Connect with us
Publicitate

Eveniment

Alegeri parlamentare 2020: PREZENȚA la vot în ALBA, ora 9.00 – 2,50%. Mai mulți votanți la secțiile din orașe

sectii vot 1

Publicat

Peste 7.000 dintre alegători au mers la urne, până la ora 9.00, în județul Alba. Prezența la vot este de 2,50%.

Secțiile de vot s-au deschis de la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00.

Până la ora 9.00, au votat 7.734 de alegători, dintre care 6.145 pe liste permanente, 1.582 pe liste suplimentare, 7 cu urna mobilă. Prezența este mai mare ca acum patru ani, dar mai mică față de alegerile locale.

În judeţul Alba, sunt 308.520 cetăţeni cu drept de vot, care au acces la 439 de secţii de votare organizate în localităţi. 61.838 dintre ei sunt din Alba Iulia, care are 50 de secţii de votare.

Vezi VOT alegeri PARLAMENTARE 2020: TOT ce trebuie să știi despre scrutinul din 6 decembrie. GHIDUL alegătorului

Alegătorii pot afla secția de votare la care sunt arondați AICI.

AICI, prezența la ora 8.00.

În 6 decembrie, cetăţenii români cu drept de vot sunt chemaţi să-şi aleagă reprezentanții în Senat și Camera Deputaților, pentru următorii patru ani. La alegerile parlamentare, votul este universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

În urma scrutinului de duminică, vor fi aleși 136 de senatori și 329 de deputați. În județul Alba, vor fi aleși 2 senatori și 5 deputați.

Pentru alegerile parlamentare 2020, votul este pe partide, se votează o listă sau unul dintre candidaţii independenţi.

Comparativ, la alegerile parlamentare din 2016, prezența la vot la ora 9.00 în județul Alba era de 2,3% (7.230 de alegători la urne; 5.892 pe listele permanente,  1338 pe liste suplimentare); prezența la vot la nivel național 2,58%.

La alegerile locale din 27 septembrie 2020, prezența la vot la ora 9.00 în județul Alba era de 3,94% (12.263 persoane din care, 10.912 alegători pe liste permanente/complementare, 1.350 pe liste suplimentare, o persoană cu urna mobilă).

ACTE necesare la votul din 6 decembrie 2020

Alegătorii din țară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar.

Alegătorul care deține un act de identitate din cele prevăzute mai sus, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestuia.

Procedura de votare la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020

La intrarea în secția de votare, trebuie să prezentați operatorului de calculator al secției de votare actul de identitate şi, după caz, documentul care dovedeşte reşedinţa. Acesta va înscrie codul numeric personal în sistem, care va semnala dacă: ați împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv; v-ați pierdut drepturile electorale; sunteți arondat/ă la altă secţie de votare; sunteți omis/ă din lista electorală permanentă şi ați formulat o solicitare de a fi înscris/ă în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă; ați mai votat la acelaşi scrutin. (Art. 84 alin. (3) din Legea nr. 208/2015)

În baza rezultatelor generate de SIMPV, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia şi a verificării actului de identitate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare ia măsurile care se impun, conform legii: opreşte de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării şi persoana care şi-a pierdut drepturile electorale; permite alegătorilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau suplimentară, după caz, îi încredinţează buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea „VOTAT”.

Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează.

După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel ca pagina albă care poartă ștampila de control să rămână în afară și le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greșită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.

În cazul în care buletinul de vot se deschide în așa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează și se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal al operațiunilor de votare.

Ștampila cu mențiunea „VOTAT”, încredințată pentru votare, se restituie președintelui, care o aplică pe actul de identitate, menționând și data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărții de identitate, pe verso-ul acesteia se aplică un timbru autocolant cu mențiunea „VOTAT” și data scrutinului.

Președintele poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.

În situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală permanentă, președintele face o mențiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa și a unui alt membru al biroului electoral.

Așa cum este prevăzut în Constituție, Parlamentul este autoritatea reprezentativă supremă a poporului român şi unica legiuitoare a ţării.

Parlamentul reprezintă puterea legislativă și este una dintre cele trei puteri fundamentale din stat, alături de puterea judecătorească (instanțele judecătorești) și puterea executivă (Guvernul).

În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, având atribuția de a adopta legi, hotărâri și moțiuni. Inițiativa legislativă poate aparține și Guvernului sau cetățenilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate