Connect with us
Advertisement

Actualitate

ALEGERI LOCALE 2016. Dan Cristian Paşca, candidat PNL la Primăria Cîmpeni: „Îmi iubesc oraşul şi vreau să îl schimb în bine”

Publicat

pasca sfert interior – Domnule Dan Cristian Paşca, ce v-a determinat să candidaţi la Primăria Oraşului Cîmpeni?

– În primul rând m-au determinat cetăţenii din Cîmpeni, care de foarte multă vreme, dar mai ales în ultimii ani, când mă întâlnesc cu ei pe stradă sau la diferite ocazii, mă îndeamnă să candidez la Primărie, pentru că sunt nemulţumiţi de modul cum arată oraşul nostru, de modul în care este administrat şi gospodărit de actualul primar. În al doilea rând, un alt motiv este încrederea colegilor din organizaţia PNL Cîmpeni , care în septembrie 2015, m-au desemnat drept candidat la Primăria Oraşului Cîmpeni. Conform statutului partidului,am fost votat în cadrul Biroului Politic Local cu 35 de voturi din 35 de persoane prezente. Propunerea de desemnare a mea pentru acestă funcţie a venit în urma unui sondaj în care eu eram văzut de cetăţenii din Cîmpeni drept candidatul cu cele mai mari şanse de a fi ales primar al oraşului la alegerile din iunie 2016. Acestea sunt principalele motive care m-au determinat să candidez, am stat şi am cântărit bine până să iau această decizie şi am ajuns la concluzia că oraşul nostru merită mai mult decât ceea ce este în momentul de faţă. Eu, în Cimpeni trăiesc împreună cu familia, aici vreau să îmbătrânesc, Îmi uibesc orașul şi vreau să pun umărul la modernizarea lui, la transformarea lui într-un orăşel de munte cochet, curat, modern, un oraş cu care noi cîmpanării să ne mândrim, iar oaspeţii noştri să vină cu drag în Capitala Ţării Moţilor.

– De ce un om de afaceri, un întreprinzător local cum sunteţi dumneavoastră este bun să fie primar?

– Pentru că un om care conduce o afacere, dă de lucru oamenilor, ştie să administreze şi să gospodărească mult mai bine un oraş, o urbe cum este şi Cîmpeni, decât cineva care nu a administrat şi nu a gospodărit nimic în viaţă, nici măcar propria ogradă. Un om de afaceri ştie să chibzuiască foarte bine banii. Eu şi colegii mei întreprinzători din Cîmpeni, ştim cum ne agităm când se apropie ziua de salariu şi trebuie să facem rost de bani pentru ca oamenii să îşi primească lefurile la timp. Un om de afaceri odată ajuns primar ştie să chibzuiască foarte bine fiecare bănuţ din bugetul local, astfel încât să facă multe lucruri cu cât mai puţini bani. Nu vreau să fiu rău sau cârcotaş, dar până la urmă, asta este realitatea în momentul de faţă în Cîmpeni, suntem oraşul cu cele mai scumpe lucrări edilitare din judeţul Alba. Pe lângă faptul că s-au făcut puţine lucruri în Cîmpeni în ultimii 12 ani, lucrările au fost şi foarte scumpe şi de proastă calitate. Poate acesta a fost motivul pentru care nu s-a făcut mare lucru în Cîmpeni în ultimii 12 ani – preţurile mari ale lucrărilor efectuate a dus la nerealizarea altor lucruri imperios necesare pentru un oraş. Bani au fost, atât din bugetul local cât şi de la guvernele ce s-au succedat în aceşti ultimi 12 ani. Am calculat cu colegii din PNL Cîmpeni că s-au cheltuit în 12 ani peste 400 de miliarde lei vechi. Unde sunt acești bani? Mare lucru nu se vede în oraș în urma cheltuirii lor de către actualul primar aflat în funcție de 12 ani.

Un om de afaceri odată devenit primar al unei localităţi va fi un bun gospodar, un bun administrator, un bun primar. Avem şi exemple concrete aici, aproape de noi, primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran, sau primarul oraşului Baia de Arieş, Traian Pandor. Sunt doi primari care au provenit din mediul de afaceri şi se vede cu ochiul liber cât de bine arată localităţile lor în comparaţie cu Cîmpeniul (au străzi asfaltate şi modernizate, au drumuri săteşti asfaltate, au ştrand,au Casă de Cultură modernă şi funcţională, au parcuri reabilitate, au locuri de joacă pentru copii unde părinţii nu stau la coadă pentru ca micuţii să folosească dotările parcului, au elevi la şcoală care învaţă doar de dimineaţă, au locuri de parcare astfel încât şoferii nu sunt nevoiţi să parcheze pe trotuar). Exemplele din păcate ar putea continua, dar concluzia este clară: orașul Cîmpeni a rămas mult în urma celorlalte localități din zona Munților Apuseni și din județ. 

