Administrație
VIDEO: O nouă legătură între Alba și Cluj, prin munte. Primăria Ocoliș asfaltează un drum turistic spre stațiunea Băișoara
O nouă legătură între Alba și Cluj, prin munte. Comuna Ocoliș din județul Alba va beneficia de o investiție importantă în infrastructură, menită să faciliteze accesul spre stațiunea de schi Băișoara, aflată în județul Cluj, și să transforme zona într-un punct de atracție turistică.
Potrivit primarului comunei, proiectul, finanțat prin Programul „Anghel Saligny”, prevede asfaltarea unui drum de interes local care va lega Ocolișul de pârtiile de schi din județul Cluj. El spune că și administrația din județul Cluj este pregătită să aducă asfaltul până la limita de județ.

Valoarea totală a investiției a fost estimată inițial la aproximativ 9 milioane de lei, însă costurile finale ar putea ajunge la circa 13 milioane de lei, în funcție de ajustările de preț din perioada următoare.
Primarul spune că lucrările vor avea un impact semnificativ asupra turismului local, dat fiind că Ocolișul este situat într-o zonă pitorească, cu patru rezervații naturale și la poarta de intrare în județul Alba, pe Valea Arieșului.
O nouă legătură între Alba și Cluj: Interes turistic major
„Ne dorim ca drumul să fie finalizat cât mai repede, pentru că zona are un potențial turistic și imobiliar uriaș. Apropierea de stațiunea Băișoara, care are deja peste o mie de cabane, este un mare avantaj pentru comuna noastră”, a mai precizat primarul.
Proiectul face parte dintr-un amplu plan de dezvoltare locală prin care administrația din Ocoliș își propune să îmbunătățească infrastructura și să valorifice potențialul natural al zonei montane.
Ocoliș este deja o zonă turistică, situată chiar la intrarea pe Valea Arieșului, prima comună din județul Alba, putem spune, poarta de intrare în județ pe acest traseu.
Avem patru rezervații naturale pe teritoriul administrativ al comunei.
Chiar dacă este o comună mică din punct de vedere al numărului de locuitori, din punct de vedere teritorial suntem o comună mare.
Ne situăm printre primele 15 din județ, cu o suprafață administrativ-teritorială de peste 10.000 de hectare.
Un avantaj important pentru comuna Ocoliș este apropierea de stațiunea de schi Băișoara, din județul Cluj.
În acest context, am demarat un proiect finanțat prin Programul „Anghel Saligny”, care prevede asfaltarea drumului ce va face legătura cu zona pârtiilor de schi (…).
Ne dorim ca lucrările să fie finalizate cât mai repede, având în vedere impactul semnificativ pe care acest drum îl va avea asupra dezvoltării turistice a zonei.
În fiecare iarnă, tot mai mulți turiști vin în zonă pentru a schia, iar drumul trece printr-un peisaj deosebit, cu potențial turistic și imobiliar ridicat.
Stațiunea Băișoara are deja peste 1.000 de cabane, iar în zonă se mai pot construi încă pe atât. Relieful este variat, altitudinea pornind de la 1.000–1.200 de metri și ajungând până la 1.600 de metri” a spus Alin Jucan.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
marcel popa
duminică, 02.11.2025 at 19:39
laude si iar laude saracie cata vrei si drumuri de doi lei.astepti turistii si investitii din burta.