, de care aparțineau exploatările din Apuseni, n-a reușit sau n-a dorit să găsească soluții pentru rentabilizarea lor, astfel încât, înainte de intrarea în UE, s-a ajuns la închiderea lor.