Connect with us
Advertisement

Actualitate

Agresiunea fizică între minori: De la ce începe și ce efecte negative poate avea asupra victimelor. Explicațiile unui psiholog

Publicat

Cazurile de violență între minori sunt din ce în ce mai frecvente și suprinzător multe se întâmplă între fete. De cele mai multe ori, în ultima perioadă cazurile de violență fizică s-au produs din cauza unor discuții contradictorii pe internet. De cele mai multe ori violențele între minori sunt filmate de către participanți, iar mai apoi imaginile ajung pe paginile de socializare sau circulă pe aplicațiile de mesagerie. 

Psihologul Radu Leca a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, care sunt motivele care transformă copii în agresori ai altor copii, cum se trece peste aceste abuzuri, dar şi care sunt efectele pe termen lung dacă nu se intervine la timp.

De ce un copil este umilit de alţii copii. Radu Leca, explicaţii

Psihologul Radu Leca a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, care sunt motivele care duc la umilirea unui copil de către alţi copii, de ce astfel de incidente se întâmplă mai ales între fete, dar şi care sunt soluţiile pentru a trece atât victima, cât şi agresorul peste astfel de probleme.

„Mergem pe ideea următoare. În timpul adolescenţei, dorinţa de a aparţine unui grup şi de a avea valoare în acel grup este mai mare decât noţiunea de a face bine. Cu cât subiectul se încăpăţânează şi se îndepărtează voit de familie, integrând toată activitatea sa şi timpul în interiorul unei găşti, gaşca va fi cea care îi va spune ce să facă, când să facă, cum să facă, ca să rămână în interiorul ei şi să crească, ca valoare şi importanţă.

Umilirea altui copil ce nu face parte din gaşcă este o metodologie des întâlnită în interiorul găştilor formate din fete, adolescente, ce încearcă să fie ce au văzut în spaţiul virtual. Şi în acest fel, încearcă să câştige valoare în cartierul în care funcţionează, în şcoală. Pentru că aceste găşti se formează din clasa a IV-a”, a explicat Radu Leca.

Agresorii, copii abuzaţi în propria familie

„Majoritatea membrilor unei găşti, la rândul lor, reprezintă doar victime ale abuzurilor din familiile de care aparţin. Să nu ne creăm falsa impresie că aceste adolescente simt nevoia de a face rău pur şi simplu. Nu, şi lor la rândul lor li se face rău. Atunci, ele încearcă să se răzbune sau să acopere furia pe care o au. Sau să regândească imaginea pe care o au, în aşa fel încât atunci când închid noaptea ochii şi vor să adoarmă, ceea ce păţesc ele în familie să se aplatizeze, datorită faptelor pe care ele le văd ca fiind cool”, a mai spus psihologul.

Cum se trece un copil umilit peste abuzul emoţional. Probleme grave dacă nu se intervine

„Copilul umilit întotdeauna va avea nevoie foarte mare de consiliere psihologică. Chiar dacă va vorbi cu părinţii, fără un psiholog nu va putea trece, nu va avea cum să treacă peste această umilire. Psihologul aduce consilierea creată special pe nevoia şi nivelul psiho-emoţional şi trauma pe care subiectul minor a înregistrat-o, din păcate, iar printr-o metodologie specifică de lucru, partea negativă este aplatizată până la anulare dacă copilul este adus din timp. Altfel, victima bullyingului va dezvolta mai multe tulburări: tulburare de alimentaţie, tulburare afectivă, anxietate, depresie, probleme mari de somn şi, în final, tulburare de stres şi tulburare de comportament. Ele rămân pentru toată viaţa, dacă nu sunt tratate la timp. Părintele trage speranţă că va fi în regulă, dar lucrul ăsta nu se întâmplă, că nu are cum”, a continuat specialistul.

Acesta spune că mutarea la altă şcoală nu este niciodată o soluţie eficientă. 

„În fiecare şcoală românească există cel puţin un elev problemă, ce face rău celorlalţi. Indiferent unde am muta copiii, mereu se vor lovi de personaje care îi vor transforma în victime. Mutarea unui copil nu e o soluţie. Confruntarea familiilor agresorilor în mediu organizat este o soluţie. Nu trebuie să fim intimidaţi de furia unui copil deja bătut de familie, trebuie să ne luptăm. Altfel, copilul ăla va face şi mai mult rău!”, a concluzionat Radu Leca.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement