Accident la Arieșeni: Un tânăr a fost rănit, după ce mașina în care se afla, pe un loc din spate, a căzut de pe drum, într-un pârâu. Potrivit polițiștilor, diferența de nivel este de aproape 5 metri. 

Publicitate

”La data de 27 decembrie 2025, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DC 226, pe raza localității Arieșeni, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Constanța, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 226, pe raza localității Arieșeni, într-o curbă, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și s-a răsturnat într-un pârâu, la o diferență de nivel de aproximativ 5 metri” au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma evenimentului rutier, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Constanța, pasager spate, a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.