Connect with us

Eveniment

Continuarea pistei de biciclete de pe Dealul Mamut din Alba Iulia: Modificări propuse în proiect

Publicat

Continuarea pistei de biciclete de pe Dealul Mamut din Alba Iulia. Un proiect de hotărâre pentru modificarea HCL 241/2022 privind aprobarea depunerii proiectului „Realizarea infrastructurii pentru biciclete în municipiul Alba Iulia – zona Mamut” participarea la Programul National de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 10 – Fondul local, a fost publicat recent în dezbatere.

Municipiul Alba Iulia are una dintre cele mai spectaculoase piste de biciclete din România pe care împătimiții acestui sport o numesc „Transalpina de Mamut”. Această pistă trece prin pădurea de pe Dealul Mamut și face legătura între localitățile Micești și Pâclișa care aparțin municipiului Alba Iulia.

Această pistă a fost realizată în 2014, cu bani proveniți din fonduri europene și de la administrația locală, este asfaltată, cu două benzi, având o lungime de aproximativ 4,5 kilometri dinspre Micești spre Pâclișa, dar nu este amenajată până în localitatea Pâclișa, drept pentru care este necesară continuarea amenajării acestei piste de biciclete, astfel încât distanța dintre cele două localități să poată fi parcursă în întregime pe pista de biciclete amenajată.

Acest proiect urmărește conectarea zonelor suburbane ale municipiului și dezvoltarea cicloturismului în zona de agrement Mamut – Parcul dendrologic.

Continuarea pistei de biciclete de pe Dealul Mamut din Alba Iulia. Ce prevede proiectul inițial

Potrivit soluțiilor din studiul de fezabilitate, din capătul pistei de biciclete ce traversează Dealul Mamut urmează să fie amenajat Tronsonul I, pe o distanță de 1.599 m, până la intersecția cu strada Brândușei din cartierul Pâclișa.

Totodată se va amenaja și Tronsonul II, care se suprapune cu strada Pinului și face legătura între strada Lalelelor (zona Unității Militare) și strada Brândușei din cartierul Pâclișa, pe o lungime de 900 m.

Principalele caracteristici tehnice ale investiţiei sunt:

  • Tronson 1
    • lungime 1.599 m
    • suprafață pistă 3.838 mp
  • Tronson II
    • lungime 900 m
    • suprafaţă pistă 2.160 mp

Completarea documentației cu un studiu de coexistență privind relocarea liniilor electrice

Potrivit raportului de specialitate, pentru tronsonul 2 al pistei de biciclete este necesară completarea documentației faza Studiu de Fezabilitate (SF) cu un Studiu de coexistență privind relocarea subterană a liniilor electrice aeriene existente pe amplasament. Acest studiu poate fi elaborat exclusiv de către o firmă atestată ANRE și implică timp suplimentar pentru elaborare, verificare și obținerea avizelor corespunzătoare.

Procedurile elaborare a studiului de coexistență și de realizare a lucrărilor implică termene legale care nu pot fi reduse, contribuind astfel la depășirea perioadei de implementare și presupun valori/costuri însemnate care nu au putut fi estimate inițial.

Modificarea propusă nu afectează scopul proiectului, ci asigură finalizarea investiției în condiții de legalitate, eficiență și conformitate cu jaloanele și țintele PNRR, în concordanță cu prevederile contractului de finanțare și ale memorandumului guvernamental privind continuarea investițiilor finanțate din sumele dezangajate PNRR – Componenta C10 – Fondul Local.

Primăria Alba Iulia a întocmit studiul de fezabilitate pentru prelungirea pistei de biciclete de pe Dealul Mamut prin achiziționarea unui contract de prestare servicii privind proiectarea – faza SF, a realizat achiziția pentru atribuirea contractului de proiectere și execuție lucrări, iar după aprobarea în Consiliul Local a noilor indicatorilor de proiect se va emite ordinul proiectare și execuție lucrări.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.