Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ajutorul de la stat pentru fertilizare in vitro: au fost înregistrate peste 7.200 de cereri. Detalii pentru beneficiari

Publicat

Peste 7.200 de solicitări pentru sprijinul financiar dedicat cuplurilor sau persoanelor infertile au fost înregistrate până la începutul acestui an. Din acestea, aproape 200 de dosare au fost declarate eligibile, a anunțat ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Aceasta a precizat că vor fi transmise și primele vouchere.

”Practic, de săptămâna viitoare primii participanți la program vor putea să înceapă tratamentul și să-și cumpere medicamentele din farmaciile partenere”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

Ea dă asigurări că toate solicitările sunt analizate „cu atenție”.

„Primim în continuare dosarele pe care ni le trimiteți și avem fonduri suficiente. Totuși, ar fi bine să nu transmiteți dosarele de mai multe ori pentru că analiza documentelor este una amănunțită și astfel se îngreunează munca echipei din minister.

Precizare importantă! Pe toate documentele pe care le trimiteți, absolut pe fiecare pagină, trebuie să scrieți „Conform cu originalul” și să semnați. Am identificat această problemă analizând dosarele”, a precizat Firea, potrivit Mediafax.

Programul de sprijin pentru cupluri sau persoane infertile

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse oferă un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro persoanelor care se confruntă cu infertilitatea și doresc să devină părinți cu ajutorul procedurilor de fertilizare in vitro. Se pot înscrie femeile între 20 și 45 de ani, care au indicația medicală pentru astfel de proceduri. Într-un an, cuplurile sau femeile singure se pot înscrie de trei ori în program, cu acordul medicul.

Compania selectată pentru a emite vouchere în cadrul ”Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității” este Up România.

Programul este finanțat de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, și are ca scop sprijinirea financiară a cuplurilor și a persoanelor singure din România, în vederea efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, ca element principal de susținere a creșterii natalității în România.

Fiecare beneficiar selectat va primi câte două vouchere pe hârtie, emise de Up România, unul în valoare de 5.000 lei pentru medicamente și unul de 10.000 lei pentru proceduri medicale.

Voucherele vor putea fi utilizate într-o rețea de unități medicale și farmacii care vor trebui să semneze un contract de parteneriat cu Up România.

Vezi lista actualizată unități medicale

Vezi lista actualizată farmacii

Unitățile sanitare care îndeplinesc condițiile de eligibilitate se pot înscrie în continuare în program, procesul de selecție fiind deschis pe toată perioada de derulare a proiectului.

Condiții de eligibilitate beneficiari

Beneficiarii programului sunt cuplurile și femeile infertile, care au fost diagnosticate cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV (fertilizare in vitro) și reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere.

Cuantumul sprijinului financiar este de maximum 15.000 lei/beneficiar pentru decontarea cheltuielilor necesare efectuării procedurilor. Nu este impozabil și nu se ia în calcul la stabilirea altor drepturi (de ex: alocație pentru susținerea familiei, venit minim garantat, protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie).

Un beneficiar poate aplica și poate obține sprijinul financiar cu destinație special de maximum trei ori pe an pe toată perioada desfășurării programului.

Sprijinul financiar se acordă sub forma a două vouchere: un voucher medicamente în valoare de 5000 de lei și un voucher proceduri medicale, în valoare de 10.000 de lei, ambele pe suport hârtie. Valabilitatea voucherelor este de maximum 12 luni de la data emiterii.

Condițiile cumulative pentru acordarea sprijinul financiar sunt:

  • cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să fie cetățeni români și să aibă domiciliul în România
  • cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România
  • procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfășoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfășoare acest tip de activități
  • vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 și 45 ani.

Acordarea sprijinului financiar se realizează în baza criteriului “primul venit– primul servit“.

Dosarul de înscriere

Solicitanții trebuie să depună online la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro a MFTES dosarul complet.

În cazul solicitanților care nu au posibilitatea transmiterii dosarului online, aceștia pot trimite dosarul complet la adresa MFTES, în cadrul secțiunii contact pe site-ul www.mfamilie.gov.ro.

Toate documentele componente ale dosarului trebuie completate și semnate (unde este cazul) și certificate „Conform cu originalul”, după care trebuie scanate și trimise pe adresa de e-mail

Cererea de înscriere (Anexa 1) trebuie să cuprindă următoarele documente justificative:

  • copii ale actelor de identitate ale solicitanților
  • Declarație pe propria răspundere – Anexa 1a
  • document din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului – Anexa 1b
  • adeverință eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului, emisă cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente oficiale, conform legii, care să probeze calitatea de asigurat
  • acord individual de prelucrare a datelor cu caracter personal – Anexa 1c.

Beneficiarul are obligația utilizării voucherului medicamente și voucherului proceduri medicale exclusiv la unitățile sanitare respectiv farmaciile partenere în program, fiind interzisă schimbarea unității sanitare partenere, alta decât cea pentru care s-a optat la înscrierea în Program.

În cazul farmaciilor, beneficiarul nu poate schimba pe parcurs unitatea farmaceutică la care s-a adresat inițial în vederea eliberării tratamentului medicamentos.

Vezi integral Metodologia programului, cu condiții și anexele-formulare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement