ANALIZĂ| Pactul Iohannis – Ponta: Acordurile politice, o modă care nu a adus până acum nicio schimbare în domeniile vizate

Începând de marţi avem un acord politic pe bugetul apărării şi tot marţi s-a profilat un altul, fără de care, spune premierul, masterplanul pe transporturi nu se va putea concretiza. „Moda” acordurilor şi pactelor politice nu este, însă, nouă, dar rezultatele nu au fost vizibile.

În ultimii ani pot fi contabilizate două pacte pentru autostrăzi, unul pentru agricultură, toate rămase la nivel de intenţie. De asemenea, a existat un pact pentru Educaţie, denunţat pe parcurs, unul „aproape convenit” pentru Sănătate, la care politicienii au renunţat pentru că sistemul „refuza schimbarea”, iar un altul, pe acelaşi domeniu, nerealizat după ce USL, cel care l-a propus, s-a rupt.

Programul de guvernare al Guvernului Boc 2 prevedea un pact naţional pentru construcţia de autostrăzi, finanţat cu cel puţin 1% din PIB, care să includă proiectele realizabile până în 2020 şi pentru care să fie asumat un angajament de coerenţă şi continuitate în finanţare la nivelul necesar.

Documentul vorbea şi de îmbunătăţirea condiţiilor de trafic fluvial pe sectorul românesc al Dunării la nivel european, dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, inclusiv în zonele cu activitate turistică importantă, asigurarea unui nivel calitativ european până în 2012 a 80% din reţeaua de drumuri naţionale, reducerea constantă a numărului de victime ale accidentelor de circulaţie rutieră, creşterea vitezei pe calea ferată în medie cu 25% şi reducerea timpului de circulaţie cu 50% faţă de cel actual la trenurile de călători şi marfă, precum şi eliminarea staţionării trenurilor la frontieră sunt alte priorităţi enunţate în programul de guvernare.

Dar evidenţa demonstrează că pactul a rămas doar la nivel de promisiune. Tot la stadiul de promisiune s-a împotmolit şi ideea preşedintelui Traian Băsescu privind încheierea unui pact naţional pentru autostrăzi.

Pe 1 iulie 2013, Băsescu a propus partidelor semnarea, în septembrie acelaşi an, a unui pact pentru dezvoltarea agriculturii în perioada 2014-2030, care să preia obiectivele unui raport realizat de comisia prezidenţială. de specialitate, despre care afirma că este „un excelent documentar şi o radiografie excelentă a agriculturii româneşti” şi oferă, totodată, o perspectivă. Propunerea şefului statului nu a avut succes, fiind respinsă don start atât de premierul Victor Ponta, cât şi de ministrul Agriculturii Daniel Constantin.

Educaţia a fost unul dintre domeniile care a beneficiat de un pact naţional, semnat în 5 aprilie 2008 de către preşedintele Traian Băsescu şi liderii Mircea Geoană (PSD), Marko Bela (UDMR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Daniela Popa (PC), Emil Boc (PDL), precum şi de liderul deputaţilor minorităţilor Varujan Pambuccian şi ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei (PNL).

Conform documentului, semnatarii s-au angajat „solemn” ca în toate acţiunile lor viitoare referitoare la educaţie să urmărească: modernizarea sistemului şi a instituţiilor de educaţie în perioada 2008 – 2013, asigurarea, prin alocarea bugetară anuală, a minimum 6% din PIB pentru educaţie şi a minimum 1% din PIB pentru cercetare, transformarea educaţiei timpurii într-un bun public, realizarea unei educaţii şcolare obligatorii de 10 ani şi garantarea accesului neîngrădit la educaţie gratuită până la absolvirea liceului, descentralizarea financiară, curriculară şi de resurse umane, adoptarea principiului „finanţarea urmează elevul/ preşcolarul” şi a principiului finanţării multianuale în învăţământul universitar.

Documentul mai prevedea că semnatarii se angajează să adopte Carta drepturilor şi libertăţilor în educaţie şi să definească arii de educaţie prioritară pentru depăşirea decalajului dintre mediul rural şi cel urban, iar educaţia permanentă urma să devină baza sistemului educaţional din România.

Documentul, fără care – potrivit premierului Emil Boc – „învăţământul românesc nu se va moderniza niciodată” – a fost semnat, ulterior, de FSLI, de liderul Federaţiei sindicale Alma Mater, Răzban Bobulescu, şi de şase ONG-uri ale romilor.

Pactul nu a avut efecte vizibile, iar pe 5 ianuarie 2011 preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a susţinut că acesta este încălcat de Legea educaţiei şi de Bugetul de stat pe 2011, ambele promulgate de Traian Băsescu. În 10 ianuarie, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că formaţiunea sa nu mai poate fi parte a Pactului Naţional pe Educaţie, întrucât legea asumată de Guvern şi promulgată de către Traian Băsescu a dus la denunţarea pactului. Astfel, niciodată Educaţia nu a avut parte de cele 6 procente din PIB, stipulate în lege şi în pact.

„Cel mai norocos” a fost domeniul sănătăţii, pentru care şi Preşedinţia şi partidele au propus acorduri politice.

În martie 2008, după semnarea Pactului pentru Educaţie, atât PSD, cât şi preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, au propus ca partidele să elaboreze şi să semneze un document similar pentru sănătate. A existat şi o comisie prezidenţială pentru elaborarea Pactului Naţional pentru Sănătate, Băsescu sperând că acesta va fi semnat în 2011, anul în care „obiectivul major” era restructurarea sistemului sanitar.

Pactul nu s-a mai realizat. La fel s-a întâmplat şi cu proiectul Legii sănătăţii, realizat pe baza raportului aceleiaşi comisii prezidenţiale.

La începutul lui 2012, ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a retras din dezbaterea publică proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar din România, pe fondul opoziţiei „actorilor” din domeniul sănătăţii. După ce Băsescu i-a cerut public premierului retragerea proiectului Legii sănătăţii, invocând tocmai faptul că majoritatea celor din sănătate nu vor schimbarea sistemului.

Imediat după anunţ, în 13 ianuarie 2012, preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că USL va iniţia şi va participa la un pact naţional pe sănătate, care să fie asumat atât de putere şi de opoziţie, cât şi de specialişti şi de societatea civilă. Până la destrămarea USL, în februarie 2014, uniunea nu a iniţiat niciun pact.

De-a lungul timpului, miniştri şi politicieni au avansat propuneri privind încheierea unui pact, în domenii precum infrastructura sau asistenţa socială, dar nici ele nu s-au concretizat.

Acordul politic semnat marţi de Klaus Iohannis şi de reprezentanţii partidelor privind asigurarea a 2% din PIB pentru Apărare în 2017 are putea avea totuşi finalitate, dat fiind că acesta este în primul rând un angajament asumat în calitate de stat membru NATO.

Tot marţi, premierul a anunţat că vrea şi el un acord politic pe Masterplanul de Transport – document care cuprinde toate intervenţiile în infrastructură pentru 2014-2030 – pe o perioadă de minimum zece ani între toate forţele politice. El a spus că altfel nu are rost ca experţii Ministerului Transporturilor să se apuce de treabă precum Meşterul Manole, deoarece va fi un eşec în lipsa garanţiilor de finanţare pe termen lung.

Cuprins şi el de febra pactelor, ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, a anunţat că vrea un pact pe cultură care să ducă la un buget de 1% din PIB.

sursa: Mediafax