Connect with us
Advertisement

Actualitate

APIA Alba: Până la sfârșitul lunii IULIE, producătorii agricoli trebuie să depună cererile de plată pe trimestrul II, pentru motorină

Publicat

În perioada 1–31 iulie la Centrul APIA din Alba Iulia se pot depune cererile de plată a ajutorului pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate aferente trimestrului II al anului 2014. Acestea trebuie să fie însoțite de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină achiziționate și utilizate aferente trimestrului respectiv precum și de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor.

Ajutorul de stat se acordă sub forma de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 de litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea se calculează în lei pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, potrivit legii, respectiv cursul de schimb valutar utilizat pentru calculul valorii în lei a accizelor în anul 2014 este 1 euro = 4,7380 lei. Astfel este 379,395 euro/1000 litri, respectiv 1,7975/litrul de motorină.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorilor agricoli care au obținut acordul prealabil pentru 2014, că pot depune cererile de plată a ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat sunt persoanele juridice și persoanele fizice care se angajează să se autorizeze ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale conform Ordonanței de Urgență nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile individuale, după cum urmează:

producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuate și întreprinderile famiiliale și/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, inclusiv recunoscute preliminar, sau organizații de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistrați/te în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantațiilor, alte evidențe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislației în vigoare, în scopul obținerii producției agricole;

producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizații de producători recunoscute. (după caz, care sunt înregistrați în Registrul național al exploatațiilor și care dețin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislației în vigoare, în scopul obținerii producției agricole);

organizațiile de îmbunătățiri funciare și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare înscrise în Registrul național al organizațiilor de îmbuntățiri funciare și Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare așa cum sunt definite în Legea îmbunătățiri1or funciare nr.138/2004, cu completările ulterioare;

organismele/organizațiile de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul tor juridic sau de modul lor de finanțare, al căror scop principal este de efectua cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală.

Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli menționați mai sus care îndeplinesc următoarele condiții, în funcție de sectorul (vegetal, zootehnic și/sau îmbunătățiri funciare) în care își desfășoară activitatea:

a. să fie înscriși în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să dețină ID fermier);

b. să fie înscriși în evidențele Agenției cu suprafețele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantațiilor viticole, după caz;

c. să fie înscriși în Registrul agricol cu suprafața spațiilor protejate (sere și solarii), după caz;

d. să fie înregistrați în Registrul național al exploatațiilor (RNE) al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare pentru Siguranța Alimentelor sau să dețină document de înregistrare/autorizare sanitar veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

e. suprafețele de teren pe care lă exploatează să fie de minimum 1 hectar inclusiv, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha, cu excepția suprafețelor aferente legumelor cultivate în spații protejate. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha;

f. să exploateze/să dețină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obținerii producției agricole pentru care solicită ajutorul de stat;

g. să utilizeze instalații de irigat acționate cu motoare termice.

Pentru sectorul vegetal, odată cu cererea trimestrială de plată se va depune și copia cererii unice pe suprafață sau documentul care atestă înscrierea în Registrul plantațiilor viticole.

Plata ajutorului de stat sub forma de rambursare se efectuează trimestrial în anul 2014, în limita cantităților maxime anuale aprobate prin Ordin MADR. În situația în care cantitățile de motorină pentru care se solicită plăți în cadrul schemei de ajutor de stat depășește cantitățile maxime anuale, cuantumul plăților se reduce proporțional pentru toate sectoarele.

Ajutorul de stat se acordă sub forma de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 de litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea se calculează în lei pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, potrivit legii, respectiv cursul de schimb valutar utilizat pentru calculul valorii în lei a accizelor în anul 2014 este 1 euro = 4,7380 lei. Astfel este 379,395 euro/1000 litri, respectiv 1,7975/litrul de motorină.

„Beneficiarii au obligația să utilizeze cantitățile de motorină achiziționate cu acciza redusă strict în scopul destinat confiorm prevederilor legale. De asemenea, au obligația să notifice în scris, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare a structurii de culturi (în cazul în care cantitatea de motorină per ha este diferențiată) și a suprafeței totale, modificarea efectivului de animale/pasări/familii de albine/viermi de mătase sau a cantității de apă ori cazurile excepționale apărute ca urmare a efectelor unor circumstanțe naturale pentru care s-a solicitat determinarea și acordarea ajutorului de stat”, transmit reprezentanții APIA.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement