Economie
Ministrul Economiei a participat la redeschiderea Incubatorului de Afaceri
Incubatorul de afaceri din Alba Iulia a trecut în ciclul al doilea de incubare. Câteva firme, conduse de tineri antreprenori au fost deja instalate în noua locaţie, unde se vor putea dezvolta, în următorii trei ani.
Autorităţile locale albaiuliene au organizat lansarea oficială a ciclului doi de incubare, vineri, în prezenţa ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a consilierului primului ministru, Andreea Vass Paul, a reprezentantului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare României, Yesim Oruc şi a preşedintelui AIPPIMM, Cristian Haiduc.
Incubatorul de la Alba Iulia este administrat, începând cu acest an, de SC „Profiles International” SRL. Procesul de selecţie a firmelor ce vor fi incluse în următorul ciclu de incubare (2010-2013) este în desfăşurare, administratorul incubatorului aşteptând aplicaţii din partea firmelor aflate la început de drum sau a persoanelor cu idei de afaceri.
Aflat la 5 minute de centrul oraşului, într-o cladire reabilitată a unei foste şcoli profesionale, incubatorul de afaceri, desfaşurat pe o suprafaţă de peste 2.000 mp dispune de 22 de birouri, o sală de training, una de conferinţe şi de o parcare de 25 de locuri pentru firmele beneficiare şi vizitatori.
Alături de spaţii pentru birouri echipate şi mobilate, firmele selectate vor primi asistenţă şi consultantă de specialitate, ca alocaţii nerambursabile.
Incubatorul din Alba Iulia a fost inaugurat în a doua parte a anului 2006, iar primul ciclu de incubare a celor 20 de firme beneficiare s-a încheiat la finalul anului 2009. Printre activităţile firmelor găzduite se numără: programare informatică, recuperarea deşeurilor şi resturilor nemetalice reciclabile, producţie de mobilier, publicitate, producţia şi conservarea cărnii de pasăre, fermă de găini ouătoare, arhitectură peisageră, construcţii metalice etc.
Totodată, incubatorul din Alba Iulia a găzduit una dintre cele mai de succes firme din cadrul programului (SC Triticum Sebeş SRL), un start-up care a creat 43 de locuri de muncă până la sfârşitul perioadei de incubare. În perioada primului ciclu de incubare, numărul locurilor de muncă a crescut de la 6 la 95.
Incubatoare de afaceri mai sunt în judeţele Mureş, Braşov, Covasna, Constanţa şi urmează să fie lansate în Satu Mare şi Bacău.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News