– Cum credeţi că veţi reuşi să schimbați în bine, oraşului Cîmpeni?

-Sunt un om al faptelor, un om de acţiune care am ştiut întotdeauna să găsesc repede soluţia potrivită. Schimbarea în bine va veni în primul rând prin multă muncă. Am muncit mult până acum în viaţă, nu mi-a fost nimic oferit pe tavă. Prin puterile mele am realizat multe lucruri frumoase pentru mine şi familia mea, dar şi pentru oamenii din jurul meu. A venit momentul să muncesc şi pentru comunitatea în care trăiesc. Am o altă viziune de a administra oraşul, o viziune care are la bază câteva principii clare: munca în echipă, o mai bună gospodărire a bugetului cât şi a domeniului public , punerea accentului pe investiţii care produc dezvoltare şi locuri de muncă (în momentul de faţă bugetul pentru dezvoltare este de doar 19% din total, cu un puternic accent pe funcţionare şi asistenţă socială), accesarea masivă de fonduri europene unde din păcate am rămas mult în urmă, iar în luna iunie începe o nouă sesiune de depunere a proiectelor şi Primăria Cîmpeni nu are pregătit niciun proiect pentru a fi depus, în timp ce alte primării din judeţ au zeci de proiecte gata să fie depuse.

-Ce susţinere aveţi pentru vă duce la îndeplinire proiectul cu care veniţi în faţa alegătorilor?

-Proiectul „Cristian Pașca – Cîmpeni 2016-2020” are o susţinere puternică atât în oraş cât şi în afara lui.Este un proiect susţinut de domnul Ion Dumitrel-Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, un om cu care am un parteneriat solid, bazat pe încredere şi respect reciproc şi care va sprijini Cîmpeniul în tot ceea ce va urma de acum încolo, aceasta fiind o şansă reală pe care oraşul Cîmpeni nu o poate rata, de a avea primar şi preşedinte de Consiliu Judeţean de aceeaşi culoare politică. Avem susţinerea primarilor importanţi din localităţi ale judeţului Alba, cum sunt Mircea Hava- primarul Municipiului Alba Iulia, Adrian Teban- primarul Cugirului, Silviu Ponoran- primarul Zlatnei,Gheorghe Rotar-primarul Blajului, care ne pot îndruma şi oferi din experienţa lor de a schimba în bine oraşele pe care le păstoresc. De asemenea ne sunt alături primari din zona Munţilor Apuseni: Tiberiu Todea (Albac), Vârciu Marin( Gârda), Cristian Costea(Scărişoara), Marin Nicola(Horea), Nicolae Lazea (Vadu Moţilor), Sandu Heler(Avram Iancu), Ioan Resiga(Vidra), Sorin Corcheş( Sohodol), Traian Gligor(Bistra). Am susţinerea domnului Nicolae Furdui Iancu, cel mai cunoscut moţ din ţară şi străinătate, o persoană deosebită, cu care am fost coleg în Consiliul Judeţean Alba, unde am susţinut împreună alocarea de fonduri pentru zona noastră, în special pentru drumurile judeţene , dar şi pentru alte investiţii. De acest OM, mă leagă o frumoasă prietenie.Totodată, mulţi oameni din Cîmpeni, din toate categoriile sociale, şi-au manifestat susţinerea pentru mine şi proiectul meu.

– Ce mesaj aveţi pentru oamenii din Cîmpeni?

– Dragi cîmpănari, haideţi să facem echipă. Să schimbăm Cîmpeniul în bine! Eu, Cristian Paşca, vă asigur că în 4 ani de mandat, voi fi vocea voastră din Primăria Cîmpeni! Problemele voastre vor fi problemele mele! Împreună cu echipa mea de consilieri locali ai PNL Cîmpeni, vom face mai puțină politică și mai multă administrație. Şi vă mai asigur de un lucru: nu mă voi ţine cu dinţii de scaunul de primar, susţin cu tărie legea ce limitează mandatele aleşilor locali şi nu numai, la maxim 2 mandate. Dacă după două mandate nu demonstrezi că ai lucrat cu folos pentru comunitate, nu mai are rost să mergi în continuare doar de dragul funcţiei. Haideți să  schimbăm Cîmpeniul în bine! Numai împreună putem reuși! Așa să ne ajute Dumnezeu! 

Dan Cristian Paşca, candidatul PNL la Primăria Cîmpeni

PNL Alba – Publicitate electorală

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement