Connect with us
Advertisement

Actualitate

ANPC dă liber angajaților la „mystery shopping” şi creşte amenzile. PROIECT pentru modificarea legislației

laptop calculator

Publicat

Personalul cu atribuții de control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va putea să achiziționeze bunuri sau servicii în scopuri de testare, dacă este necesar sub o altă identitate (mystery shopping),inclusiv de a le inspecta și de a le observa, studia, dezasambla sau testa în scopul de a detecta încălcări sancționate prin noul Regulament și de a obține mijloace de probă, prevede un proiect lansat recent în consultare publică.

ANPC a publicat un proiect de ordonanţă care înăspreşte pedepsele în cazul în care o bancă sau un comerciant încearcă să inducă în eroare clienții şi introduce conceptul de “mistery shopping” în achiziția de bunuri și servicii de către autoritate și stabileşte modul de avizare al produselor alimentare provenite din țări extracomunitare.

„Prin proiect se dorește modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, în sensul modificării regimului sancționator precum și instituirea unor norme care să protejeze consumatorii la achiziționarea de produse astfel încât să nu fie afectate viața, sănătatea sau interesele economice ale acestora.

De asemenea, se propune modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în sensul modificării regimului sancționator”, se prevede în proiect.

Potrivit proiectului, având în vedere multitudinea produselor și serviciilor accesibile pe piață precum și necesitatea verificării permanente a conformității etichetelor cu cele declarate de producător/distribuitor, este necesar ca legislația să fie actualizată.

Actele normative din domeniul protecției consumatorilor prevăd un regim sancționator nu foarte aspru, fapt ce a demonstrat că operatorii economici nu sunt descurajați în a continua să eludeze prevederile legale și mai grav, cu repercursiuni asupra consumatorilor, spre exemplu: Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

În ceea ce priveşte noile amenzi propuse de ANPC pentru utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte se vor sancţiona astfel:

  • cu amendă de până la 3% din cifra de afaceri, pentru utilizarea practicilor comerciale incorecte,
  • cu amendăde până la 4% din cifra de afaceri, pentru utilizarea practicilor comerciale înşelătoare,
  • cu amendă de până la 3% din cifra de afaceri, pentru utilizarea practicilor comerciale agresive

Vezi AICI proiectul.

sursa: anpc.gov.ro, startupcafe.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement