Connect with us
Advertisement

Eveniment

Amenzi de până la 5000 de lei pentru neînregistrarea datelor de vaccinare în registrul național. Hotărâre adoptată de Guvern

laptop calculator

Publicat

Guvernul a aprobat, prin hotărâre, metodologia de raportare şi circuitul informaţional în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV). Au fost stabilite amenzi între 500 şi 5.000 lei pentru neînregistrarea datelor.

Actul normativ urmăreşte optimizarea raportării vaccinărilor prin actualizarea cadrului legislativ privind metodologia de raportare şi a circuitului informaţional în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) de către toţi furnizorii de servicii medicale de vaccinare.

Furnizorii de servicii medicale, care prestează servicii de vaccinare, indiferent de forma de organizare a asistenţei medicale în cadrul sistemului public şi privat şi indiferent de casa de asigurări de sănătate cu care au încheiat contract de furnizare de servicii medicale, au obligaţia de a se înregistra în RENV ca utilizatori cu scopul de a beneficia de date de acces în vederea raportării.

Actul normativ prevede, în premieră, şi sancţiuni contravenţionale pentru neînregistrarea datelor în RENV. Neînregistrarea datelor în RENV constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi între 500 şi 5.000 lei.

RENV se află în proprietatea şi administrarea Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Obligațiile pentru furnizorii de servicii medicale care vaccinează – prevederi din HG

Furnizorii de servicii medicale de vaccinare sunt obligați:

a) să înregistreze în RENV serviciile de vaccinare prestate folosind vaccinurile prevăzute în Programul Național de Vaccinare denumit în continuare PNV atât pentru vaccinarea populaţiei la vârstele prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare, dar și pentru vaccinarea grupelor populaţionale la risc

b) să asigure vaccinarea și să introducă în RENV datele privind vaccinările opționale din afara PNV sau administrate în situații epidemiologice prevăzute la art.6 din Legea nr. 136/2020, republicată, cu modificările și completările ulterioare

(c) să introducă în RENV informațiile privind Reacțiile Adverse Postvaccinare Indezirabile (RAPI) în cazul apariției acestora

(d) să introducă datele referitoare la vaccinare în RENV în aceeași zi cu administrarea vaccinului, pentru toate persoanele vaccinate, în scopul monitorizării în timp real al stocurilor de vaccinuri. Excepție la aceste prevederi reprezintă reglementarea de la lit.b), când termenul este de maxim 30 de zile.

(e) să introducă în RENV și datele aferente vaccinărilor efectuate anterior, în baza informațiilor din carnetul de vaccinare/ adeverința de vaccinare.

Furnizorii de servicii medicale de vaccinare, cu excepția medicilor din maternități, care furnizează carnetele de vaccinare, au obligația de a elibera adeverința de vaccinare emisă din RENV cuprinzând datele asociate fiecărei vaccinări efectuate (tip vaccin, produs, data vaccinării, lot, data expirării produsului), la solicitarea părinților/ reprezentantului legal al copilului, așa cum este el definit prin Codul civil.

Amenzi – prevederi din HG

Contravențiile se sancționează astfel:

a) avertisment scris, la prima constatare. precum și la următoarele constatări, dacă fapta a
fost săvârșită după mai mult de un an de la data precedentei constatări.

b) amendă de la 500 lei la 1.000 lei, la a doua constatare dacă este efectuată în termen de
un an de la aplicarea sancțiunii prevăzute la lit.a).

c) amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei la a treia și următoarele constatări dacă este
efectuată în termen de un an de la aplicarea sancțiunii prevăzute la lit b)

surse: Agerpres, Guvern

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement