Eveniment
A început Postul Crăciunului. Durează 40 de zile și se termină pe 24 decembrie. Vezi la ce ai dezlegare
Postul Crăciunului a început pe 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie. Durează 40 de zile și amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aşteaptă să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Creștinii, postind 40 de zile, primesc astfel Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat şi născut din Fecioara Maria.
Dezlegări în Postul Crăciunului
În timpul Postului Crăciunului, miercurea şi vinerea nu se mănâncă cu untdelemn şi nu se bea vin. În aceste două zile se postește până la ora 15.00-16.00, după care se mănâncă hrană uscată sau legume fierte. Dacă miercurea sau vinerea este sărbătorit vreun sfânt care să aibă Doxologie mare, este voie să se consume mâncăruri cu untdelemn şi se poate bea vin, dar se poate mânca doar o singură dată în zi. Dacă s-ar întâmpla ca în zilele respective să fie un sfânt care are Priveghere sau este pomenit cu hramul Bisericii atunci este dezlegare la untdelemn, vin şi la peşte.
Marţi şi joi se poate consuma mâncare cu untdelemn şi se poate bea vin și în cazul în care în aceste zile se sărbătorește vreun sfânt care are Doxologie mare, atunci se poate mânca și pește.
În Postul Crăciunului avem dezlegare la pește, sâmbăta și duminica
Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă si duminică, cuprinse între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) şi 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul) să fie dezlegare la peşte.
Postul Crăciunului după tipicul Sfântului Sava
În tipicul Sfântului Sava întâlnim următoarele precizări: „Deci suntem datori în aceste 40 de zile să păzim în fiecare săptămână, trei zile postindu-le fără untdelemn şi vin: luni, miercuri şi vineri. Iar dacă se va întâmpla vreun sfânt mare în aceste zile întru pomenirea lui dezlegăm şi facem praznic pentru dragostea sfântului. Adică în ziua a 16-a, a 23-a şi a 30-a ale lunii noiembrie. Şi în zilele 4, 5, 6, 9, 17 şi 20 ale lunii decembrie.
Dacă aceste zile se vor întâmpla marţi sau joi, atunci mâncăm peşte, iar dacă va fi luni, miercuri sau vineri dezlegăm numai la untdelemn şi vin, iar peşte nu mâncăm în afară de faptul dacă se va întâmpla să fie hramul Bisericii.
Deci dacă se va întâmpla hramul vreunui sfânt dintre aceştia în mănăstire atunci dezlegăm la peşte şi la vin în orice zi ar cădea. Iar unele Tipice de la ziua a 9-a a lunii Decembrie poruncesc să postim şi la peşte, să nu mai facem nici un fel de dezlegări, în afară de sâmbătă şi duminică şi de va fi hramul vreunui sfânt (când se dezleagă).”(CreștinOrtodox.ro)
Vezi și mesaje, urări și felicitări de Crăciun la prieteni, rude, cunoștințe
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News